RO EN
Košík je prázdný

Frames: Pandemia sanitara schimba radical obiceiurile de consum de Black Friday

Dupa recordul de vanzari din 2019, Black Friday 2020 se anunta a fi o sarbatoare a shopping-ului sub semnul austeritatii. Pandemia de COVID 19 a influentat in mod semnificativ obiceiurile de consum. In 2020, romanii nu mai cumpara atat de multe haine, produse cosmetice si accesorii -vedetele precedentelor editii Black Friday, si se vor concentra pe bunurile de stricta necesitate, care au legatura cu munca si traiul de acasa.
Cea de-a 10 editie a Black Friday a debutat deja in unele magazine, insa punctul culminant va fi pe 13 noiembrie, ziua in care cei mai multi jucatori din IT & C, fashion, food, beauty, home&deco, servicii etc. vor organiza campanii speciale de reduceri de preturi.
Potrivit estimarilor companiei de consultanta Frames, dupa un an 2019 in care Black Friday a depasit borna de 300 milioane de euro incasari (la nivelul intregii luni noiembrie 2019/online&offline), in acest an se estimeaza vanzari in scadere cu cel putin 20%.
,,Pandemia COVID a adus schimbari semnificative in obiceiurile de consum. Daca in 2019, cele mai vandute articole au fost cele din segmentele de fashion, beauty si accesorii, in acest an, de Black Friday, estimam o focusare a clientilor pe bunurile de stricta necesitare, care au legatura cu munca si traiul de acasa’’, arata analiza Frames.
,,Pentru ca stam mai mult acasa, nu mai suntem atat de interesati de haine, de incaltaminte, de produsele cosmetice si accesorii. O tendinta care se resimte deja de cateva luni de zile in vanzarile retailerilor din acest segment, atat din magazinele fizice cat si din online. In schimb, suntem mult mai atenti la gadgeturile pe care le folosim in contextul muncii de acasa (laptopuri/pc-uri/tablete/telefoane), conditiilor de locuire (mobila, obiecte de incalzire-centrale termice,calorifere, obiecte de uz casnic, produse de bricolaj, aspiratoare, purificatoare de aer etc.)’’, afirma Adrian Negrescu, managerul Frames.
Scaderea vanzarilor de Black Friday va fi influentata si de sentimentul de incertitudine, de nesiguranta privind viitorul.
,,Ne aflam intr-o perioada plina de incertitudini si oamenii tind sa fie mai atenti la cum si pe ce cheltuiesc. Pun mai multi bani deoparte, renunta la lucrurile neesentiale, cumpara mai putin decat anul trecut. Multi au ramas fara locuri de munca sau se tem ca vor fi disponibilizati in conditiile in care pandemia a creat probleme majore in multe domenii de activitate. Astfel ca este de asteptat ca aceasta retinere sa se resimta inclusiv in vanzarile de Black Friday. In plus, multi dintre romani au investit deja, in perioada de lock-down, in reameanajarea locuintelor, fapt semnalat intr-o analiza Frames si confirmat de rezultatele din piata’’, afirma expertii.
Potrivit estimarilor companiei, vanzarile totale de Black Friday se vor situa la nivelul de aprox. 240 milioane de euro, cu aproape 10 milione de euro sub rezultatul de vanzari din 2018 (250 mil.euro)
Daca in 2019, valoarea medie a cosului de cumparaturi, in online, a fost de 484 de lei, expertii estimeaza ca in acest an aceasta va cobori sub nivelul de 450 de lei.
2019 a adus cel mai spectaculos eveniment de Black Friday din Romania. eMAG, unul dintre actorii principali din aceasta campanie a raportat un record de peste 10,8 de milioane de vizite si produse comandate in valoare de peste 499 de milioane de lei (100 mil.euro). Rezultate spectaculoase au inregistrat, printre altele, si FashionDays, Altex/Media Galaxy si Flanco.
Numai prin intermediul platformei de plati PayU, vanzarile doar din weekendul reducerilor au depasit 245 milioane de lei, valoare aferenta unui numar record de tranzactii (499.632), in crestere cu 33% fata de 2018.
Cele mai vandute produse au fost din zona fashion, bijuterii si accesorii; laptop-uri, telefoane si tablete; cosmetice si produse de ingrijire personala; electrocasnice si climatizare; televizoare, produse foto & audio-video; produse pentru casa, bricolaj & petshop; carti, cadouri si produse de birotica; PC, accesorii periferice si produse software; Produse pentru copii si bebelusi si servicii turistice.
,,Serviciile turistice, automobilele, bunurile de lux cel mai probabil nu vor mai fi la fel de atractive in 2020 ca anul trecut’’, spun analistii.
Shopping-ul online ia amploare in 2020
Restrictiile de circulatie, inchiderea magazinelor, teama legata de potentialul de infectare au contribuit puternic, in acest an, la scaderea traficului din magazinele obisnuite. Tot mai multi romani s-au indreptat spre shoppingul online, astfel ca Black Friday-ul 2020 va fi, in esenta, un eveniment focusat pe ofertele online.
,,In ciuda campaniilor de promovare de tip Black Friday lansate deja de multi retaileri, traficul din magazinele din mall-uri, din retelele specializate, continua fie unul redus. Asta mai cu seama ca, mai ales in zona de IT&C, discounturile oferite in cadrul acestor campanii sunt nesemnificative, in marea lor majoritate. Focusul va fi, cu siguranta, pe ofertele online’’, afirma managerul Frames.
Conform unei cercetarii de piata realizata de iSense Solutions pentru GPeC, numarul cumparatorilor online a crescut cu 8% in 2020 fata de 2019, iar numarul persoanelor care platesc online cu cardul a crescut cu 14% in acest an fata de 2019.
Estimarile Asociatiei Romane a Magazinelor Online (ARMO) arata ca sectorul de e-commerce din Romania va atinge in acest an o cifra de afaceri de 5,5 miliarde euro, in crestere cu 30% fata de anul precedent.
,,Daca in anii precedenti, Black Friday-ul ajunsese sa reprezinte intre 20-30% din vanzarile magazinelor online, in 2020 aceasta tendinta se va tempera, pe fondul schimbarii comportamentului de consum. Romanii intra mai des pe site-urile de shopping online, au invatat sa compare ofertele, sa fie mai atenti la promotiile din tot timpul anului care, de multe ori, sunt chiar mai bune decat cele de Black Friday’’, afirma analistii.
In plus, romanii sunt mult mai atenti la calitatea produselor, la serviciile de livrare si de garantie si nu mai pun pretul pe primul loc in decizia de cumparare.
,,Oamenii nu mai cad asa usor in capcana reducerilor false si nu mai cumpara atat de multe produse doar pentru ca au un pret redus. Suntem mai atenti la ce cumparam, de pe ce site-uri si la ce preturi, tot mai multi fiind cei care urmaresc platformele de comparatie de preturi si tendintele din piata’’, arata analiza Frames.
Shopping-ul de pe telefon, la moda
Dincolo de preturi, de produse si de obiceiurile de consum, 2020 va consacra si o alta schimbare majora in ceea ce priveste modul in care romanii fac shopping.
2019 a fost primul an in care, potrivit datelor 2Performant, comenzile de Black Friday de pe telefonul mobil le-au depasit pe cele de pe desktop (63.9%), iar procentul din valoarea totala a comenzilor a trecut de 55.7%.
,,2020 va consacra shoppingul pe telefon drept principalul canal de vanzare de Black Friday, in conditiile in care tot mai multi romani au smartphone-uri si au invatat sa faca plati cu telefonul, atat in mediul online cat si in offline. O contributie semnificativa la aceasta tendinta au avut-o si bancile care au lansat, in ultimul an, platforme optime de plati pe telefon, care au crescut gradul de incredere al clientilor in acest tip de tranzactii’’, afirma analistii de la Frames.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter