Recent, agentia Dagong Global Credit Rating Co, din China, a dat publicitatii noi evaluari financiare ale statelor din intreaga lume, intrand astfel in competitie cu mult mai consacratele agentii americane Moody's, Standard and Poor's si Fitch. In ceea ce priveste ratingul suveran, opinia analistilor chinezi este diferita fata de cea a expertilor din SUA. Astfel, clasificarea in functie de gradul de risc indica statul chinez pe o pozitie fruntasa in randul tarilor "sigure", in detrimentul SUA (rating AA, cu perspectiva negativa), cea mai buna nota (AAA) primind si state ca Norvegia, Danemarca, Luxemburg, Elvetia sau Singapore, in timp ce Australia si Noua Zeelanda sunt recomandate pentru investitii. In opinia specialistilor Dagong, Franta si Marea Britanie reprezinta piete riscante, Germania fiind cotata cu nota AA+ (tendinta stabila), iar pentru Romania s-a acordat ratingul BB in ceea ce priveste creditele in valuta (cu doua trepte sub nivelul "junk", extrem de periculos pentru investitori). In opinia specialistilor Dagong, perspectiva tarii noastre este negativa. In schimb, analistii americani sunt ceva mai optimisti atunci cand se refera la situatia economica a tarii noastre, de vreme ce Standard and Poor's si Fitch Ratings au luat decizia de a mentine nivelul BB+ (cu doar o treapta sub pragul "junk"), iar oficialii Moody's raman in continuare singurii care acorda ratingul Baa3 (favorabil investitiilor). Ocupand locul 40 in topul celor 50 de tari analizate de expertii Dagong (in timp ce Norvegia este considerata a fi cea mai sigura din lume), Romania are, totusi, un grad de risc mai redus ca Grecia, Turcia, Islanda, Vietnam, Mongolia, Filipine, Argentina, Ucraina, Pakistan si Ecuador, fiind insa depasita la acest capitol de Nigeria, Venezuela, Egipt, Indonezia, Ungaria, Kazahstan, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Thailanda si India (ultimele trei state avand ratinguri BBB).
Calificative in regim de monopol, ce induc instabilitatea financiara
Activitatea celor trei mari agentii de rating a fost criticata in repetate randuri de oficialii Uniunii Europene, care le-au acuzat de constituirea unui monopol si de inducerea unei stari de instabilitate pe pietele financiare. Recent, comisarul european pentru problemele pietei interne, Michel Barnier, a declarat ca, in contextul actual, "se impune infiintarea unei agentii europene specializate exclusiv in evaluarea datoriei suverane ale tarilor din intreaga lume". Intrucat ultima actiune a Moody's, de a retrograda cu doua trepte (de la Aa2 la A1) ratingul Portugaliei, a dus la fluctuatii temporare ale cursului de schimb al monedei europene (in raport cu dolarul american sau cu yenul japonez), oficialii Bancii Centrale Europene considera drept "un aspect benefic" aparitia unei noi agentii de rating. "Este probabil oportun sa nu mai avem un monopol mondial al celor trei agentii importante, care au, in general, tendinta de a amplifica evolutiile pietelor de capital, ceea ce nu favorizeaza stabilitatea financiara", a precizat Jean-Claude Trichet, in cadrul unei declaratii preluate de Agence France Presse. Pentru informatii suplimentare, click aici!