RO EN
Košík je prázdný

INS: Retelele de alimentare cu apa, canalizare si gaze au crescut, ca lungime, in 2020

Investitiile realizate in ultimii ani in extinderea retelelor nationale de alimentare cu apa potabila, canalizare, dar si a celor de gaze naturale continua sa produca rezultate, desi ritmul de dezvoltare poate fi considerat, in continuare, lent si mult sub potentialul real. Conform celor mai recente date ale Institutului National de Statistica (INS), in 2020 lungimea simpa a retelei de distributie a apei potabile a crescut cu 1,8% fata de nivelul din 2019, cea a conductelor de canalizare a fost cu 4,7% mai mare, in timp ce lungimea simpla a retelei de distributie a gazelor naturale s-a extins, la randul sau, cu 3%.
La finalul anului 2020, lungimea simpla a retelei de distributie a apei potabile era de 88.065,1 km, cu 1.546,3 km mai mare pe total tara, fata de situatia existenta la sfarsitul anului 2019. Cantitatea de apa potabila distribuita consumatorilor la nivel de total tara a fost, la sfarsitul anului 2020, de 789,98 milioane de metri cubi, cu 17,81 milioane mc mai mult fata de anul 2019. Din aceasta cantitate, apa potabila distribuita pentru uz casnic a fost de 606,6 milioane mc, reprezentand 76,8% din total. Proportia apei potabile distribuita consumatorilor care au instalate apometre, in totalul distribuit, a fost de 94,7%, diferenta de cantitate de apa potabila distribuita fiind inregistrata in sistem “pausal”.
In anul 2020, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodariile populatiei si din unitatile economice si sociale s-a desfasurat in 314 municipii si orase si in 1.089 de comune. Lungimea totala a retelei de canalizare la sfarsitul anului 2020 a fost de 42.168,3 km, din care 26.564,3 km in municipii si orase. Comparativ cu anul precedent, in 2020, lungimea retelei de canalizare s-a extins cu 1.898,3 km (respectiv cu 547,5 km in mediul urban si cu 1.350,8 km in mediul rural).
La sfarsitul anului 2020, lungimea totala a conductelor de distributie a gazelor naturale era de 43.563,4 km, din care 24.188,1 km in municipii si orase. In cursul anului trecut s-au distribuit gaze naturale in 956 de localitati, din care 247 in municipii si orase. Comparativ cu anul precedent, in 2020, lungimea conductelor de distributie a gazelor naturale s-a extins cu 1.276 km. Volumul gazelor naturale distribuite in 2020 a fost de 8.738,6 milioane mc, cu 289,6 milioane mc mai putin fata de anul precedent. Din totalul volumului gazelor naturale distribuite in anul 2020 au fost destinate consumului casnic 3.444,1 milioane mc, reprezentand 39,4% fata de volumul total al gazelor naturale distribuite. Din volumul total al gazelor distribuite, 87,5% au fost in mediul urban.
Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter