RO EN
Košík je prázdný

Oprea, ME: Romania importa pana la 90% din otelul-beton utilizat in constructii

Romania are o Strategie Nationala pentru Economie Circulara din 2022, iar unul dintre domeniile ce ar putea investi in produse "verzi" este industria siderurgica, in conditiile in care, la ora actuala, importam probabil 80-90% din fierul-beton pe care il folosim in constructii, a declarat, joi, la conferinta "PRIA Competition and Circular Economy", ministrul Economiei Antreprenoriatului si Turismului, Stefan-Radu Oprea.
"La nivel national, noi avem adoptata o Strategie Nationala pentru Economia Circulara. A fost adoptata prin Hotarare de Guvern in 2022, cu cateva directii prioritare, care duc toate la principiile economiei circulare privitoare la reducerea consumului de materii prime prin extragere durabila a materiilor prime, unitati de reciclare, recuperare. Totul, insa, trebuie sa inceapa astazi, din punctul meu de vedere, de la proiectare, de la design, pentru ca din prima clipa cand ne gandim la un nou produs pe care il vom lansa pe piata, la modalitatea in care il vom putea recicla, recupera si folosi, astfel incat intr-adevar sa avem o economie circulara", a afirmat Oprea.
In viziunea demnitarului, unul dintre domeniile care pot deveni "verzi" este industria siderurgica.
"Sunt cateva domenii la indemana fiecaruia pentru a intelege, de exemplu, in industria siderurgica. M-am intalnit saptamana aceasta cu operatori importanti care vor sa investeasca pentru otelul "verde". Atunci, pe ceea ce astazi noi consideram ca este un deseu, fierul vechi se transforma in resursa, ceea ce din punct de vedere al schimbarii, cred ca este iarasi un lucru foarte important sa intelegem ca foarte multe dintre produsele pe care astazi le aruncam si pe care le consideram deseuri, de fapt sunt resurse, sunt resurse pentru economia circulara, pentru activitatile din viitor. Ideea de a avea o tara verde este de a investi in cuptoare electrice care vor produce otelul din energie regenerabila sau din energie verde, fie ca vorbim despre energie nucleara sau hidro si care vor folosi otelul, fierul care deja este in circuit si pe care noi, astazi, din pacate il exportam, pentru ca nu stim sa il folosim in Romania in astfel de capacitati de productie in care ar putea sa produca, spre exemplu, fier-beton. Importam astazi probabil 80%-90% din fierul beton pe care il folosim in constructii", a spus ministrul de resort.
Oprea a amintit de un program de sprijin pe segmentul economiei circulare, cu un buget de opt milioane de euro, care se adreseaza intreprinderilor mici si mijlocii.
"Avem nevoie de implicare a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului prin sprijinirea celor care doresc sa treaca la economie circulara. Astazi, spre exemplu, in cadrul ministerului, avem un program de sprijin privind economia circulara pentru operatorii economici din industria prelucratoare. E o schema de ajutor de stat de minimis, ceea ce inseamna pana la 200.000 de euro, cu un buget de opt milioane de euro. Au depus si sunt selectate 47 de proiecte, functioneaza, se fac plati pe aceste proiecte. Platile au inceput din iulie 2023. Acum suntem intr-un proces in care am identificat resurse suplimentare in cadrul bugetului ministerului si vrem sa alocam patru milioane de euro in plus catre aceasta schema, pentru ca au fost foarte multe solicitari si pentru ca noi consideram ca este o tema prioritara de a incuraja companiile din Romania, fie mici si mijlocii, fie companii mari, de a trece la economie circulara. Cred ca una dintre prioritati, pe care trebuie sa ni le propunem pentru anul viitor este sa venim cu astfel de scheme de ajutor de stat si pentru industria mare, nu numai pentru intreprinderile mici si mijlocii. Schema de minimis de 200.000 de euro limiteaza foarte mult accesul la noi tehnologii", a subliniat Stefan-Radu Oprea.
PRIAevents, Consiliul Concurentei si Coalitia pentru Economie Circulara (CERC) organizeaza, joi, o noua editie a conferintei "PRIA Competition and Circular Economy". Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter