Recent, a aparut versiunea in limba romana a Ghidului de montaj al ferestrelor si usilor de exterior, elaborat de expertii Institutului de tehnica a ferestrelor IFT Rosenheim, al carui continut este girat de asociatia germana a calitatii RAL. Documentul are o valoare intrinseca incontestabila, constituindu-se in elementul de reper folosit de companiile de montaj din Europa in operatiunile de instalare a ansamblurilor de tamplarie termoizolanta. Lucrarea este elaborata intr-o maniera tehnica extrem de bine organizata, pornind de la functionalitatile pe care trebuie sa le indeplineasca un astfel de produs, trecand prin modalitatile practice in care se pot asigura proprietatile respective (indiferent daca este vorba despre termoizolare, etansare la vapori, fonoizolare etc.) si terminand cu scheme concrete de punere in opera. Practic, ghidul - rezultat al unei munci de cercetare de peste 30 de ani - asigura specialistilor din domeniu intregul suport necesar pentru a realiza o lucrare de cea mai inalta calitate. In contextul in care se afla piata din Romania, unde nivelul de dotare a imobilelor cu ferestre moderne este destul de limitat si unde, de asemenea, se deruleaza, mai rapid sau mai lent, un amplu program de reabilitare a imobilelor existente, este vital ca firmele sa aiba la dispozitie informatii corecte si complete despre modul in care o fereastra bine executata in fabrica isi indeplineste cu succes functiunile, inclusiv datorita unui montaj responsabil. Desigur, se poate apela si la compromisuri tehnice din motive pecuniare, insa o astfel de optiune nu este viabila pe termen lung, avand in vedere fie si numai faptul ca nivelul de informare a utilizatorilor se imbunatateste vizibil. De asemenea, trebuie luat in considerare faptul ca multe dintre produsele deja instalate in conditii, de regula, precare, incep sa-si manifeste limitele, iar problemele inerente pe care le creeaza utilizatorilor vor arunca o umbra destul de pronuntata de indoiala in randul acestora. Viitorul apartine, deci, exclusiv firmelor care vor opta pentru o abordare tehnica profesionala, singura optiune in ceea ce priveste montajul fiind aceea a respectarii stricte a indicatiilor continute de ghidul IFT. Pentru informatii suplimentare, click aici
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.