RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Nereguli privind finantarea parcurilor eoliene, sesizate catre DNA

Conform unui comunicat emis de Guvernul Romaniei la data de 8 decembrie 2012, corpul de control al primului-ministru a efectuat o verificare la Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru perioada de activitate cuprinsa intre 1 ianuarie 2009 si 31 iulie 2012. In urma controlului, a rezultat faptul ca AFM a decontat, in perioada iunie - octombrie 2011, cu aproape 43 de milioane de lei mai mult decat prevedeau graficele initiale de efectuare a platilor in cazul a patru proiecte finantate prin programul privind producerea energiei din surse regenerabile. In plus, corpul de control al primului-ministru considera ca presedintele AFM, Gheorghe Popescu, aflat in functie la acea data, este implicat in acordarea finantarii nerambursabile pentru cele patru proiecte referitoare la constructia unor parcuri eoliene, pe raza judetului Vaslui, avand drept beneficiari trei societati comerciale ce au primit suma totala de 87,04 milioane de lei, adica peste 60% din valoarea intregului program.
Gestionare defectuoasa a resurselor financiare aferente fondului de mediu
Potrivit comunicatului guvernamental, "la data controlului, Administratia Fondului pentru Mediu nu detinea o evidenta certa a creantelor de recuperat la bugetul fondului pentru mediu, datele furnizate de directia economica nefiind in concordanta cu datele oferite de directia venituri, careia ii revenea, in principal, obligatia de a asigura evidenta analitica a platitorilor, precum si evidenta incasarilor la bugetul fondului. Reprezentantii AFM nu au efectuat inspectii fiscale la platitorii care inregistrau debite restante, au emis titluri executorii cu mare intarziere fata de data stabilirii obligatiilor fiscale si nu au continuat procedurile de executare silita a obligatiilor fiscale restante, desi gradul de incasare a veniturilor in anii 2010 si 2011 a fost foarte redus. Ca urmare a exercitarii defectuoase a atributiilor de serviciu, la data de 13 iulie 2012, o cota de 52,13% din totalul creantelor de recuperat, respectiv suma de 230,57 milioane de lei, a reprezentat obligatiile de plata ale unui numar de patru contribuabili, respectiv Prodelivery SRL, Toti Marketing & Distribution SRL, Europlast Production & Distribution SRL si Conpa Distribution SRL. In perioada verificata, pentru finantarea programului privind producerea energiei din surse regenerabile, AFM a organizat doua sesiuni de selectare a proiectelor. La data de 5 iulie 2012, erau incheiate contracte de finantare nerambursabila pentru un numar de 70 de proiecte, avand o valoare totala contractuala de 1,23 miliarde lei, din care doar 11 proiecte se aflau in derulare, restul de 59 fiind suspendate din cauza insuficientei fondurilor necesare decontarilor. Pentru patru proiecte privind parcuri eoliene, implementate in aceeasi zona, respectiv comuna Dranceni, judetul Vaslui, avand ca beneficiari firmele Electrica Serv (doua obiective), Exactech si Home Stores Concept, societati comerciale intre care exista legaturi in ceea ce priveste asociatii, administratorii si sediile sociale, a fost decontata suma totala de 87,04 milioane de lei. Valoarea contractata, corespunzatoare celor patru proiecte, a reprezentat doar 9,06% din valoarea totala contractata pentru cele 70 de proiecte, dar suma decontata pentru acestea a reprezentat 64,24% din valoarea totala decontata in cadrul acestui program". Corpul de control al primului-ministru mai arata ca, in legatura cu asociatii si/sau administratorii beneficiarilor Electrica Serv si Home Stores Concept, precum si ai Eol General Service - executantul lucrarilor de infrastructura in cadrul celor patru proiecte - s-au constatat diverse alte nereguli, inclusiv de natura penala. Astfel, conform Executivului, "prin decizia penala nr. 2.450 din 7 decembrie 2011, ramasa definitiva, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat condamnarea lui Vicol Mihai Tiberiu la o pedeapsa de 4 ani si 9 luni inchisoare si a numitei Capota Gina la o pedeapsa de 3 ani inchisoare, in regim de detentie, pentru savarsirea mai multor infractiuni de fals si infractiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene".
Cele patru proiecte erau, de fapt, integrate intr-unul singur
Expertii corpului de control al primului-ministru raporteaza, in urma controlului, diversele metode prin care a fost posibila acordarea unor finantari nejustificate. "Cele patru parcuri eoliene au fost amplasate in aceeasi zona, situata in extravilanul comunei Dranceni, judetul Vaslui, pe tarlale invecinate, putand fi considerate ca parti componente ale unui parc eolian unitar. Procedand la dezmembrarea parcului eolian unitar in patru parti componente, beneficiarii Electrica Serv, Exactech si Home Stores Concept au solicitat finantari nerambursabile in cadrul a patru proiecte, aparent distincte, ceea ce a avut drept consecinta aprobarea de catre AFM a unei finantari nerambursabile in cuantum total de 112 milioane de lei. In acest sens, este relevant faptul ca potrivit dispozitiilor art. 21 alin (1) si (2) din ghidul de finantare al acestui program, aprobat prin ordin de ministru, suma maxima care putea fi acordata unui beneficiar, in cadrul sesiunii de finantare, era de 30 milioane de lei pentru fiecare proiect, un solicitant putand depune in cadrul sesiunii de finantare un singur proiect. In legatura cu cele patru proiecte, verificarile efectuate au evidentiat si alte aspecte comune. Studiile de fezabilitate, studiile geotehnice, studiile topografice, expertizele tehnice pentru drumul de exploatare si proiectele tehnice pentru executia lucrarilor au fost realizate, de regula, de aceiasi operatori economici pentru toate cele patru proiecte si prezinta foarte multe asemanari, fiind aproape identice. In plus, toate turbinele eoliene achizitionate si instalate au fost produse de Vestas Deutschland GmbH – Germania. Pentru achizitia lucrarilor de infrastructura, rezistenta, platforme si retele electrice, in cadrul celor patru proiecte, au fost declarate castigatoare ofertele depuse de Eol General Service, societate comerciala infiintata la data de 26 februarie 2011 chiar de catre beneficiarii finantarilor nerambursabile. Desi toate turbinele eoliene au fost fabricate de acelasi producator, costul pentru 1 MW instalat propus spre finantare a cunoscut variatii foarte mari si nejustificate de la 2,33 milioane de euro in primul proiect depus in anul 2009, la 6,09 milioane de euro in proiectul propus de Exactech in anul 2010. Intre beneficiarii acestor finantari nerambursabile si alte societati comerciale avand asociati sau administratori comuni cu cei ai beneficiarilor, in anul 2011, au fost efectuate transferuri de bani in cuantumuri foarte mari (echivalentul a zeci de milioane de euro), in conditiile in care unele dintre societatile comerciale nu aveau angajati. Avand in vedere necesitatea asigurarii cofinantarii celor patru proiecte, precum si lipsa documentelor justificative care sa ateste provenienta licita a sumelor transferate intre operatorii economici, rezulta indicii privind caracterul fictiv al relatiilor comerciale in baza carora s-au efectuat platile", subliniaza oficialii Guvernului.
Nu se cunoaste daca beneficiarii aveau capacitatea asigurarii cofinantarii
In legatura cu capacitatea beneficiarilor de a asigura sursele de cofinantare a proiectelor, corpul de control al primului-ministru a constatat ca "in niciunul din cele patru proiecte, reprezentantii AFM nu au solicitat societatilor respective documente justificative privind capacitatea fiecarui solicitant de a cofinanta proiectul si nici documente care sa ateste asigurarea procentului din contributia proprie prin credite bancare, asa cum au precizat in cererile de finantare. Garantarea finantarii nerambursabile acordata din bugetul fondului pentru mediu s-a facut cu bilete la ordin, in alb, cu clauza «fara protest», avalizate doar de administratorul operatorului economic sau de unul dintre asociatii principali ai acestuia, in calitate de persoana fizica si nu de o unitate bancara sau de catre o alta persoana fizica sau juridica a carei bonitate sa fie dovedita. In situatia refuzarii la plata a biletelor la ordin pentru lipsa partiala sau totala a disponibilitatilor banesti ale celor trei beneficiari, AFM se va afla in imposibilitatea recuperarii finantarii acordate, precum si a altor cheltuieli generate de incalcarea prevederilor contractuale. In acest sens, este relevant faptul ca Electrica Serv a fost inregistrata in anul 2008, anterior obtinerii finantarii nerambursabile, la Centrala Incidentelor de Plati, cu incidente majore de plata cu bilete la ordin. Acest aspect a fost cunoscut si de catre reprezentantii AFM in urma analizei documentelor anexate cererilor de finantare. Prin incheierea de acte aditionale la contractele de finantare, reprezentantii AFM au fost de acord cu solicitarile beneficiarilor de modificare a graficelor de efectuare a platilor, in sensul devansarii datelor pentru depunerea cererilor de tragere. Acest fapt a determinat decontarea in cadrul celor patru proiecte, in perioada iunie-octombrie 2011, a unei sume mai mari cu 42,83 milioane de lei decat prevederile graficelor initiale de efectuare a platilor".
Se solicita inceperea urmaririi penale
Oficialii Executivului sustin ca, mai mult, "implicarea directa a presedintelui AFM, Popescu Gheorghe, in acordarea finantarii nerambursabile pentru cele patru proiecte rezulta din faptul ca, la data de 22 iunie 2011, acesta s-a deplasat (alaturi de responsabilul de proiect) in comuna Dranceni, judetul Vaslui, unde a constatat ca la doua zile de la data depunerii cererii de tragere nr. 1 toti pilonii, in numar de 32, aferenti celor doua turbine au fost turnati la 22 m adancime, precum si faptul ca fusese realizata reteaua subterana de cabluri electrice care facea legatura fiecarei turbine cu punctul de conexiune la sistemul energetic. In mod evident, toate cele patru contracte pentru finantarea nerambursabila au fost semnate de presedintele Popescu Gheorghe si toate cererile de tragere depuse de beneficiari au fost de asemenea aprobate de acelasi presedinte. Potrivit dispozitiilor art. 4 alin (4) din OUG nr.196/2005 privind fondul pentru mediu, presedintele are calitatea de ordonator de credite. In aceasta calitate, presedintele raspunde de angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor in limita creditelor bugetare repartizate si aprobate, precum si pentru angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza unei gestiuni financiare. Avand in vedere dispozitiile art. 13, alin (1) din OUG 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie (DNA), cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza competenta materiala de efectuare a urmaririi penale, daca «s-a cauzat o paguba materiala mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro, in cazul infractiunilor prevazute la art. 248 din Codul penal», corpul de control al primului-ministru va sesiza DNA, organul de urmarire penala competent sa cerceteze posibilele fapte de natura penala constatate in cadrul actiunii de control privind activitatea Administratiei Fondului pentru Mediu", se mai precizeaza in comunicatul Guvernului. La finele lunii mai 2012, premierul l-a revocat pe Gheorghe Popescu din functia de presedinte al AFM, desemnandu-l la 8 noiembrie a.c. in aceasta functie (echivalenta rangului de secretar de stat) pe Laurentiu Tigaeru Rosca, presedinte al PNL Focsani si viitor deputat ce va reprezenta colegiul 5 - Vrancea. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter