Parcursul arhitecturii post-decembriste isi arata rezultatele in constructiile realizate in ultimii 25 de ani. Intr-o incursiune in evolutia sectorului, Serban Tiganas, unul dintre cei mai prolifici arhitecti din tara noastra si presedintele OAR, a identificat cateva etape prin care a trecut aceasta profesie ce a lasat, in urma ei, mediul construit pe care il intalnim astazi in toata tara: fara continuitate, pe alocuri haotic, realizat pe principiul costului cel mai mic, respectiv, la un nivel calitativ care de cele mai multe ori lasa de dorit. Exceptiile nu au lipsit, dar au fost prea putine pentru a putea determina un cadru general sau pentru a putea servi drept exemple. In continuare, piata constructiilor din Romania isi va pastra caracterul neomogen pe regiuni, urmand a ramane concentrata in orasele mari si in imprejurimile acestora si in legatura cu principalele culoare de circulatie si transport. Cererea va fi, in continuare, dominata de sectorul privat, iar cel public, desi foarte vizibil, nu depaseste, de obicei, 10% din total.Interviu cu Serban Tiganas, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR) si fondator al biroului de arhitectura Dico & Tiganas, din Cluj-Napoca.
- In ce stadiu se afla arhitectura in Romania?
- Este o intrebare la care as vrea sa pot raspunde cu totul altfel. Stadiul arhitecturii din Romania, etapa in care ne aflam, directia si viteza de croaziera - toate pot fi discutate din doua perspective, cea a propriei relationari, a comparatiei cu noi insine si cea a contextului international, cu referire mai ales la tarile central si est-europene, cu care merita sa ne comparam datorita similitudinilor destinelor politico-economice. Din prima perspectiva, este evident ca, pe masura ce trece timpul, se adauga noi reusite arhitecturale, cresc exigentele clientilor de pe piata, atat publici cat mai ales privati, dar creste si masa imensa a esecurilor arhitecturale, datorita unei culturi generale precare a construirii. O astfel de cultura nu se formeaza decat in generatii. In plus, se fac bani seriosi speculand lipsa de exigenta a multor beneficiari. Din perspectiva comparatiei cu celelalte democratii tinere central si est-europene, nu stam bine deloc. Pana si putinele fonduri europene atrase si folosite in constructii de Romania au dus la o arhitectura de prea multe ori confuza, de proasta calitate sau anonima. Priviti spre Polonia, Cehia sau Slovenia, care au dat dovada de maturitate, cu rezultate construite de foarte buna calitate, vizibile. Rolul arhitecturii din Romania, in prezent, este unul mai mult de reprezentare a reusitei fie personale, comerciale sau in functiile publice, decat de punere in valoare a patrimoniului si de solutionare a problemelor profunde cu care se confrunta asezarile umane. Rolul social, cultural si chiar in raport cu mediul este insuficient asumat de arhitectura de azi, respectiv de tot sectorul constructiilor. Aceasta va face ca in viitor sa fie foarte greu de trecut la un alt nivel de calitate absolut necesar pentru a face fata marii schimbari de paradigma, absolut necesara, a construirii. Ma refer la generalizarea arhitecturii responsabile si abandonarea manifestarilor excesiv speculative.
- Care sunt etapele principale prin care a trecut sectorul, in perioada post-decembrista?
- Etapele prin care a trecut arhitectura in Romania se pot citi privind constructiile realizate pe parcursul ultimilor 25 de ani. Mai intai, am trecut printr-o faza de eliberare euforica, dar si confuza. Lipsa de continuitate si modele, deconectarea de la cultura europeana a arhitecturii au dus la imitatii si influente bizare. A urmat dezvoltarea speculativa, care a coborat stacheta exigentelor, ramanand excesiv de comerciala. Bineinteles ca exceptiile au aparut tot timpul, fara insa a determina tendinte generale si a servi ca model. Recuperarea selectiva a patrimoniului a continuat sa intereseze, insa si acest domeniu a fost afectat de degradarea unei intregi industrii a reabilitarii si conservarii, pentru care s-au pierdut calificarile necesare. Nu poti restaura patrimoniu decat daca ai pastrat vii mestesugurile patrimoniului. Totusi, ultima decada, mai ales dupa "dusul rece" al crizei imobiliare, a lasat sa apara mai multa inovatie, solutii alternative, arhitectura regenerativa si povesti de succes. Spatiul public a capatat interes si amenajarea lui a devenit o practica raspandita in multe localitati. Sistemul de achizitii publice este responsabil pentru realizarea contractelor pe alte principii decat cele care ar conduce la calitatea generala a arhitecturii. Lucrurile se indreapta, usor, uneori, pentru ca toata lumea isi da seama ca nu e bine, dar calitatea arhitecturii nu este nici inteleasa si nici modul de a o obtine nu este indeajuns de cunoscut celor care sunt responsabili de procesele de construire. Totusi, sunt multi care fac eforturi pentru a ne angaja pe directia buna, dar lipsesc, deocamdata, coordonarea, convergenta eforturilor si colaborarea eficienta.
- Care sunt cele mai mari probleme ale arhitecturii din Romania, in 2017?
- Cred ca principala problema, care genereaza o sumedenie de alte dificultati, este calitatea educatiei generale, care duce la o cultura generala si o intelegere a societatii si fenomenelor in inlantuirea lor total nesatisfacatoare in Romania. Ma refer la educatia tuturor, nu numai la cea a profesionistilor. A doua mare problema se numeste, tehnic, vointa politica. Aceasta vointa de a considera important si prioritar modul in care construim lipseste, din pacate. Lipseste si vointa de a schimba lucrurile. Si aceasta transforma eforturile celor care incearca sa schimbe in lupta cu cei care se opun, constient sau nu, manati de interese sau obedienti sistemului. Cum s-ar putea rezolva? Si educatia depinde de vointa politica, de o clasa care a dobandit mult prea multa putere si pe care o foloseste in interesul ei restrans. Este o problema de interes general si nu o putem aborda cuprinzator in aceasta discutie despre constructii. O cale spre rezolvare, fara a fi rezolvarea insasi, consta in transparenta si participare. Dialogul care trebuie sa preceada construirea, colaborarea eficienta si civilizata, argumentele si echilibrarea intereselor sunt foarte importante. Stim ca e mai usor sa faci lucrurile direct, fara sa le discuti sau sa le evaluezi, mai ales cand esti convins ca faci bine. Dar si atunci merita sa le discuti si, poate, le vei face si mai bine.
- Care este rolul arhitectului si care ar trebui sa fie rolul lui, in societatea contemporana?
- Arhitectul trebuie sa joace un rol de transformator prin idei noi aplicate, pentru a schimba radical si decisiv modul in care construim, fara insa a pierde valorile existente si, mai ales, pastrand un echilibru intre toate componentele complexitatii care caracterizeaza arhitectura. Se spune ca arhitectul este un "city changer", pentru ca in orase se simte nevoia de transformari profunde, care sa le faca acceptabile, bune pentru trait ("livable") si inteligente ("smart"). Daca ne gandim la rolul arhitectului in Romania, pe langa cel pe care il avem oriunde, se mai adauga acela de a ne aduce in rand cu civilizatia europeana la care am aspirat si trebuie sa aspiram in continuare, fara a fi reusit inca sa recuperam decalajul. Cum? In primul rand, prin arhitectura pe care o facem fiecare dintre noi, impreuna cu toti cei cu care lucram. Apoi, prin felul in care contribuim la generarea unei culturi a arhitecturii, prin intelegerea profunda a ceea ce insemna valoarea ei pentru oameni si, nu in ultimul rand, reusind sa schimbam un cadru legislativ depasit, ineficient si dezechilibrat.
- Referitor la constructiile rurale, aspectul rural traditional a fost denaturat puternic in ultimii ani. Cum poate Romania sa-si pastreze patrimoniul cultural satesc in aceste conditii?
- Nu trebuie sa ne referim doar la aspect, la ceea ce se vede. Decaderea mediului rural se datoreaza mutatiilor din societate si economie, coroborate cu ineficienta administrativa. Starea patrimoniului construit este o consecinta unei situatii generale profunde, care nu are prea multe solutii la orizont, deocamdata. Pentru satul din Romania cred ca ar fi fost necesar ca institutiile traditionale, scoala, biserica si primaria, sa intreprinda ceva, impreuna, concentrat si de buna calitate. Dar se pare ca tocmai acestea sunt atat de fragile incat nu exista prea multe sanse. Ajutorul venit din afara este punctual si imposibil de generalizat. Nu ne putem baza doar pe printi occidentali fascinati de casele taranesti si pe fundatii umanitare suficient de bogate, care sa restaureze monumente de arhitectura, dar nici pe companii miniere care sa cumpere indulgenta prin false actiuni de conservare a patrimoniului construit. Poate ca satele trebuie sa se restructureze, localitatile trebuie sa fie administrate altfel, o problema din nou uriasa, imposibil de abordat intr-un interviu. Oricum, este vorba despre oameni inainte de a fi despre constructii. OAR are un grup rural extrem de activ si care deruleaza mai multe activitati, printre care se afla realizarea unei serii de ghiduri de construire in mediul rural, explicite si comprehensibile, oferind solutii si indicatii despre cum sa abordezi transformarea unei case existente fara a ii afecta calitatile si cum sa realizezi constructii noi in armonie cu cele vechi.
- Sunteti deja la cel de-al doilea mandat la sefia OAR. Daca ati face un bilant, care credeti ca sunt cele mai mari realizari si care ar fi principalele nereusite ale asociatiei, de cand o conduceti?
- Pe scurt, trebuie sa spun ca organizatia nu este omogena, ea depinde de comunitatile locale de arhitecti, care, la randul lor, sunt constituite din oameni cu mai multa sau mai putina viziune si dedicatie. OAR este asezat, are mai multe proprietati care ii confera stabilitate si unde se formeaza adevarati poli de cultura a arhitecturii. Cel de la Suceava, Uzina de apa, este fara indoiala unul care trebuie amintit, desi comunitatea de arhitecti de acolo nu este nici foarte numeroasa, nici foarte puternica. Totodata, Casa Mincu - sediul central al OAR, este si el un loc care ofera bucurestenilor - si nu numai lor ocazia sa se intalneasca cu arhitectura de patrimoniu, vie si primitoare. Realizarile recente cele mai importante sunt informatizarea organizatiei, alaturi de o comunicare mult mai buna si un site nou. Studiile realizate asupra profesiei si participarea la studiile internationale care ne permit sa ne comparam sunt si ele importante. Suntem o profesie care se cunoaste pe sine prin instrumente stiintifice. Filialele au si ele realizari in plan local sau regional, pentru care mi-ar trebui foarte mult spatiu pentru a le enumera si descrie. Raportul pentru Bucuresti este un document important, care arata starea orasului si potentialul sau, ceea ce intereseaza pe multi. Manifestari consistente la Timisoara si Cluj-Napoca pot fi incluse si ele pe o lista a realizarilor, dar si altele, la Bacau, la Iasi. OAR este un generator si catalizator de cultura arhitecturala. Sunt multe de spus. Nereusitele tin de schimbarea legislatiei, la care incercam sa contribuim mereu, dar este deosebit de dificil. Un pas inainte si apoi unul sau chiar doi, inapoi! Dar asta e o problema a Romaniei, nu numai a ordinului. Pentru viitor, ne-am angajat intr-un proces de transformare organizatorica fara precedent. Vom avea in toamna o conferinta nationala extraordinara, in care supunem dezbaterii intregii structuri asociative ceea ce vrem sa fie un progres semnificativ la nivel de eficienta a organizatiei. Avem in lucru, intr-o faza avansata, un program de calcul al resurselor necesare pentru proiectare, care va fi disponibil atat arhitectilor, cat si tuturor clientilor publici sau privati, interesati sa isi bugeteze proiectele. Nu am reusit inca sa lansam programul de dezvoltare profesionala continua, ceea ce ne nemultumeste, dar lucram intens la acesta.
- La ce valoare credeti ca a ajuns cifra de afaceri din domeniul arhitecturii?
- Este dificil de spus, atat timp cat firmele de arhitectura nu fac numai arhitectura, in general, fiind greu de separat cifrele de afaceri din datele publice. Este, de asemenea, greu de discutat de o piata in care exista si o componenta nefiscalizata greu de apreciat si semnatura de complezenta, cum ii spunem noi, adica proiecte semnate in fals de arhitecti, dar elaborate de altii. Nu stiu unde se adauga aceste afaceri. Ceea ce pot spune este ca, in Romania, valoarea volumului de constructii pe cap de locuitor este mica in raport cu tarile europene dezvoltate. Mai mult, procentul care se atribuie proiectarii in Romania este de cateva ori mai mic decat cota similara din tarile cu traditie si calitate a arhitecturii. Conform datelor din "The Architectural Profession in Europe 2016 - A Sector Study", al Architects' Council of Europe, realizat de Mirza and Nacey Research, din Londra, piata totala de arhitectura in Europa (luand in considerare cele 27 de state, inclusiv Marea Britanie) a fost, in 2016, de 15,6 miliarde euro. Estimarea pentru Romania a fost de 76,9 milioane de euro. Raportat la populatie, datele Eurostat indica o cifra de afaceri medie europeana de 26,6 milioane de euro/ 1.000 de locuitori si o medie de 27.300 de euro/ arhitect, iar in Romania, pentru 2016, o medie de 3,8 milioane de euro/ 1.000 de locuitori si 10.126 de euro/ arhitect. Adica in Romania se investeste de aproape trei ori mai putin decat media europeana, iar unui arhitect ii revine de circa trei ori mai putin din piata nationala, fata de media europeana. Insa, perspectivele au fost bune in 2016, Romania fiind singura economie a constructiilor din centrul si estul Europei care indica o crestere, dar daca observam de la ce crestem si cu un ritm de 5% pe an, ne trebuie cateva zeci de ani sa ajungem la media europeana, in caz ca ne asteapta cineva... Si sa tinem cont si de faptul ca situatia politica s-a schimbat in 2016-2017, cu consecinte pe care le dezbat analistii zilnic si care nu par a fi salvatoare pentru sectorul economic de care discutam acum.
