RO EN
Košík je prázdný

MDRT: Revocare din functie a directorului general al CNI

Recent, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, a dispus revocarea din functie a directorului general al Companiei Nationale de Investitii (CNI), Sorin Munteanu. Potrivit unui comunicat emis de institutie, interimatul urmeaza a fi asigurat, pe o perioada de 30 de zile, de Ioan Simonca (angajat in cadrul acestei institutii), ce va trebui ca in acest timp sa intocmeasca un raport privind starea financiara a companiei. Vor fi verificate programele pe care CNI le-a derulat din fonduri de la bugetul de stat, achizitiile publice desfasurate, precum si proiectele finantate de CNI pana in prezent. In urma acestor verificari, se vor face propuneri privind stabilirea prioritatilor in cazul obiectivelor cuprinse in programele nationale si se vor lua masuri pentru transparenta procedurilor de achizitii publice. "CNI trebuie sa redevina societatea prin care statul roman isi implementeaza programele nationale ce sustin dezvoltarea regionala, fara interventia factorului politic si, mai ales, prin utilizarea eficienta a resurselor financiare", a declarat ministrul Eduard Hellvig. Totodata, in perioada interimatului, Ioan Simonca va propune masuri inclusiv in ceea ce priveste reorganizarea companiei si orientarea activitatii acesteia spre eficientizarea cheltuielilor de functionare a societatii. Informatii suplimentare, la www.mdrt.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter