RO EN
Košík je prázdný

SONDAJ: Tendinta confirmata de crestere in constructii

Rezultatul sondajului de opinie - efectuat pe portalul de afaceri www.agendaconstructiilor.ro in perioada 28 noiembrie 2014 – 19 ianuarie 2016 si intitulat "Cum va evolua piata de constructii in 2015?" - arata faptul ca majoritatea respondentilor (35,8% din total) a exprimat o atitudine transanta cu privire la acest subiect. Astfel, cei mai multi manageri ai firmelor de constructii care au dat curs sondajului sustin ca, in anul trecut, sectorul de constructii s-a inscris pe un trend de crestere sustinuta, de peste 10%. Totodata, aproape 21,4% din reprezentantii firmelor chestionate au aratat ca este posibila mai degraba o majorare cuprinsa intre 5% si 10%, in timp ce alte 18,7% din raspunsuri au aratat ca sporirea a fost de pana la 5%. Astfel, cota optimistilor este covarsitoare (75,9%), estimarile acestora fiind in mare masura confirmate si de datele statistice ale INS, care certifica faptul ca, in perioada ianuarie-noiembrie 2015, volumul lucrarilor de constructii a consemnat un salt de 10,2%, ca serie ajustata, fata de acelasi interval din 2014, iar ca serie bruta cresterea a fost de 9,4%. Cei mai prudenti respondenti au indicat, in cadrul sondajului, o mentinere valorica si cantitativa a principalilor indicatori care guverneaza piata, in ansamblul sau, ponderea acestora fiind de 13,6%. Alte 10,5% din opinii au fost pesimiste, reflectand, pe de-o parte, previziunea potrivit careia regresul din sectorul de constructii a depasit 5% (si anume doar 3,9% din raspunsuri) si, in fine, pe de alta parte, alti 6,6% dintre respondenti s-au situat pe o pozitie moderat-pesimista, potrivit careia piata de constructii a scazut cu pana la 5% la nivelul anului trecut. Dupa cum se poate observa, analizand raspunsurile conducerii firmelor chestionate, rezulta ca numarul factorilor de decizie din sectorul de constructii care au aratat ca piata va avea exclusiv un parcurs ascendent (determinat fie de o crestere a numarului de proiecte, fie de un volum mai mare de investitii) reprezinta majoritatea, in timp ce alti respondenti (din ce in ce mai putini) continua sa fie pesimisti din acest punct de vedere si sa indice o tendinta descendenta. Astfel, se pare ca peste ¾ dintre managerii ce au dat curs sondajului sunt cu adevarat realisti, ceilalti exprimandu-si mai degraba reticenta cu privire la posibilitatea de reluare in mod sustenabil a cresterii in acest domeniu al economiei, care a fost grav afectat de recesiune si de efectele nedorite ale lipsei investitiilor.   
Cresterea sau mentinerea valorii pietei de tamplarie, intrevazuta de 72,3% din manageri
Un sondaj cu subiect asemanator (intitulat „Ce tendinta vor avea livrarile de tamplarie in 2015?”), derulat pe portalul de afaceri www.fereastra.ro intr-o perioada similara, arata ca aproape toti reprezentantii firmelor din bransa de ferestre (cu exceptia a 27,7% dintre respondenti) au indicat, in ansamblu, o situatie conforma celei actuale, reflectand cu precadere fie o stagnare a pietei de ferestre, fie cresteri de mai mica sau mai mare amploare. Astfel, circa 16,7% din total indica faptul ca vanzarile de tamplarie termoizolanta efectuate pe plan intern si pe pietele din afara granitelor tarii s-au majorat cu pana la 5% in 2015 (ceea ce ar implica, de fapt, o mentinere a dinamicii specifice anului 2014, cand cifra de afaceri a celor 1.000 de producatori de tamplarie, cuprinsi in lista elaborata de revista Fereastra, a progresat cu 6%), o proportie similara a managerilor (16,7%) aratand ca sectorul de profil a ramas, in 2015, la un prag similar celui din 2014. O eventuala scadere de pana la 5% sau o diminuare ce depaseste acest prag reprezinta estimari intrevazute de 11,1%, respectiv de 16,7% din totalul respondentilor, in timp ce altii – cei mai numerosi, de altfel (22,2%) sustin ca livrarile de tamplarie termoizolanta vor spori cu peste 10%, ceea ce constituie o premisa optimista si chiar realista. In schimb, numarul respondentilor ce iau in considerare mai degraba o majorare cuprinsa intre 5% si 10% este asemanator celorlalte categorii (cu 16,7% din total), astfel incat aceasta tendinta a bransei continua sa fie improbabila, din toate punctele de vedere, ca de altfel si un eventual trend descendent. La fel ca in sondajul dedicat pietei de constructii, cel ce reflecta situatia livrarilor de tamplarie este oarecum marcat de tendinta operatorilor din bransa de a-si exprima in principiu dorinta ca actualul trend ascendent, ce marcheaza acest sector de activitate, sa fie sustenabil (de peste 10%, aspect confirmat momentan si de datele statistice privind volumul lucrarilor dupa traversarea a 11 luni ale anului trecut). Totusi, trebuie sa se aiba in vedere faptul ca actuala crestere constituie, de fapt, o recuperare a pierderilor consemnate in anii recesiunii – si cu precadere in 2009 – abia ulterior urmand sa se instaleze, cu siguranta, o tendinta cu adevarat ascendenta, marcand inceputul perioadei de profitabilitate. In acelasi timp, deoarece aproape 27,7% din managerii chestionati au intrevazut o diminuare a vanzarilor de ferestre aferente anului 2015, se observa ca, spre deosebire de omologii lor din sectorul de constructii, acestia continua sa fie mai pesimisti in ceea ce priveste caracteristicile segmentului de piata pe care activeaza.
***
Intrucat luna ianuarie a anului in curs constituie un moment al bilantului, respectiv al stabilirii perspectivelor, cel putin pe termen scurt – si pentru a contura, astfel, o imagine adecvata a starii actuale si prognozelor din sectorul de constructii si, implicit, din domeniul tamplariei termoizolante, va invitam sa participati la noile sondaje aflate in derulare, intitulate "Cum va evolua piata de constructii in 2016?" (publicat pe portalul Agenda Constructiilor), respectiv "Ce tendinta vor avea livrarile de tamplarie in actualele 12 luni?" (in cadrul site-ului Fereastra). Rezultatele vor fi prezentate intr-o editie viitoare a Stirilor Agenda Constructiilor si Fereastra.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter