In sedinta de guvern din 12 decembrie 2012, s-a dat aviz favorabil unei hotarari privind aprobarea regulamentului de organizare si functionare a Inspectoratului de Stat in Constructii – ISC. Oficialii Executivului informeaza, astfel, ca aceasta hotarare aproba organizarea si functionarea Inspectoratului de Stat in Constructii, in concordanta cu prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 16/2012 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale. "Potrivit OUG nr. 16/2012, ISC a trecut in subordinea Guvernului si in coordonarea primului-ministru. Un element de noutate al regulamentului este ca, spre deosebire de legislatia anterioara privind organizarea si functionarea ISC, care stabilea finantarea integrala a acestuia din venituri extrabugetare, noul regulamentul aprobat prin hotarare de guvern prevede finantarea integrala de la bugetul de stat", au declarat reprezentantii Guvernului. O alta ordonanta ce i-ar putea interesa pe operatorii pietei de constructii este cea ce vizeaza modificarea si completarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul. Prin aceasta ordonanta, se extinde termenul de valabilitate a planurilor urbanistice generale de la doi ani la trei ani si se introduc unele prevederi tranzitorii, avand in vedere situatia exceptionala in care autoritatile locale nu au resurse financiare suficiente si trebuie sa isi pregateasca documentatiile necesare pentru pregatirea perioadei 2014-2020. Prevederile ordonantei introduc, pe de o parte, facilitati pentru autoritatile locale, prin asigurarea unor termene suplimentare in care documentatiile de urbanism nu au fost inca actualizate sa sprijine investitiile locale, insa, pe de alta parte, impun limitarea in timp a acestor facilitati, pentru a nu se ajunge in situatia in care primariile sa aiba dificultati in implementarea proiectelor cu fonduri europene in perioada 2014-2020. In alta ordine de idei, in aceeasi sedinta s-a adoptat si ordonanta privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, care va cumula atributiile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, autoritati ce se vor desfiinta. Potrivit purtatorului de cuvant al Executivului, ordonanta respectiva s-a adoptat intr-o prima lectura si s-a trimis celorlalte ministere implicate pentru lectura. De asemenea, viitoarele investitii ale statului vor fi mai strict reglementate, prin intermediul unui proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 500 din 2002 privind finantele publice. "Ca urmare a modificarilor aparute in Regulamentul nr.1.605 din 2002 al Consiliului European, al amplului pachet legislativ al Comisiei Europene privind guvernanta economica precum si a faptului ca, de la intrarea in vigoare a Legii nr. 50 din 2002 pana in prezent, au intervenit modificari substantiale ale textului de baza, s-a initiat acest proiect de lege care, prin conceptele si regulile nou-instituite, creeaza un mecanism mai flexibil al procesului bugetar si aduce un plus de rigoare in formularea politicii fiscal-bugetare. Dintre noutatile cuprinse in lege se disting: o noua abordare a modului de reflectare a fondurilor bugetare, care se va face in limita creditelor de angajament aprobate prin buget, iar plata, in limita creditelor bugetare; definirea clara a conceptelor, termenilor si expresiilor in cadrul noii abordari; redefinirea calendarului bugetar. De asemenea, s-au urmarit: introducerea unor prevederi referitoare la investitiile publice, introducerea unor reguli de executie bugetara si introducerea unor articole sau aliniate noi pentru intarirea disciplinei bugetare", a explicat purtatorul de cuvant al Guvernului. Informatii suplimentare, la www.gov.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.