RO EN
السلة فارغة

KAI Romania: Afaceri de 8 milioane de euro


Compania Kai este prezenta pe piata romaneasca de placi ceramice de la inceputul anului 2009, fiind subsidiara a grupului Kai, detinut de catre fondul de investitii Advent International care a devenit actionarul majoritar, cu un pachet de 70%, in 2007. La nivel de grup, compania a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro. Advent mai detine pe plan local producatorii de materiale de constructii Deutek si Ceramica Iasi si LaborMed.

Catalin Rotaru, Country Manager Kai Romania:
“In 2009, am reusit sa ne atingem obiectivele propuse si sa inregistram cifra de afaceri estimata la intrarea pe piata, respectiv 8 milioane de euro. Rezultatele sunt cu atat mai semnificative, cu cat compania noastra a patruns pe piata locala intr-un an de scadere, timp in care multe firme s-au confruntat cu problema stocurilor. Pentru 2010 previzionam o crestere semnificativa a cifrei de afaceri, chiar daca tendinta generala este de usoara scadere. Modelul de business pe care il implementam, portofoliul, contractele semnate pana acum, toate aceste elemente denota capacitatea noastra de a atinge obiectivele propuse. Datele pe care le-am centralizat pana acum indica o scadere de aproximativ 30% a pietei de placi ceramice, fapt care confirma previziunile mai multor specialisti. Comparativ cu scaderea segmentului de constructii, piata de placi ceramice a avut, totusi, o evolutie mai buna, pentru ca au continuat lucrarile de renovare si cele la unele obiective aflate in lucru in momentul in care criza financiara s-a resimtit si in Romania. In plus, pentru multi dezvoltatori, definitivarea proiectelor demarate a reprezentat unica solutie de minimizare a pierderilor, ceea ce a dus la o scadere mai putin dramatica pe segmentul de materiale pentru finisaje interioare. Daca in 2008 vanzarile totale insumau aproximativ 40 milioane mp, in 2009 s-a ajuns la 25 milioane mp - 28 milioane mp. A existat o diferenta intre scaderea de volum si cea valorica, generata, in mod evident, de orientarea consumatorilor catre placile ceramice din categoriile economic si mediu, insa diferenta mica arata ca segmentul de lux nu a pierdut semnificativ. Regiunile care au inregistrat vanzari mai mari comparativ cu restul tarii raman Bucurestiul si zona de sud, precum si Transilvania. Pentru 2010, suntem pesimisti din punct de vedere al evolutiei pietei in prima jumatate a anului si mai optimisti cu privire la o tendinta de revenire in ultimele sase luni. Astfel, ne asteptam la o scadere medie de 5%-10% comparativ cu 2009, pe fondul unei tendinte de revenire. Practic, diminuarea se va datora in mare parte trendului estimat pentru primele luni, care nu va putea fi cu totul recuperat in a doua parte a anului. Insa, in prezent, sunt destul de multi factori necunoscuti pentru a putea efectua o previziune cat mai apropiata de realitate. Strategia de dezvoltare a firmei vizeaza imbunatatirea serviciilor, prin dezvoltarea centrului logistic local, diversificarea si extinderea portofoliului pe segmentele mediu si mediu-lux, dezvoltarea de produse specifice retelelor de bricolaj, deschiderea unui showroom si continuarea tuturor initiativelor si contactelor stabilite inca din 2009. Una dintre cele mai grave probleme, care s-a resimtit inca de la declansarea crizei si a influentat toate segmentele de piata, este prelungirea termenelor de plata. Insa, aceasta situatie nu a fost insurmontabila si nici atat de acuta incat sa umbreasca intreaga activitate. Aceasta pentru ca miza nu a fost vanzarea cu orice pret a produsului, ci derularea unor contracte cu parteneri puternici, care au ramas activi si prompti in relatia cu furnizorii. Tocmai aceasta retea importanta de clienti, la care se mai adauga si noi intrari strategice in 2010, ne va sustine cresterea in acest an”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter