RO EN
Košík je prázdný

CDR propune Guvernului Romaniei infiintarea unui Minister pentru Mediul de Afaceri

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR) propune Guvernului infiintarea unui Minister pentru Mediul de Afaceri, initiativa pe care o considera un mod practic prin care poate fi imbunatatita colaborarea dintre autoritatile publice si sectorul privat. CDR transmite, de asemenea, disponibilitatea de consultare pe marginea formarii viitorului Guvern si adreseaza partidelor politice reprezentate in Parlamentul nou ales si Executivului in formare 10 prioritati de care Romania are nevoie pentru redresarea economica. Acestea vizeaza:
Cresterea calitatii dialogului si a transparentei intre cetateni si administratie, si intre mediul de afaceri si administratie, prin simplificarea legislatiei si digitalizare, care sa elimine cat de mult se poate interactiunea fizica dintre contribuabili si administratie.
Pe plan fiscal este nevoie de stabilitate, digitalizare, consolidare si operationalizarea facilitatilor fiscale pentru cercetare si dezvoltare.
In planul investitiilor, CDR sustine incurajarea, imbinarea si armonizarea dintre investitiile publice si private, mai ales in sectoarele-cheie (educatie, sanatate, infrastructura) si proiectarea unui cadru legal care sa permita investitii de anvergura, investitii strategice, transformative pentru economia digitala si verde de maine a Romaniei.
Reforma administratiei centrale si locale, de care Romania are nevoie ca sa usureze aparatul administrativ si sa elibereze in economie forta de munca. Structura statului trebuie sa fie simplificata: mai putine ministere, mai putine agentii si deconcentrate, mai putine institutii, iar cele care raman trebuie digitalizate si perfomanta personalului imbunatatita considerabil.
Concentrarea alocarii fondurilor de 80 miliarde euro spre actiuni de remediere a consecintelor crizei pandemice, cu efect multiplicator imediat.
In privinta fondurilor europene, CDR considera necesar ca Romania sa aloce un procent mai mare catre dezvoltarea economica, catre investitii cu efect direct in economia reala si catre proiecte private, acestea putand genera lichiditate mai rapid.
Prioritizarea infrastructurii de transport, domeniu pentru care CDR cere rezolvarea cauzelor majore ale blocajelor, respectiv contestatiile abuzive pe care legea achizitiilor publice le-a permis, licitarea pe loturi mari cu multi subcontractanti si exproprierile de interes public intarziate.
Pentru piata muncii, in contextul prelungirii crizei generate de pandemie, CDR considera ca este necesara continuarea masurilor de sprijin pentru mediul de afaceri (somaj tehnic, kurzarbeit, sprijin pentru relansarea activitatii).
Reforma educatiei care nu se poate face doar pe hartie, ci necesita schimbarea de atitudine, de perspectiva si de mentalitati si recunoasterea scolilor particulare ca parte integrata si recunoscuta a sistemului national de invatamant. CDR sustine sincronizarea educatiei cu nevoile mediului de afaceri, pe toate palierele. Avem nevoie de promovarea educatiei vocationale, duale si tehnologice, dar si de educatie superioara adaptata.
Reforma in sanatate prin asumarea investitiilor in sanatate drept o prioritate la nivel national, cresterea finantarii sistemului de sanatate, deblocarea accesului la medicamente si tehnologii, imbunatatirea infrastructurii si a fortei de munca, digitalizare si preventie.
***
In prima jumatate din 2021, CDR va fi coordonata de Camera de Comert si Industrie Romana-Germana (AHK), prin presedintele ei, Dragos Anastasiu. Coordonarea va fi preluata de la Dragos Petrescu, vicepresedintele Romanian Business Leaders (RBL), care a asigurat coordonarea in iulie-decembrie 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter