RO EN
Košík je prázdný

Fonduri de 3,7 miliarde lei pentru investitii

Bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei este de 3,7 miliarde lei, la care se adauga 950 milioane lei credite angajament si va fi axat pe investitii prin programele de reabilitare termica, constructii de locuinte, infrastructura locala si regionala. “Vom continua toate programele incepute, punand accent pe de o parte, pe cresterea conditiilor de trai ale cetatenilor prin constructia de locuinte, reabilitarea termica a cladirilor, infrastructura locala si regionala si, pe de alta parte, pe crearea de noi locuri de munca. Ne propunem sa reabilitam termic peste 22.000 de apartamente avand in vedere ca bugetul alocat in acest an este de 160 milioane lei, de 8 ori mai mare fata de anul trecut. Pe langa aceste fonduri mai sunt inca 300 milioane lei credite angajament, suma ce ne va permite sa reabilitam pana la 60.000 de apartamente. In privinta programelor de locuinte, in perioada 2001 – 2008 au fost construite 26.000 apartamente din fonduri publice, din care 22.500 prin ANL. In acest an, avem 685 de milioane de lei, suma care ne permite sa finantam constructia a 18.700 de apartamente. Ne propunem ca in acest an sa predam 5.985 de apartamente, din care 3200 prin ANL, urmand ca in 2010 sa ajungem sa finalizam alte 10.000 de apartamente”, a declarat ministrul Vasile Blaga. De asemenea, ministrul Dezvoltarii a anuntat modificari legislative pentru derularea programului de reabilitare termica a cladirilor care vizeaza schimbarea proportiilor de finantare, astfel: 50% bugetul de stat, 30% bugetul local si 20% contributia asociatiilor de proprietari. In plus, daca asociatiile de proprietari nu dispun de fonduri, administratiile locale vor putea decide si finantarea procentului de 20%. Pentru programele de infrastructura rurala a fost alocat un buget mult mai consistent fata de 2008. „Dispunem de fonduri importante pentru programe de investitii, insa este foarte important ca autoritatile publice locale si constructorii sa se mobilizeze astfel incat sa cheltuim aceste sume”, a precizat Vasile Blaga.

Prioritate – atragerea fondurilor europene

Un obiectiv major al ministerului este cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene, printr-o atitudine proactiva a tuturor directiilor responsabile cu implementarea programelor de post-aderare si prin impulsionarea autoritatilor publice locale. «Absorbtia fondurilor este prioritatea noastra zero, mai ales intr-un an de criza. Din pacate, pana la aceasta data, nu am absorbit nici un leu din fondurile de post-aderare pentru investitii. Nu vorbim de fondurile pentru asistenta tehnica. Una din cauze este aceea ca evaluarea proiectelor a durat foarte mult. Oricum, angajamentul pe care mi l-am asumat fata de guvern va fi asumat ca obligatie de serviciu pentru colegii din minister care vor fi platiti in functie de performante, adica in functie de platile efectuate din fonduri europene”.

Simplificarea procedurilor de finantare a proiectelor prin POR

Procedurile de evaluare si verificare a proiectelor depuse spre finantare prin Programul Operational Regional au fost simplificate si reduse, in medie, cu 90 de zile, incepand cu 5 ianuarie, prin retragerea competentelor de evaluare a CRESC-urilor si prin comasarea unor etape de evaluare si verificare. La 31 decembrie 2008, prin Programul Operational Regional erau incheiate 40 de contracte in valoare de 339,61 milioane de euro, iar la 19 ianuarie 2009 se mai aflau in curs de avizare interna 15 contracte cu o valoare totala de 106,96 milioane de euro. Se preconizeaza ca in 2009 sa se semneze 539 de contracte, in valoare de aproximativ 696,14 milioane de euro, iar platile estimate sunt de circa 325,5 milioane de euro, din care 225 milioane de euro reprezinta fonduri nerambursabile. In ceea ce priveste Programele de Cooperare Teritoriala Europeana, in 2009, se estimeaza plati in valoare de 27,42 milioane de euro, din care 13 milioane de euro din fonduri europene. Informatii suplimentare, la www.mdrl.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter