RO EN
Košík je prázdný

CINE sunt ministrii care vor gestiona investitiile si constructiile in perioada urmatoare

Catalin Drula (foto), investit ca ministru al Transporturilor, Cseke Attila - ministrul ce va coordona Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) si Cristian Ghinea la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene (MIPE) reprezinta solutiile propuse de PNL si USR PLUS pentru noul Guvern, condus de Florin Citu, pentru gestionarea principalelor activitati si proiecte din domeniul constructiilor. Presedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, oficial, pe Florin Citu pentru functia de premier, la data de 23 decembrie 2020.
De asemenea, pe lista posibililor ministri ce vor coordona portofolii cu incidenta in sectorul constructiilor se afla Alexandru Nazare (ministrul Finantelor Publice), Raluca Turcan (ministrul Muncii si Protectiei Sociale), Virgil Popescu (ministrul Energiei), Vlad Voiculescu (ministrul Sanatatii), Ciprian Teleman (ministrul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii) si Claudiu Nasui (ministrul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului).
Noul Guvern a fost investit prin votul Parlamentului, dupa o zi de audieri si dezbateri in plen, la data de 23 decembrie 2020.
 
Catalin Drula (39 de ani), noul ministru al Transporturilor, este de profesie inginer IT. In 2015, a fondat Asociatia Pro Infrastructura, alaturi de alte persoane interesate de dezvoltarea infrastructurii de transporturi din Romania. Ulterior, a devenit membru USR si a activat ca deputat in Comisia de Transporturi din Parlament. A fost consilier al premierului Dacian Ciolos si deputat USR Timis.
Pentru a consulta CV-ul noului ministru al Transporturilor, click aici!
Noul Executiv isi propune realizarea, in urmatorii patru ani, a unui numar de 1.000 de kilometri de autostrazi si drumuri expres, la care se adauga 370 de kilometri de variante de ocolire - in valoare de 5,5 miliarde de lei, fara TVA, potrivit Programului de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Florin Citu.
 
Cseke Attila (47 de ani), ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA), a fost ministrul Sanatatii in perioada 2009-2011, senator in 2008-2012 si deputat de Bihor din 2012. In 2005-2008 a fost secretar de stat in Secretariatul General al Guvernului si este membru UDMR din 1997. Este specialist in drept public si privat.
Pentru a consulta CV-ul noului ministru al Dezvoltarii, click aici!
 
Cristian Ghinea (43 de ani), ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene, a absolvit Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti (2000) si a urmat studii de masterat in politici europene la London School of Economics and Political Science (2007-2008). Printre domeniile sale de expertiza se afla structura institutionala a UE, democratizarea, studiile media si transparenta decizionala. In 2009, a fondat, impreuna cu un grup de experti, Centrul Roman pentru Politici Europene (CRPE), cu scopul de a sprijini rolului Romaniei in Europa prin furnizarea de expertiza in domeniul politicilor publice. In cadrul CRPE, Cristian Ghinea a coordonat, pana in 2015, proiecte in domeniul politicii externe, justitiei si anticoruptiei. In aprilie 2016 a reluat portofoliul de ministru al Fondurilor Europene, in Guvernul Ciolos si ulterior s-a inscris in partidul USR.
Pentru a consulta CV-ul lui Cristian Ghinea si activitatea sa parlamentara, click aici!
Fostul Minister al Fondurilor Europene va fi reorganizat si redenumit Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, iar Guvernul va reface HG privitoare la Programele Operationale 2021-2027, se mentioneaza in Programul de guvernare 2020-2024. Noul ministru desemnat, Cristian Ghinea, a declarat ca, pana in 2029, toate programele se decid in primavara, astfel ca "putem avea o decada astrala a dezvoltarii in Romania".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter