RO EN
Košík je prázdný

REVEAL: Mai mult de 50% dintre romani cred ca vor folosi mai putin cash in 2021

In ultimul an, oamenii si-au schimbat foarte mult obiceiurile, de la cele de consum la interactiuni pana la modalitati de plata. Pentru a limita raspandirea noului coronavirus, este recomandata evitarea folosirii banilor in numerar atunci cand oamenii efectueaza plati. Multe locatii incurajeaza aceasta practica, iar plata cu cardul este de preferat. In acest context, Reveal Marketing Research a derulat un studiu despre obiceiurile de plata ale romanilor din urmatorul an: In ce masura vor folosi banii cash si care este perceptia lor despre raspandirea virusului prin intermediul banilor? Afla rezultatele din randurile urmatoare!
Banii cash si raspandirea noului coronavirus. Ce cred romanii?
1 din 2 romani crede ca banii cash nu contribuie deloc la raspandirea noului coronavirus. In schimb, 29% dintre respondenti declara contrariul - ei sunt siguri ca banii cash pot raspandi virusul. Cei care sunt pasivi in legatura cu acest subiect reprezinta 21% dintre respondenti.
Cei care cred ca virusul se poate transmite prin cash sunt cei mai tineri dintre respondenti - milenialii fara partener - 36% . La polul opus se afla 63% dintre tinerii profesionisti, urmati de peste jumatate dintre maturii fara partener (55%) - aceste segmente afirma ca folosirea banilor in numerar nu contribuie deloc la raspandirea virusului. Similar, aproximativ jumatate dintre familiile moderne (49%) si jumatate dintre cele traditionale (51%) nu se asteapta deloc ca banii sa influenteze in vreun fel transmiterea noului coronavirus.
La nivelul intregului esantion, 21% dintre romani nu exprima nicio parere pe acest subiect. Segmentele pasive in aceasta privinta sunt seniorii pensionari - 32% dintre acestia nu sunt siguri daca banii raspandesc virusul, la fel si 22% dintre familiile moderne.
Vor folosi mai mult cardul pentru cumparaturi?
Potrivit Reveal Marketing Research, mai mult de jumatate dintre romani (55%) declara ca in urmatorul an vor folosi din ce in ce mai putini bani cash - in special maturii educati si cei fara partener. 67% dintre maturii fara partener si 63% dintre familiile moderne afirma ca in 2021 vor face mai putine plati in numerar. Inclusiv 62% dintre seniorii pensionari sunt de aceeasi parere. In schimb, o treime dintre romani (33%) crede ca va folosi la fel de multi bani cash si in urmatorul an. Familiile traditionale si tinerii profesionisti sunt la egalitate (aproximativ 40% ambele segmente) in ceea ce priveste obieceiurile de plata - ei vor folosi la fel de multi bani in numerar. Doar 2% dintre respondenti spun ca vor utiliza in mai mare masura cash-ul anul acesta, iar 10% au selectat raspunsul „nu stiu”, intrebati despre obiceiurile lor de plata din anul urmator.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter