RO EN
Košík je prázdný

SAR: Deblocarea investitiilor publice - prioritatea din 2018

Societatea Academica din Romania (SAR) a lansat, recent, raportul sau anual, aferent lui 2018, insotit de un bilant succint pentru Romania, dupa 12 ani din momentul aderarii la Uniunea Europeana. Documentul, intitulat „12 ani in UE. Evolutie sau involutie?”, abordeaza subiecte de actualitate, fiind evidentiate si prognoze pentru anul in curs. „In 2018, Romania va trece pentru prima data in istoria sa pragul de 10.000 USD ca venit pe cap de locuitor, promovand astfel in categoria tarilor cu venituri medii; totodata, fiecare roman are in termeni reali de doua ori mai mult venit fata de anul 2000, momentul in care Romania a fost invitata sa adere la Uniunea Europeana. Cu toate acestea, aderarea si schimbarile institutionale, economice si sociale pe care acest proces le-a presupus nu au reusit sa diminueze decalajul de dezvoltare si sa ne aduca mult-asteptata prosperitate. In acest sens, o serie de reforme realizate in perioada preaderarii au fost ulterior inversate, slab implementate sau chiar mimate. O parte semnificativa a fortei de munca a emigrat intre timp in restul UE, iar tara noastra, in mod similar cu Bulgaria, nu a adoptat moneda euro si nici nu a fost acceptata in zona Schengen, ramanand astfel o tara europeana de rangul al doilea”, avertizeaza inca din preambul presedintele SAR, Alina Mungiu-Pippidi si editor-coordonator al raportului.
Previziuni optimiste pentru anul in curs
In prima sectiune a raportului, panelul de experti consultat de catre SAR considera ca economia va continua sa-si mentina ritmul ridicat de crestere comparativ cu media UE, iar pe langa majorarea PIB (5,3%), indicele bursier BET (27,8%) si piata imobiliara (6%) vor parcurge un traseu similar. Acelasi optimism se mentine atat in ceea ce priveste rata somajului, acesta scazand de la nivelul actual de 5% la 4,7%, cat si din punct de vedere al ratei inflatiei (3,3%, fata de 3,7%, cat este media calculata de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza - CNSP). In schimb, cursul de schimb se va deteriora la nivelul anului 2018, urmand tendinta anului precedent, iar deficitul de cont curent va creste cu 5,4% din PIB.
Potrivit specialistilor consultati de SAR, anul 2017 a fost unul dintre cei mai haotici din punct de vedere al reglementarilor fiscale, cu foarte multe propuneri de schimbare a fiscalitatii care nu au fost bine pregatite, comunicate si asupra carora s-a revenit in decurs de saptamani. Masurile respective au produs incertitudine in mediul de afaceri si au deteriorat calitatea, si asa slaba, a serviciilor administratiei fiscale. In acest sens, cele mai importante recomandari ale expertilor pentru 2018 sunt grupate pe categorii de importanta. Inainte de orice altceva, s-ar impune informatizarea administratiei publice si interconectarea bazelor de date. Apoi, este necesara descentralizarea economica pentru responsabilizarea si deconectarea autoritatilor locale de la alocarile discretionare de fonduri de la Bucuresti. In acelasi timp, se poate proceda la inlocuirea hatisului birocratic cu solutii informatice performante atat la nivelul contribuabilului, cat si la nivelul autoritatilor fiscale. In alta ordine de idei, ar fi de dorit evitarea impunerii impozitului pe venitul global si a cotei progresive, intrucat sunt complicat de administrat, nici autoritatile, nici contribuabilii nefiind pregatiti pentru o asemenea schimbare. In fine, dar nu in ultimul rand, 2018 ar fi momentul propice pentru deblocarea investitiilor publice si temperarea cresterilor salariale si ale pensiilor.
Problemele sociale si din Justitie, abordate pe larg in celelalte sectiuni ale raportului
A doua sectiune a raportului SAR, aferent anului 2018, se axeaza pe persistenta fenomenului de proasta guvernare, in pofida celor 12 ani de prezenta in UE. In ciuda eforturilor depuse inspre consolidarea integritatii, Romania nu a reusit sa reformeze statul in mod substantial, in asa fel incat sa se observe o sporire a capacitatii administrative necesare atat pentru o furnizare mai buna a serviciilor publice, cat si pentru sustenabilitatea cresterii economice. In plus, Romania este in continuare afectata de probleme de actiune colectiva, cauzate de lipsa de incredere si cooperare intre cetateni, la nivel individual, si diferite grupuri ale acestora. Recomandarea centrala a acestui raport (si avertismentul sau) este - dupa cum arata explicit expertii SAR - ca, in absenta unei deplasari a accentului pe prevenirea coruptiei, in loc de reprimarea ei, campania anticoruptie din Romania va esua. Actiunile Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) sunt instrumentalizate politic si de catre mass-media, dupa ce au avut interactiuni necuvenite cu serviciile de informatii, exagerate in mass-media de diferite interese si erau oricum insuficiente fata de amploarea problemei. Regulile jocului pot fi schimbate doar prin politici agreate „bi-partizan”, unde eliminarea coruptiei este un obiectiv secundar, dar indispensabil, de exemplu o crestere a calitatii serviciilor publice, a eficientei achizitiilor publice sau a predictibilitatii investitiilor pe termen lung.
Si, pentru ca tot se pune problema anticoruptiei si aplicarii unor masuri adecvate, intr-un cadru legal ce se modifica, a treia sectiune a raportului ofera un model de abordare vizavi de intrebarea intens polarizanta: in ce masura cele trei legi „ale justitiei” afecteaza independenta celei de-a treia puteri in stat. Incercand sa raspunda la intrebarea in ce masura cele trei legi „ale justitiei” - asa cum au fost si cum inca urmeaza sa fie modificate - afecteaza independenta autoritatii judecatoresti, specialistii SAR au ajuns la o concluzie interesanta. Potrivit acestora, argumentul principal este ca o totala desprindere a justitiei de orice forma de control politic nu este pe fond dezirabila, deoarece acesta inseamna implicit control democratic, cu plusurile si minusurile acestuia. „Prudential vorbind, ce ne facem daca elemente din justitie nu respecta anumite proceduri si sefii lor ierarhici trec cu vederea aceasta situatie? O forma de organizare echilibrata trebuie sa incerce a stabili un echilibru intre responsabilitate si independenta, intr-un context dat. Modificarile in curs de adoptare, dupa aducerea lor in acord cu deciziile Curtii Constitutionale, nu sunt de natura sa aduca atingeri insemnate formei actuale de functionare a sistemului judiciar romanesc”, se mai precizeaza in preambulul raportului. Pentru a descarca documentul integral, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter