RO EN
Košík je prázdný

CSC: Protectie asigurata pentru aproape 30.000 de lucratori

Casa Sociala a Constructorilor (CSC) a reusit ca in 2013 sa efectueze plati in valoare de 38,22 milioane de lei pentru protectia sociala a membrilor sai – si anume a 29.940 de salariati, care au beneficiat de o suma medie de 1.276 lei pentru fiecare lucrator in constructii. „Mai mult, fondul destinat protectiei sociale, reportat la finele lui 2013 pentru anul 2014 a fost de 197,2 milioane de lei, reprezentand o crestere de 1,03 ori fata de fondul reportat la 31 decembrie 2012 si de 1,39 ori comparativ cu suma reportata la finele lui 2009”, se arata in raportul anual al organizatiei. Anul trecut a reprezentat un moment aniversar si de bilant pentru CSC, care a implinit 15 ani de activitate. Referindu-se la acest aspect, Laurentiu Plosceanu, presedintele acestei organizatii paritare de protectie sociala a sectorului de constructii din Romania, a avertizat ca, in pofida unor expectante economico-sociale pozitive, „anul 2013 nu a reusit decat sa plafoneze in continuare valorile macroeconomice ale sectorului de constructii si sa esueze din perspectiva utilizarii si fructificarii potentialului pe care antreprenorii romani si europeni din constructii il pot oferi. Pe langa problemele cu care ne-am confruntat in ultimii ani (creante nerecuperate, finantari curente, licitatii noi etc.), insolventele care afecteaza sectorul de constructii complica si mai mult situatia de ansamblu – si asa dezechilibrata. In contextul acestor obstacole semnificative, modelul de management al protectiei sociale propus de partenerii sociali prin CSC a reusit in 2013 sa isi atinga principalele  obiective”.
Bilant pozitiv, in pofida problemelor pietei
La randul sau, Dan Cristescu, vicepresedintele CSC, a aratat ca, desi in 2013 membrii Casei si-au redus cu aproape 20% aportul la realizarile organizatiei, neajunsurile au putut fi corectate pe parcurs. „Din pacate, sectorul de constructii a fost puternic atins din punct de vedere economic anul trecut. Circa 16% din membrii CSC au intrat in faliment sau in insolventa la nivelul lui 2013, iar alte situatii asemanatoare pentru operatori economici importanti (cum ar fi Hidroelectrica), precum si incapacitatea statului de a relua investitiile in economie au dus la o contractie puternica a pietei de constructii”, a explicat Dan Cristescu. Alte date statistice din bilantul CSC arata ca, in intervalul anilor 1998 – 2013 s-au efectuat plati de 244,4 milioane de lei pentru mai mult de 368.324 de lucratori in constructii, fiind emise 927 de scrisori de garantie pentru participare la licitatii, in valoare totala de 98,84 milioane de lei, acordate societatilor membre incepand cu anul 2001. La acest capitol, numai in 2013 s-au eliberat 17 asemenea documente, cu o valoare de circa 4,4 milioane de lei. De asemenea, la nivelul lui 2013 numarul de salariati ai membrilor CSC cu fonduri depuse pentru protectia sociala a ajuns la 70.800 de persoane, in crestere fata de anul anterior, cand erau inscrise 68.420 de persoane. Informatii suplimentare, la www.casoc.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter