RO EN
Košík je prázdný

OCDE: Companiile statului nu contribuie sufficient la PIB si la veniturile bugetului

Romania va avea o economie mai solida, intreprinderi de stat mai bine administrate si venituri mai mari la bugetul statului prin operationalizarea Agentiei pentru Monitorizarea si Evaluarea Performantelor Intreprinderilor Publice (AMEPIP), institutie care a fost infiintata in scopul reformarii intreprinderilor publice, a subliniat miercuri, Adrian Tutuianu, secretar general adjunct al Guvernului, la o dezbatere cu tema "Abordarea provocarilor legate de performanta intreprinderilor de stat printr-o mai buna guvernanta corporativa - Rolul actionarului de stat si al consiliilor de administratie", informeaza Agerpres.
"Marea provocare pentru noi toti prezenti in sala este implementarea cadrului normativ. Din pacate, am discutat cu reprezentanti ai unor autoritati publice tutelare centrale sau locale, nu toata lumea intelege care este miza si nu toata lumea intelege ca lucrurile au intrat intr-o etapa noua, in care trebuie ceva mai multa rigoare, determinare, in aplicarea acestor principii. Eu cred ca AMEPIP trebuie operationalizata intr-un termen cat mai scurt si inteleg ca lucrul acesta se va intampla saptamana viitoare si din momentul acela suntem la punctul T zero de cand incepem sa facem ce am stabilit prin cadrul normativ nou, respectiv declansarea procedurilor de selectie, desfasurarea acestor proceduri de selectie transparent, selectia unor administratori care sa fie profesionisti, cu un mandat de patru ani, cu indicatori de performanta financiari si nefinanciari si care sa ne duca la rezultatul pe care il asteptam. O economie mai solida, intreprinderi de stat mai bine administrate, venituri mai mari la bugetul statului", a transmis Tutuianu, la atelierul de lucru organizat de Secretariatul General al Guvernului impreuna cu Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, parte a proiectului OCDE "Imbunatatirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernantei corporative in intreprinderile de stat din Romania".
El a mentionat ca sectorul de stat joaca un rol important in economie, iar Romania are cel mai mare numar de intreprinderi de stat din Europa, afirmand ca sunt "prea putine" companii de stat cotate pe bursa de valori si se utilizeaza "prea putin" mecanismele de piata existente pentru finantarea activitatii intreprinderilor publice.
"In raportul facut de OCDE sunt de patru ori mai multe intreprinderi de stat decat media pe Europa si de opt ori mai mult decat tarile membre ale OCDE. Statul este actionar majoritar in doua companii cotate la Bursa de Valori pe piata principala (...). Dupa parerea mea, prea putine companii de stat sunt cotate pe bursa de valori si se utilizeaza prea putin mecanismele de piata existente pentru finantarea activitatilor intreprinderilor publice. De aceea, jalonul care are termen in 2026 privind cotarea a cel putin trei intreprinderi publice pe piata de capital este extrem de important. Eu cred ca in aceasta maniera si intreprinderile publice vor deveni mai performante, in acelasi timp si economia romaneasca va avea o resursa suplimentara de finantare", a punctat Tutuianu
Tutuianu a mai sustinut ca, din rapoartele OCDE, rezulta ca intreprinderile publice "nu contribuie intr-o masura suficient de importanta la PIB-ul Romaniei si nu contribuie intr-o masura suficient de importanta" la realizarea veniturilor statului, prin distribuirea de dividende care sa constituie o sursa importanta pentru un buget consolidat mai bun.
"Avem ordonanta 109 din anul 2011, aceasta ordonanta a fost elaborata cu sprijinul Bancii Mondiale si a parut ca raspunde adecvat provocarilor legate de guvernanta acestor intreprinderi publice. Marea problema, si este si marea provocare pentru noi, a tinut de implementarea cadrului normativ si este reala afirmatia facuta in rapoarte potrivit careia ministrul Finantelor, ca autoritate publica responsabila de implementarea principiilor de guvernanta corporativa, nu a avut suficienta determinare, nu a avut suficiente mijloace pentru a implementa aceasta reglementare. Suntem astazi la aproape 13 ani de la crearea cadrului normativ necesar implementarii acestor principii si nu am reusit sa raspundem adecvat provocarilor respective. Actele normative adoptate in ultimul an si jumatate vin sa contureze un cadru normativ mai bun", a aratat Tutuianu.
In context, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, a spus ca SGG va respecta obiectivele asumate prin PNRR, respectiv reducerea cu 50% a numirilor interimare temporare in consiliile de administratie ale companiilor de stat la nivel central si reducerea cu 10% a numirilor interimare temporare in consiliile de administratie ale companiilor de stat locale.
"Prin rolul pe care il detine in cadrul procesului de selectie, AMEPIP va contribui la indeplinirea obligatiilor asumate prin tintele aferente PNRR. Avem trei tinte importante, pe care SGG se va asigura ca Romania le va respecta, si anume reducerea cu 50% a numirilor interimare temporare in consiliile de administratie ale companiilor de stat la nivel central, cel putin trei companii de stat listate sau restructurate in domeniul energiei si al transporturilor si reducerea cu 10% a numirilor interimare temporare in consiliile de administratie ale companiilor de stat locale. Complementar cu implementarea reformelor din PNRR, Romania este in plin proces de evaluare in vederea aderarii la Organizatia pentru Dezvoltare si Cooperare Economica (OCDE). In acest sens, SGG este foarte implicat in acest proces. In perioada 12 - 13 martie vom participa la reuniunea grupului de lucru privind proprietatea de stat si practicile de privatizare. De asemenea, in luna aprilie, la reuniunea Comitetului pentru guvernanta corporativa, unde se va discuta si analiza raportul privind progresele inregistrate de Guvern in ceea ce priveste domeniul guvernantei corporative", a precizat Abrudean.
La eveniment au mai vorbit Amalia Coman, coordonatoare de tara pentru Romania a Directiei Generale Sprijin pentru Reforme Structurale din cadrul Comisiei Europene si Sara Sultan, sef al Secretariatului Grupului de lucru privind proprietatea de stat si practicile de privatizare, OCDE.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter