RO EN
Košík je prázdný

CE a rambursat Romaniei fonduri de peste 454 milioane de euro

Comisia Europeana (CE) a transferat Romaniei suma de 454,06 milioane de euro, reprezentand rambursarea de fonduri solicitate prin cererile de plata intermediare transmise de Autoritatile de Management aflate in coordonarea Ministerului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Astfel, pentru Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), din Fondul de Coeziune (FC) s-au rambursat 338 milioane de euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), circa 101,65 milioane de euro. Pentru Programul Operational Asistenta Tehnica (POAT) s-au rambursat 12,06 milioane de euro, din FEDR, iar pentru Programul Operational Capacitate Administrativa (POCA), suma de 2,31 milioane de euro, din Fondul Social European (FSE).
***
POIM 2014-2020 este al doilea program ca marime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu si energie.
POAT reprezinta unul dintre programele operationale cu finantare din Fondurile Europene Structurale şi de Investitii (FESI) de care va beneficia Romania in baza Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeana in perioada de programare 2014‐2020, in cadrul Obiectivului Coeziune.
POCA finanteaza proiecte ale administratiei publice care urmaresc crearea unei administratii moderne, eficiente, servicii publice competitive, investitii si reglementari de calitate, proceduri clare, simple si predictibile de functionare si profesionalizarea functionarilor publici, contribuind astfel la implementarea masurilor de reforma si la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter