RO EN
Košík je prázdný

ARF: Piata de factoring a crescut cu 25% in primul semestru, la 2,8 miliarde euro

Asociatia Romana de Factoring (ARF) a realizat si in 2021 studiul semestrial al pietei de factoring din Romania, raportand o crestere spectaculoasa, de aproximativ 25%, fata de aceeasi perioada a anului trecut, totalul creantelor gestionate prin astfel de structuri ajunaand 2,8 miliarde de euro.
Cercetarea ARF are la baza date oferite atat de membrii ARF (banci si IFN-uri), dar si estimari ale Asociatiei cu privire la restul jucatorilor din piata.
„Inclusiv in criza generata de pandemie, factoringul este unul dintre produsele la care apeleaza companiile din toate domeniile de activitate. Aceasta datorita valorii adaugate pe care o aduce, prin comparatie cu produsele standard de creditare pe termen scurt, atat companiilor, cat si finantatorilor, intr-o perioada de incertitudine. Astfel, printre factorii care au condus la cresterea inregistrata in piata de factoring, se numara faptul ca multi operatori economici au vrut sa evite o posibila crestere a riscului de neincasare sau chiar insolventa in economie in 2021 si au ales sa isi protejeze stabilitatea financiara prin accesarea unor facilitati de factoring fara regres, prin intermediul carora sa isi asigure riscul de neincasare de la clienti. In acelasi timp, companiile mari au adoptat pe o scara din ce in ce mai extinsa strategia de protejare a portofoliului de furnizori prin oferirea de solutii de factoring revers”, declara Bogdan Rosu, presedinte ARF.
 
Volumele realizate de sectorul FMCG au cea mai mare pondere
In ceea ce priveste cel mai bine reprezentate sectoare, la nivelul factorigului intern, volumele realizate de sectorul FMCG au cea mai mare pondere din total, de aproximativ 22%, in valoare absoluta insemnand aproximativ 550 milioane de euro. Pe locul doi, cu o pondere de 16%, se afla sectorul Auto-Utilaje-Echipamente, valoarea creantelor provenite din acest sector si gestionate in factoring depasind, la mijlocul anului, valoarea de 360 milioane de euro. Pe locul al treilea, cu o pondere de 15% si un nivel absolut de aproximativ 350 milioane euro, se regaseste domeniul IT&C.
In timp ce factoringul intern a inregistrat un avans de 25%, atingand aproximativ 2,35 miliarde euro in prima jumatate a anului, volumul creantelor derulate prin factoring de import a crescut cu 26%, iar cel de export cu aproximativ 19%. „Avansul volumelor de factoring la export a fost stimulat de cresterea cererii pe pietele occidentale, in primul rand din Germania, cele mai relevante sectoare ramanand Metale, Chimicale, Reciclare (50% din total creante derulare prin factoring de export) si Auto (19.5%)”, mentioneaza Bogdan Rosu.
In randul companiilor care au accesat finantari prin factoring intern si de export in 2021, cele mai mari volume au fost derulate de cele cu cifra de afaceri cuprinsa intre 5 si 50 de milioane de euro (39%), aceeasi pondere inregistrand si companiile cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro. Companiile cu un nivel al afacerilor sub 5 milioane de euro au cesionat restul de 22% din volumul creantelor cesionate in factoring, reducandu-si contributia fata de anul precendent. Unul din motivele acestei evolutii ar putea fi orientarea companiilor din acest segment, dar si a finantatorilor, catre solutii pe termen scurt standard, sustinute prin programul IMM Invest. „Din pacate, pana la data acestui comunicat, conform informatiilor publice, nu am identificat date conform carora programul de stat dedicat factoringului, IMM Factor, sa fi fost implementat de finantatori, ca urmare a unor prevederi ce il fac, pe de o parte, mai putin interesant decat IMM Invest pentru companii (e.g. acoperirea in mai mica masura a costurilor), dar si a unor elemente tehnice care, in opinia profesionistilor in factoring, necesita ajustare pentru a reflecta structura de derulare a produsului, elemente care, pana la acest moment nu au fost preluate de legiuitor in documentatia relevanta”, mentioneaza Bogdan Rosu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter