RO EN
Košík je prázdný

GUVERN: Finantarea pentru Spitalul Regional Iasi depaseste 500 milioane euro

In preambulul sedintei Guvernului din data de 14 mai a.c., premierul Viorica Dancila a anuntat aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru constructia Spitalului Regional de Urgenta Iasi. Costul total al acestui spital va depasi 500 de milioane de euro.
„Luam o decizie importanta pentru constructia Spitalului Regional de Urgenta Iasi, un proiect asteptat de cetatenii din aceasta regiune. Aprobam indicatorii tehnico–economici ai studiului de fezabilitate, pasul premergator depunerii cererii de finantare la Comisia Europeana. Costul Spitalului Regional de Urgenta Iasi l-am estimat la 500 de milioane de euro cu TVA, din care 150 milioane de euro finantare nerambursabila. Spitalul va avea 850 de paturi in regim de spitalizare continua si 45 de paturi pentru spitalizare de zi si va oferi servicii medicale de inalta complexitate, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic si tratament pentru cetatenii din intreaga regiune. Spitalele regionale reprezinta un punct strategic in programul nostru de guvernare si le vom realiza in pofida criticilor si obstacolelor pe care le ridica adversarii politici. Suntem intr-un stadiu avansat si in aceasta vara vom aproba si indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru spitalul regional de urgenta de la Cluj, astfel incat si acest obiectiv sa aiba o perspectiva certa de finantare si de realizare. Sunt convinsa ca ministrul de resort, Sorina Pintea, urmareste indeaproape aceste proiecte si vreau sa o asigur ca are tot sprijinul meu!”, a subliniat prim-ministrul Guvernului Romaniei
Dupa sedinta, in cadrul unui briefing, ministrul de resort a confirmat ca s-a aprobat, prin Hotarare de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional Iasi. „Este un spital care va avea o suprafata desfasurata de 148.885 de metri patrati, cu 850 de paturi si cu 19 sali de operatii. Pasii urmatori, dupa aceasta aprobare a indicatorilor tehnico-economici, sunt depunerea cererii de finantare la Bruxelles, pregatirea si derularea licitatiilor pentru proiectare si executia contractelor, apoi demararea efectiva a construirii spitalului. Durata de realizare a investitiei, conform studiului de fezabilitate intocmit de catre consultantii Bancii Europene de Investitii, este de 84 de luni, durata efectiva de constructie este de 48 de luni”, a declarat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea.
Ministrul de resort a clarificat, printre altele, motivele intarzierii proiectelor privind constructia spitalelor regionale.
„Studiile de fezabilitate au fost facute de consultantii Bancii Europene de Investitii. Contractul cu acesti consultanti a fost facut in decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru in august 2017. Adica sunt dovezi, nu povesti! In octombrie 2017, primul teren, cel de la Iasi, a fost cedat Ministerului Sanatatii si in mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei parti din amplasament, iar cine stie ce inseamna un studiu de fezabilitate pentru o asemenea constructie, stie ca s-au facut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultantilor angajati de Banca Europeana de Investitii de doua ori. Au fost lucruri pe care le-am spus in spatiul public. Ei au crezut ca fac spitale pentru alta tara si e inregistrarea sedintelor in care eu am spus ca ei fac pentru Romania. Atunci a fost prima data cand am cerut schimbarea consultantilor”, a precizat Sorina Pintea. Informatii suplimentare, la www.gov.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter