RO EN
Košík je prázdný

GFK: Indicatorii privind consumul si prosperitatea, in scadere in martie 2020

Indicatorul Increderii Consumatorului a avut o evolutie descrescatoare in luna martie 2020, atat in Romania cat si in Uniunea Europeana, in contextul economic marcat de impactul epidemiei de Covid-19, arata Raportul GfK PULSE Covid-19, realizat de compania de cercetare GfK Romania.
"Pe parcursul anului 2019, increderea consumatorilor in economia romaneasca a inregistrat o crestere importanta pana in luna decembrie, cand indicatorul Increderii Consumatorului a atins valori peste media europeana (-4,6 in Romania si -7 media in Uniunea Europeana). In martie 2020, contextul economic marcat de impactul Covid-19 determina o evolutie descrescatoare atat in Romania, unde Indicatorul Increderii Consumatorului ajunge la -11,1, cat si in Uniunea Europeana unde ajunge la valoarea de -10,4", se arata in analiza GfK.
Indicatorul privind increderea consumatorilor romani este determinat de previziuni pesimiste la majoritatea capitolelor, mai ales in ceea ce priveste viitorul economiei, unde doar 14,8% cred intr-o evolutie pozitiva. Referitor la rata somajului, 11,5% dintre romani spun ca aceasta va scadea in anul 2020.
Conform studiului citat, romanii sunt pesimisti atunci cand vine vorba despre asteptarile privind situatia propriilor finante. In martie 2020, 24,1% dintre romani considerau ca vor avea o imbunatatire financiara in 2020, in timp ce in decembrie 2019, 27,9% considerau ca le va fi mai bine in acest an. Consumatorii sunt reticenti si referitor la intentia de economisire in viitor. In decembrie 2019, 35,4% dintre romani isi exprimau intentia de a face economii, iar in martie 2020 31,8% considera ca este un moment bun sa puna bani deoparte.
In martie 2020, cei mai multi romani (43%) au declarat ca isi vor micsora bugetul pentru achizitii precum mobila si electrocasnice, 35% dintre romani ca isi vor mentine constant bugetul pentru astfel de achizitii si doar 16,5% si-au exprimat intentia de a cheltui mai mult decat pana acum.
***
Raportul GfK PULSE Covid-19 include date din doua cercetari GfK: Omnibus, studiu realizat prin metodologia CATI, pe 1.020 de respondenti, reprezentantiv la nivel national, si Auditarea POS a pietei de Bunuri de Folosinta Indelungata.
Piata romaneasca de bunuri de folosinta indelungata a inregistrat pe parcursul anului 2019 o crestere de aproape 3,7% comparativ cu 2018, conform auditului GfK POS.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter