LC: In numele justitiei sociale si al climei, se pot justifica interventiile guvernelor

Ca raspuns la criza economica din 2008 si la pandemia de Covid-19 inceputa in 2020, guvernele lumii si bancile centrale au utilizat masiv instrumentele de care dispun, pentru a contracara evolutiile negative determinate de acele evenimente. S-au facut relaxari cantitative, au crescut datoriile publice si s-a apelat la o reglementare prudentiala care poate fi caracterizata ca excesiva si, in principiu, ineficienta, daca o judecam dupa complexitate si dupa potentialul sau de a stimula inovarea in sectorul financiar, un sistem complex ce utilizeaza competitia ca procedura de descoperire a mijloacelor, cu care sa ocoleasca (sa se adapteze la) orice reglementari. Este posibil chiar ca aceasta reglementare, impreuna cu celelalte politici ale guvernelor si bancilor centrale, sa fi facut „mai dificila provocarea de a preveni alte crize ”, pentru ca „au generat… o erodare in plus atat a disciplinei interne, cat si a disciplinei de piata (White, 2014, p. 10). Pare ca falimentul Silicon Valey Bank si alte banci ce au avut probleme la inceputul anului 2023 confirma aceasta abordare, desi economistii si politicienii de stanga s-au grabit sa identifice cauza problemelor in insuficienta reglementare. In mod firesc, a aparut intrebarea cu caracter general: in ce masura acele interventii iesite din comun au afectat si ar putea afecta in continuare caracterul de piata al economiilor capitaliste? Sau, cu alte cuvinte, in ce masura au afectat si vor continua sa afecteze interventiile statului rolul pietelor in alocarea resurselor?

 

In formularea raspunsului la intrebarea de mai sus, pornesc de la cel mai solid teren posibil, si anume faptul ca in economie opereaza principii economice. Principiile care opereaza in economie sunt independente de experienta umana si „in mod necesar valide pentru toate epocile” (Mises, 1957, p. 203), astfel ca orice explicatie pe care o pot formula este ghidata de o teorie, despre care am temei sa cred ca este buna. Raritatea resurselor, cererea si oferta, ignoranta referitoare la circumstante si incertitudinea, natura umana sunt principii majore care opereaza in economie si carora actiunea umana nu li se poate sustrage. In opinia mea, o teorie este buna daca tine cont de toate aceste principii, care exista in mod obiectiv, indiferent de epoca.

 

Din pacate, teoriile economice ortodoxe ale diferitelor perioade incepand cu anii 1930 au continuat pana in prezent o tendinta mai veche, semnalata de Gerald O’Driscoll Jr., inca din 1976, de a „simplifica” dupa fiecare criza economica unele probleme economice dificile, prin „abandonarea in intregime a unor principii economice”, ceea ce a facut ca respectivele teorii sa devina mai usor de inteles, aparent mai verificabile prin metode statistice, dar nu neaparat mai bune, cu tot ce decurge de aici pentru cercetarea economica. Teoria austriaca a facut cel mai putin acest lucru si, astfel, a internalizat cel mai bine realitatea ca sistemul economic este guvernat de principii economice, intelese ca necesitati la care actiunea umana trebuie sa se adapteze. Pe aceasta baza, ea respinge interventiile care intra in contradictie cu principiile ce guverneaza economia, precum si conceptele, cum este de exemplu cel de „justitie sociala”, ce nu au continut sau pentru care nu pot fi identificate reguli de comportament cu caracter general care guverneaza relatia dintre cei asistati (cei ce primesc) si statul asistential (cei ce ofera). Interesul meu de a insista asupra conceptului de justitie sociala vine de la faptul discutat pe larg de Hayek, dar puternic (re)amplificat dupa criza din 2008, ca desi nimeni nu intelege exact ce reprezinta, expresia actioneaza cu forta unei „superstitii”, fiind foarte eficienta in a demola orice opozitie la orice interventie in ordinea pietei pe care guvernul reuseste sa o prezinte ca pe un mijloc spre realizarea „justitiei sociale”. Singura justitie care este aproape la fel de eficienta in a neutraliza opozitia fata de interventii (reguli cu scop) este „justitia climaterica”, ce pare sa afecteze ratiunea multor teorii economice in prezent. Din aceste motive, am ales teoria austriaca, mai ales partea ei reprezentata de opera lui Mises si Hayek, pentru a ghida raspunsul meu la intrebarea generala de mai sus.

 

Am restrans raspunsul la unsprezece afirmatii, majoritatea referindu-se la o consecinta negativa a interventiilor si, astfel, la un principiu incalcat. Probabil ca cel mai bine, raspunsul meu ar putea fi descris ca marginalia la unele idei ale teoriei hayekiene. Sper insa ca explicatiile care justifica afirmatiile sa permita cititorului ca, inainte de a vedea de ce interventiile in ordinea pietei sunt gresite, si ce eroare comit cei ce le sustin, sa inteleaga in primul rand de ce ordinea pietei este corecta, si de ce discursul celor care o sustin merita o mai mare atentie.

1. Nu putem sti pentru cat timp interventiile in economie, in general, si accentuarea lor dupa criza din 2008, in special, vor altera alocarea resurselor de catre piata.

2. Interventiile destabilizeaza anticipatiile din societate.

3. Interventiile pot genera mecanisme de erodare continua a disciplinei pietei, pe care guvernele cu greu le pot inversa.

4. Chiar atunci cand au loc in aria lor legitima, interventiile neghidate de principii reduc libertatea economica.

5. Scopurile nobile stabilite la nivelul societatii sunt dusmanul pietei si al stabilitatii.

6. Interventiile in ordinea spontana altereaza capacitatea noastra de a intelege economia.

7. Bancile centrale se pot afla in situatia de a interveni in moduri in care distorsioneaza alocarea resurselor.

8. Interventiile nu afecteaza mintea ordinii abstracte, dar reduc libertatea si incetinesc progresul mintii noastre.

9. Interventiile sunt adeseori justificate prin nevoia de a reduce „povara libertatii” si de a proteja sentimente.

9. Interventiile sunt adeseori justificate prin nevoia de a reduce „povara libertatii” si de a proteja sentimente.

11. In fine, interventiile masive pot avea consecinte care pot degenera in subminarea ordinii democratice.

 

Faptul ca societatea occidentala este democrata si relativ liberala in prezent, nu constituie o garantie ca aceste trasaturi nu se pot deteriora sau disparea pentru o anumita perioada. Ma intereseaza sa subliniez aici, bazat pe ce am prezentat anterior, ca „reteaua informationala” se deterioreaza intr-un singur mod, si anume, prin actiuni impotriva principalei sale componente, si anume traditia de reguli invatate. Esenta acestor actiuni, repet, consta in crearea de reguli cu scop care permit unor reguli depasite din perspectiva societatii abstracte occidentale sa revina in structura de reguli care ne informeaza referitor la cum ar trebui sa ne comportam. Aceasta lupta pentru eliminarea unor traditii achizitionate este dusa inocent, de cei care fie nu au inteles niciodata suficient traditia de reguli abstracte, pentru ca, protejati de diverse reguli cu scop, nu au fost nevoiti sa o practice vreodata, fie de cei care au ajuns sa nu o mai recunoasca. De asemenea, cei care se afla sau nu in vreuna din pozitiile mentionate, lupta impotriva pentru ca au o conceptie rationalista, din care rezulta ca doar ceea ce omul a proiectat constient pentru societate poate fi folositor si nimic altceva.

 

Pentru ca folosesc expresia „lupta impotriva traditiei de reguli”, este util sa reamintesc ca aceste reguli care tin coerenta ordinea abstracta sunt extrem de diverse. In economie, ele privesc nenumarate domenii, dintre care cateva au fost amintite anterior (concurenta, proprietate privata, bani, lege etc), dar aria domeniilor este foarte larga, extinzandu-se pana la emotii. Toate aceste reguli, de la cele mai „reci”, cum sunt cele din economie, pana la cele mai „calde”, referitoare la emotiile achizitionate genetic sau cultural, formeaza o retea informationala care face societatea inteligibila.

 

Cand isi pierd capacitatea de a recunoaste reteau informationala a societatii abstracte, oamenii pot cere cu insistenta interventii ale guvernului in economie, iar interventiile nu sunt numai economice, ci de orice natura. Foarte multe dintre evolutiile din prezent sunt rezultatul respingerii unor reguli si traditii pe care este fondata ordinea pietei. Si asa cum am reamintit insistent in acest eseu, urmand conceptia hayekiana a evolutiei sociale, aceasta respingere nu poate duce decat la apropierea de o societate tribala, in care libertatea este redusa.

Popper, Hayek, Polanyi sunt de acord ca tranzitia de la o societate inchisa, tribala, ce avea trasaturile unui organism, la o societate deschisa, care evolueaza, asa cum este societatea occidentala, a fost un soc din care societatea nu si-a revenit inca si care „este unul dintre factorii care au facut posibila aparitia acelor miscari reactionare ce au incercat si incearca inca sa inlature civilizatia si sa revina la tribalism” (Popper, 2013 [1945], introducerea autorului, p.xli). Aceasta tranzitie catre societatea deschisa a inceput in antichitate, prin aparitia democratiei si a individualismului. Este util sa amintesc, in mod cert redundant pentru multi, dar poate util pentru unii, ca societatea deschisa nu este in mod necesar o societate capitalista, dar este o societate occidentala si asa a fost odata ce a aparut democratia si individualismul.

 

Astfel, nu trebuie sa surprinda ca societatea occidentala capitalista este contrapusa, in aceste rationamente, societatii tribale, inteleasa ca societate organismica, la fel de bine cum poate fi contrapusa, din perspectiva care intereseaza aici, socialismului extrem sau comunismului.

Traditia de reguli abstracte invatate si credinte morale (intelepciunea pietei) ne informeaza ca, in prezent, exista o mare similitudine intre o societate tribala si lumea contemporana, daca avem in vedere metoda contemporana prevalenta de cercetare din stiintele sociale, revenirea si accentuarea nationalismului, interventiile nenumarate in numele „justitiei sociale” si a „justitiei climaterice”, sau o serie de obiective ale unor miscari precum ”woke” sau „Black lives matter”.

Una dintre caracteristicile unei societati tribale este aceea ca ea nu distinge intre regulile care actioneaza in societate (legal laws) si cele care guverneaza in natura (Popper, 2013 [1945], p. 13 si 164). Desi pare imposibil, aceast caracter „magic” este prezent si in societatea occidentala. In stiintele sociale, metoda de cercetare este similara cu cea din stiintele fizicii, care descopera legi cauzale, desi stuctura complexa a societatii si mecanismele ei autoreglatoare nu permite identificarea unor astfel de legi. Regularitatile au fost cautate, cel putin incepand din anii 1920 si pana la inceputul anilor 1990, in special intre agregate economice/sociale mari, desi, in realitate, cauzalitatile sunt cele determinate de actiunea individuala, animata de scopuri ultime, nu de modificarea relatiilor intre agregate. Mai mult, chiar cu fundatii microeconomice, cercetarea ramane legata de identificarea unor cauzalitati referitoare la un sistem mult prea simplu, in care preferintele sunt date, informatia nu este pe deplin dispersata, tipurile de agenti economici sunt limitate, planurile individuale sunt date, adica nu sunt reflectarea unui proces continuu de invatare si nu ar putea explica teoretic acele tipare care se autogenereaza. Cercetand in acest fel, putem descoperi multe superstitii, dar in niciun caz „legi economice”.

 

Ar fi gresit sa formulam ipoteza ca exista forte care, indiferent de ce facem noi, imping societatea catre o democratie liberala, cum spune Fukuyama (1992). Popper (2013) [1945]) afirma ca „ceea ce noi numim in prezent totalitarism apartine unei traditii la fel de vechi sau la fel de noi ca insasi civilizatia noastra”, fara ca acest rezultat sa fie efectul vreunei forte care, mentionez din nou, indiferent de ce am face, impinge intr-acolo, ci doar rodul conceptiilor noastre despre societate si al folosirii lor in incercarea de a o modela. Toate aceste legi ce arata forte care conduc societatea catre destinatii precise, indiferent ce am face noi, sunt grave, pentru ca justifica eventuala noastra predare catre o elita (eventual, manageriala, crede Popper), care are capacitatea de a descoperi aceste legi si de a le folosi pentru a controla si predictiona diversele faze ale inaintarii societatii pe drumul catre destinatia finala.

 

Nationalismul, care s-a extins, este o ideologie ce conserva trasaturile tribale, in primul rand, pentru ca intretine dorinta de a inlocui raspunderea individuala cu cea colectiva, dar si pentru ca transpune in reguli si practici anumite pasiuni si prejudecati incompatibile cu societatea deschisa (pentru detalii vezi Popper, 1945). Acestea sunt valori in numele carora multi lideri nationalisti au putut sa introduca reguli prin care au alterat traditia de reguli si credinte morale invatate. Mecanismul pe care l-am prezentat in sectiunea anterioara era exact acesta: valori morale incompatibile cu economia de piata sunt utilizate pentru a introduce reguli particulare in constelatia de reguli abstracte ale ordinii economice. Pe masura ce aceste reguli sunt introduse cu credinta ca societatea inainteaza, de fapt, aceasta se afunda pe un drum de intoarcere catre un vechi tip de societate, de care nu s-a desprins in totalitate niciodata, pana la punctul de la care eventual nu se mai poate opri si aluneca in totalitarism. Socialismul si comunismul au clar aceste trasaturi, dar si in societatile capitaliste consolidate pot aparea astfel de ideologii. Ceea ce este actualmente prezentat, uneori cu mandrie nedisimulata, ca o deglobalizare, este in fapt o acceptare a nationalismului combinat cu protectionismul, o alta forma evidenta de practicare a regulilor cu scop intr-o ordine care persista doar pentru ca are inca un caracter abstract. In acelasi timp, scaderea entuziasmului multor oameni din diverse tari fata de apartenenta tarii lor la unele structuri regionale de organizare economico-sociala, care pentru unii anlisti pare de neinteles, se explica prin reticenta fata de unele obiective si reforme initiate de acele structuri, reforme despre care mare parte din populatiile respective simt ca nu sunt compatibile cu traditia de reguli abstracte invatate si de credinte morale.

 

In final, nu conteaza daca regulile cu scop sunt produsul nationalismului sau sunt produsul unor „reforme” considerate moderne in Europa sau in general in lume. Cand se combina, acele reguli cu scop duc la cresterea perceptiei corecte ca traditia de regulile si credinte morale achizitionate cultural este atacata. Acea traditie da esenta Europei si a lumii occidentale pentru ca este, inainte de orice, cultural-europeana si libertatea se fondeaza pe ea. Nu conteaza daca traditia de reguli invatate este atacata la nivel national, regional sau global. Reactia de respingere va exista. Nu e de mirare ca in ultimii ani, euro-scepticismul a crescut in Romania si alte cateva tari. Regulile cu scop create la nivelul Uniunii Europene au avut acest efect, cu atat mai mult cu cat, discursurile nationaliste au prezentat scopurile unor reguli ca fiind mai mult scopurile tarilor bogate ale Uniunii, si mai putin scopurile tarilor mai sarace. Cu cat este mai mare aceasta perceptie, la care, repet, nationalismul si reformele neatinse de nationalism, dar generate scientist, contribuie deopotriva, cu atat mai mult se erodeaza increderea ca traditia de reguli invatate, care da esenta europeana a civilizatiei, se va altera pentru o perioada.

Miscarile „Woke” sau „Black lives matter” tintesc la schimbari care nu reprezinta vreun progres, deoarece nu reflecta rafinarea vreunei reguli invatate sau adoptarea unor reguli noi care sa intareasca caracterul deschis al societatii, ci dimpotriva, vizeaza scopuri particulare pentru anumite grupuri sau eliminarea unor traditii (schimbari de programe scolare prin declararea matematicii ca stiinta a albilor, prin eliminarea operei unor scriitori, muzicieni, compozitori etc.), sau chiar eliminarea capitalismului, adica, societatea deschisa. Prin natura lor, aceste miscari nu difera cu nimic de orientarea economistilor care cer justitie economica. Si acestia din urma doresc acelasi lucru: adoptarea de scopuri particulare (cunoscute unor grupuri) prin reducerea si, eventual, inlocuirea completa a distributiei pe care o realizeaza piata cu redistributia.

 

Probabil ca, inafara de combinatiile dintre diverse reguli cu scop, cea mai periculoasa dintre toate regulile cu scop este redistribuirea, o regula inventata pentru a infaptui scopul iluzoriu al justitiei economice. Este o superstitie contrapusa procesului pietei, care nu e nici natural, nici artificial, ci doar o achizitie culturala. Justificarea oricarei interventii in numele justitiei sociale inseamna o predare a societatii catre un obiectiv iluzoriu. Problema cu acest obiectiv este ca oricate incercari de a-l atinge vor fi facute, el nu va fi atins. In schimb, cu cat mai multe incercari vor fi facute, cu atat ele vor face ca procesul ordinii spontane sa produca mai putina prosperitate si solidaritate. In plus, asa cum am aratat, se vor naste anticipatii conform carora guvernele vor actiona in mod sistematic si sustinut pentru realizarea acestui scop. In final, pe masura ce ordinea spontana va fi sufocata si va produce mai putine resurse si solidaritate, va aparea o cerere crescanda pentru interventii autoritare care sa realizeze obiectivul. Tot mai multe sarcini vor fi puse in spatele celor cu venituri mari, pana cand libertatea economica a foarte multor oameni va scadea dramatic, punand in pericol libertatea politica a individului.

In democratie, libertatea politica poate fi incalcata, ca in orice sistem politic, prin exercitarea coercitiei asupra individului. In democratie, aceasta coercitie poate aparea de la majoritati. Totusi, daca mentinem libertatea pietelor, acele majoritati nu apar. Aceasta ne arata ca piata este esentiala pentru ca o democratie sa nu esueze in dictatura majoritatii.

Dar a mentine ordinea abstracta a pietei pare sau, uneori, chiar este o sarcina dificila, mai ales daca aceasta ordine ne raneste unele sentimente fata de semenii nostri care au ramas in urma, astfel ca, in multe situatii, ne este mai comod sa ne predam unor superstitii, pe care avem abilitatea de a nu le mai numi si prezenta ca „magice”, ca in societatile tribale, desi indeplinesc exact acest rol.

 

Evolutiile mentionate - scientismul, nationalismul, justitia sociala, sau alte moduri de a nega traditia prin diverse miscari orientate sa readuca in societate reguli candva respinse din nevoia de a progresa - sunt parte a unui proces prin care societatea evita sa se supuna intelepciunii pietei si, constient sau nu, creeaza superstitii prin care se pune la dispozitia unor forte magice. Nu numai acceptarea unor reguli care duc la o destinatie prestabilita, indiferent de actiunea umana, este o predare in mainile fortelor magice, dar si incercarile repetate de atingere a scopurilor iluzorii in societatea abstracta sunt echivalente cu predarea societatii tribale unor forte magice care stabilesc destine. Acele forte, atat in lumea tribala, cat si in lumea noastra actioneaza prin cei ce slujesc acele forte. In numele lor, ei capata puteri. Magii din societatea tribala puteau cere orice sacrificiu, daca, astfel, zeii ar fi fost de acord ca lucruri mai bune sa se intample. In socialism, se putea cere orice. Astazi, in numele „justitiei sociale” si al „justitiei climaterice” se poate justifica orice interventie a guvernelor.