RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Soarta programului „Prima casa”, decisa in septembrie

Ministerul Finantelor Publice (MFP) are in vedere suplimentarea plafonului de garantii pentru programul „Prima casa”, urmand ca in septembrie 2016 sa se ia o decizie cu privire la continuarea acestuia pe termen mediu si lung, a declarat ministrul de resort, Anca Dragu, in cadrul unei conferinte ce a survenit sedintei Guvernului din 10 august a.c. "Sumele pentru programul respectiv nu trebuie alocate prin buget si, astfel, nu fac parte din rectificarea bugetara. Acestea sunt garantii care intra in plafonul de garantii, iar la nivelul anului 2016 s-a aprobat un plafon de 8,1 miliarde de lei. Avem in vedere suplimentarea acestui fond pe termen scurt. De altfel, ne propunem sa efectuam si o analiza care sa dea directiile prin care acest program sa se perpetueze intr-o perioada de timp mediu si lung", a subliniat Anca Dragu.
Ministrul Finantelor Publice a explicat, astfel, ca viitorul programului „Prima casa" va depinde de discutiile cu bancile si cu clientii acestui program.
"Stam la masa cu bancile, cu investitorii, cu clientii, ca sa vedem in ce masura acest program a fost unul de succes, in ce masura piata are nevoie de el sa continue, cum trebuie sa continue si sa venim cu o propunere concreta pentru ca programul sa fie unul cu predictibilitate, sa fie unul pe termen mediu si lung", a mai spus oficialul guvernamental.
Anca Dragu a mai precizat, inca o data, ca o decizie cu privire la continuarea programului va fi luata in luna septembrie 2016.
Avalansa de cereri pe fondul discutiilor cu privire la darea in plata
Cele mai recente informatii disponibile la Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM), autoritate ce administreaza programul „Prima casa”, a carei conducere s-a schimbat de curand, ca urmare a incetarii mandatului de director general al Silviei Ciornei (ce a fost inlocuita in functie de Dragos Oltenescu, fost director financiar si membru al Comitetului Executiv al BNP Paribas Cardif Romania), arata ca numai in primele doua luni din 2016 au fost acordate peste 1.500 de garantii, cu o valoare totala a garantiilor acordate de peste 133 milioane de lei. Ritmul solicitarilor de credite pentru „Prima casa” s-a intensificat mai ales cu putin inainte si dupa intrarea in vigoare a Legii privind darea in plata, astfel incat multe institutii bancare au anuntat ca au epuizat deja plafoanele ce le fusesera acordate pentru intregul an in curs. Mai mult, oficialii FNGCIMM au avertizat ca, in aceasta perioada, se confrunta cu o crestere semnificativa a solicitarilor. „Acestea sunt procesate in ordinea intrarii lor in aplicatia programului «Prima casa», iar durata de timp alocata verificarii fiecarui dosar nu poate fi intotdeauna estimata, pentru ca variaza in functie de corectitudinea documentelor, gradul de completare si dificultate a dosarului. Depunem toate eforturile pentru a analiza si aproba solicitarile de garantare in cel mai scurt timp posibil si suntem, de asemenea, atenti la data de expirare a antecontractului”, dau asigurari reprezentantii institutiei.
***
Programul "Prima Casa" a fost modificat, la finalul anului trecut, in sensul diminuarii marjei de dobanda pe care bancile o pot aplica peste indicatorul ROBOR de la 2,5 puncte la 2 puncte procentuale. Totodata, s-a redus la jumatate plafonul de garantii de stat alocate, la aproximativ 1,69 miliarde lei, insa recent, pe fondul discutiilor cu privire la impactul Legii privind darea in plata asupra creditarii ipotecare, Guvernul a aprobat suplimentarea plafonului cu 500 de milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter