RO EN
السلة فارغة

Horváth: Cererea de forta de munca din Europa de Est va creste in urmatorii 5 ani

Lipsa personalului este mentionata de companiile de productie (manufacturing) drept o bariera in calea cresterii business-ului. Aceasta provocare este deja o realitate pentru  firmele din Romania, care se confrunta cu un deficit de ingineri, energeticieni si alti specialisti din industrie.
Preocuparile legate de angajati (atragerea si retentia personalului, dezvoltarea de noi competente) au urcat in „top 3" prioritati pentru majoritatea executivilor, alaturi de transformarea digitala si riscurile de securitate cibernetica.
Forta de munca va creste si in America de Nord si Asia, dar se va mentine la acelasi nivel sau va inregistra o scadere in Europa de Vest si de Sud.
Bucuresti, 31 octombrie 2023. Forta de munca va creste pe plan global, in urmatorii cinci ani, anticipeaza executivii care au raspuns in cadrul studiului „CxO Priorities 2023", realizat de Horvath - companie de consultanta in management cu 40 de ani de experienta internationala, care activeaza si in Romania, din 2005. In Europa de Est, o parte dintre respondenti (10%) vad aceasta crestere ca fiind ridicata, in timp ce altii 48% se asteapta la una moderata (48%). Forta de munca va fi in crestere si in America de Nord si Asia, dar va ramane constanta in Europa vestica si sudica, alaturi de Africa si America de Sud.
Dincolo de diferentele regionale, preocuparile legate de forta de munca („people topics") au devenit o prioritate de top a executivilor, atat a celor aflati la conducerea unor companii manufacturiere, cat si din zona serviciilor. Atragerea si retentia personalului, precum si dezvoltarea de noi competente sunt pe agenda tuturor executivilor si au impus identificarea a diferite abordari precum: (1) adoptarea unui program de lucru flexibil; (2) consolidarea culturii organizationale si a brandului de angajator; (3) digitalizarea si automatizarea; sau (4) imbunatatirea calificarilor personalului existent.
Problemele legate de forta de munca sunt resimtite din ce in mai puternic si de companii din Romania, mai ales in cazul celor industriale, care se vor confrunta cu o lipsa de ingineri si de specialisti in energie. Pe de alta parte, firmele din domeniul serviciilor vor putea compensa intr-o masura mai mare deficitul de personal prin digitalizare si automatizari bazate pe inteligenta artificiala (AI), considera reprezentantii Horvath Romania.
Intre alte aspecte relevate de studiul „CxO Priorities 2023" se numara o perspectiva destul de rezervata asupra rezultatelor la care se asteapta companiile in acest an. Doar 47,1% dintre executivii unor companii manufacturiere se asteapta la o crestere a marjei operationale (EBIT margin) fata de 2022, pe cand asteptarea de crestere urca la 61,5% in cazul companiilor din servicii. Totusi, pentru mentinerea si imbunatatirea performantelor financiare in urmatorii ani, 55% dintre firmele chestionate mizeaza pe regionalizare si transformare digitala.
Pentru a evita disfunctionalitatile din lanturile de aprovizionare, asemenea celor aparute dupa 2020, precum si a unor riscuri geopolitice, mai multe companii vor sa-si mute unitatile de productie si furnizorii cat mai aproape de clientii finali. Interesul cel mai mare pentru regionalizare se constata in industria producatoare de automobile (84%), cea a ingineriei mecanice, instalatii, electrice si automatizari (65%) si bunuri de consum (53%). In acest context, interesul fata de China ca piata de productie se mentine ridicat doar la 10% dintre companii.
In privinta transformarii digitale, aceasta ramane o preocupare majora pentru executivi, iar domeniile de activitate care au cel mai mare potential de automatizare sunt: (1) serviciile de relatii cu clientii si consultanta; (2) vanzari, marketing si achizitii; (3) controlling si finante; (4) IT; si (5) resurse umane. 
O alta preocupare pentru executivi este securitatea cibernetica. Desi numarul de incidente de securitate a crescut in ultimul an, majoritatea atacurilor au esuat, ceea ce arata ca firmele au facut investitii in acest domeniu. Industria cea mai expusa la atacuri cibernetice este cea a asigurarilor (cu o crestere de 54% a atacurilor), urmata de retail (35%) si de domenii precum industria auto, banking si servicii medicale (fiecare dintre acestea cu 29%).
"Intre prioritatile executivilor care au participat la studiul Horvath se distinge preocuparea fata de asigurarea personalului necesar pentru a sustine planurile de crestere din urmatorii ani. Europa de Est se afla intre zonele unde va fi nevoie de mai multi angajati, in special din inginerie si alte domenii tehnice, pe masura ce unele business-uri se vor reloca mai aproape de clientii finali, din Europa de Vest. Romania nu va face exceptie si este vital ca managerii sa dezvolte strategii de atragere a unor noi angajati, sa imbunatateasca nivelul de calificare a celor actuali si sa investeasca in retinerea celor mai buni", a declarat Kurt Weber, Managing Director, Horvath Romania.
Pentru studiul „CxO Priorities" au fost chestionati peste 430 de executivi (dintre care 35% la nivel de CEO), din companii activand in 13 domenii (7 din industria manufacturiera si 6 din servicii) si care au sedii in 19 tari, situate in Europa, America de Nord, Europa si Asia.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter