RO EN
Košík je prázdný

CE: Indicatorul ESI din constructii se imbunatateste in UE

In editia pentru luna septembrie a.c. a rezultatelor cercetarii privind indicatorul increderii in economie (Economic Sentiment Indicator - ESI), luat in considerare atat in general, cat si pe domenii de activitate (ESI in industrie, servicii, la nivelul consumatorilor - persoane fizice, in comertul de retail, in ramura de constructii si, separat, in servicii financiare), inclusiv pe baza unor date de la Eurostat, oficialii Directoratului-General pentru Afaceri Economice si Financiare (DGEFA) din cadrul Comisiei Europene (CE) au aratat ca, la nivelul zonei euro, ESI a crescut din nou, in mod consecutiv, cu +1,1 puncte, pana la 113 puncte, reprezentand cel mai inalt nivel din ultimii 10 ani. Pentru intreaga Uniune Europeana, indicele ESI s-a majorat tot la 113 puncte, in crestere cu +1,1 puncte, marcand un nou record si ajungand la cel mai inalt nivel al ultimului deceniu.
„In zona euro, cresterea ESI din septembrie 2017 s-a datorat sporirii increderii in industrie, comert cu amanuntul si constructii, trend contracarat partial de stagnarea marcata in servicii, in timp ce increderea consumatorilor nu s-a modificat. ESI s-a majorat, mai mult sau mai putin substantial, in aproape toate economiile tarilor din UE-19, mai precis in Olanda (+1,9 puncte), Italia (+1,8 puncte) si Spania (+0,6 puncte), dar si in Germania (+0,5 puncte) si Franta (+0,4 puncte). In zona euro, indicele de incredere in piata constructiilor (ESI in constructii sau CCI - Construction Confidence Indicator) a crescut in luna septembrie 2017 cu +1,6 puncte, ca urmare a revizuirii pozitive a opiniilor managerilor in ceea ce priveste dinamica numarului de salariati (mult imbunatatita in ceea ce priveste forta de munca angajata in constructii) si, partial, din cauza rectificarii estimarilor privind majorarea portofoliului de contracte si comenzi. In principiu, planurile de angajare a fortei de munca au ramas, in principiu, aceleasi in industrie, servicii si comertul de retail, dar s-au rectificat in sens pozitiv in constructii. Expectativele din septembrie privind preturile indica un trend ascendent in toate domeniile (industrie, servicii, comert cu amanuntul si constructii), fiind in linie cu cele exprimate de consumatori. Astfel, asteptarile consumatorilor privind pretul reflecta o posibila crestere a acestuia, de vreme ce optiunile, fata de precedentele 31 de zile, s-au modificat”, se arata in studiul citat. In consecinta, pentru zona euro, indicii ESI din perioada ianuarie-septembrie a.c. se plaseaza la 108 puncte, 108 puncte, 108 puncte, 109,7 puncte, 109,3 puncte, 111,1 puncte, 111,3 puncte, 111,9 puncte si 113 puncte, iar ESI sau CCI in constructii a fluctuat astfel: -12,9 puncte, -10,1 puncte, -9,9 puncte, -6 puncte, -5,6 puncte, -3,5 puncte, -1,8 puncte, -3,3 puncte si -1,7 puncte, fiind totusi net superiori mediei de -18 puncte din sector, calculata pentru anii 1990-2016. De asemenea, datele istorice continua sa indice un prag minim al ESI in constructii, la nivelul UE-19, de -45,6 puncte (in septembrie 1993) si unul maxim de +6,6 puncte (in februarie 1990).
ESI in constructii se plaseaza, pentru septembrie a.c., la -11,3 puncte in cazul Romaniei
In acelasi interval de referinta (septembrie a.c.), pentru Uniunea Europeana (UE-28), expertii DGEFA subliniaza ca actuala corectie in sens puternic pozitiv a ESI (+1,1 puncte), pana la un nivel identic celui al UE-19 (adica 113 puncte) a avut loc pe fondul imbunatatirii sentimentului increderii in economie la nivelul celor mai importante tari europene, cu exceptia unora din zona statelor membre ce nu au adoptat moneda euro - si anume Marea Britanie (-0,4 puncte), in timp ce ESI din Polonia s-a majorat puternic (+2,1 puncte). „In UE-28, premisele de dezvoltare sectoriala sunt, in linii mari, asemanatoare celor pentru zona euro, inclusiv pentru ramura de constructii, principala diferenta fiind aceea ca pentru forta de munca din servicii expectativele sunt stabile, in loc sa se remarce o imbunatatire, ca in UE-19. In tot spatiul comunitar, asteptarile managerilor privind dinamica fortei de munca sunt, astfel, aproape similare celor din zona euro, cu un avans in industrie, comert cu amanuntul si constructii, in timp ce, spre deosebire de UE-19, rata angajarii personalului va ramane stabila in servicii. Expectativele privind pretul indica, totodata, trenduri ascendente in toate domeniile, semnalate atat de consumatori, cat si de manageri”, se mai arata in raportul elaborat de DGEFA.
Practic, indicele ESI din UE-28 a evoluat intre lunile ianuarie si septembrie 2017 astfel: 108,6 puncte, 109 puncte, 109,2 puncte, 110,7 puncte, 109,7 puncte, 111,3 puncte, 112,2 puncte, 111,9 puncte si 113 puncte. Aceasta reflecta cu destula acuratete situatia de ansamblu a economiei UE, care se inscrie pe un trend ascendent, de recuperare graduala a pierderilor din perioada recesiunii. In particular, pentru sectorul de constructii din UE-28, cu o medie istorica de -18,7 puncte, un nivel minim al increderii de -45,1 puncte, conturat in iunie 1993 si unul maxim de +4,3 puncte, inregistrat in decembrie 2006), ESI sau CCI s-a plasat la -11,6 puncte, -9,3 puncte, -6,8 puncte, -5,2 puncte, -6,5 puncte, -3,5 puncte, -3,9 puncte, -5,3 puncte si -2,6 puncte in fiecare luna din intervalul ianuarie-septembrie 2017.
In cadrul unui tabel distinct, unde sunt prezentati toti indicatorii de incredere si de sentiment economic (ca serie ajustata), specialistii DGEFA cuantifica si informatiile pentru Romania. Se iau initial in considerare ESI general si pe ramuri ale economiei, ca punct minim si maxim de inflexiune, respectiv ca medie din 1990 pana in anul 2016, dupa care seria datelor continua cu perioada octombrie 2016 - septembrie 2017. In consecinta, pentru tara noastra, potrivit datelor istorice, ESI minim s-a constatat in septembrie 1992 (cu 69,1 puncte), iar cel maxim in iunie 1996 (respectiv, 125,3 puncte). Totodata, pentru ca nivelurile minime si maxime sa poata fi comparate, media istorica si actuala a ESI in Romania si in toate celelalte tari este stabilita la 100 de puncte. In fine, dar nu in ultimul rand, seria datelor ESI din Romania in perioada ianuarie-septembrie a.c. ramane in linii mari pozitiva, cu fluctuatii de 105 puncte, 104 puncte, 105,4 puncte, 105,2 puncte, 105,9 puncte, 105,4 puncte, 104,8 puncte, 104,9 puncte si 104,9 puncte pentru fiecare luna a intervalului analizat.
Cu o medie istorica si actuala de -14,4 puncte, ESI in constructii (sau CCI) pentru Romania reflecta in general o lipsa de incredere fata de ramura economica respectiva, dar mai putin accentuata ca in alte state membre ale UE (de exemplu, in Polonia, media este de -32,8 puncte, in Marea Britanie se consemneaza -20,6 puncte, in Italia media este de -22,7 puncte, in Cehia media totalizeaza -54,9, in Germania aceasta este de -25,5 puncte etc.). In orice caz, ESI in constructii nu este pozitiv, ca medie, in niciun stat membru UE, acest indicator fiind cel mai bun, ca medie, doar in Estonia (-1,8 puncte). Revenind, astfel, la situatia din tara noastra, nivelul de incredere minima in constructii s-a inregistrat in septembrie 1999 (respectiv, -60,4 puncte), iar cel maxim a fost consemnat in iunie 1996 (si anume +34,6 puncte). Pentru anul in curs, intre lunile ianuarie si septembrie 2017, ESI in constructii, la nivelul Romaniei, a fost de -14 puncte, -14,7 puncte, -15,5 puncte, -12,8 puncte, -11,4 puncte, -13 puncte, -12,6 puncte, -12,4 puncte si -11,3 puncte, astfel incat, actualmente, se plaseaza peste media de -14,4 puncte, ceea ce denota o crestere cu 3,1 puncte a increderii, pentru aceasta baza de comparare.
***
In consecinta, indicatorul de sentiment economic ESI este format din indicele increderii in industrie (cu o pondere de 40%), cel al increderii in servicii (30%), din indicatorul increderii consumatorilor (20%), respectiv din indicatorii de incredere in constructii si servicii (cu 5% fiecare), astfel incat media pe termen lung (1990-2016) echivaleaza cu 100 de puncte. Pentru mai multe informatii, click aici, iar pentru a descarca raportul integral referitor la ESI si la ceilalti indicatori ai increderii, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter