RO EN
السلة فارغة

eJobs Romania si-a propus sa depaseasca 15 milioane euro, afaceri in 2023

Cu o cifra de afaceri de aproape 15 milioane de euro si un numar de 420.000 de joburi postate in platforma, 2022 a fost cel mai bun an din istorie pentru eJobs Romania. Rezultatele marcheaza o crestere de aproximativ 50% fata de 2021, anul care a marcat revenirea pe piata muncii, in termeni de joburi nou postate si aplicari.
„Din multe puncte de vedere, 2022 ne-a depasit toate asteptarile. S-a angajat masiv anul trecut in Romania, cu o medie de 35.000 de joburi noi in fiecare luna, postate pe eJobs.ro. Pentru acestea, au existat in jur de un milion de aplicari lunare. Piata a fost, deci, extrem de activa, cu multe oportunitati si cu planuri foarte indraznete din partea angajatorilor. Sa nu uitam ca a fost un an in care si salariile au crescut, pe de o parte, pentru ca rezultatele financiare ale companiilor au permis aceste majorari, pe de alta parte, pentru ca inflatia a impus ajustari salariale”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs Romania.
Principalele motoare de crestere pentru 2022 au fost anunturile traditionale de joburi si campaniile de recrutare digitalizata. Acestea din urma au generat 5% din cifra de afaceri anuala, planul pentru 2023 fiind ca acest procent sa se dubleze. „Sigur ca recrutorii ramani fideli campaniilor de recrutare traditionale, care presupun postarea de anunturi pe platforme dedicate, insa, in contextul in care se lovesc de un deficit din ce in ce mai pronuntat de candidati, dar si in care este nevoie sa ajunga cat mai tintit catre tinerii din Generatia Z, mai digitalizati decat oricare dintre generatiile anterioare, au inceput sa se uite catre solutii alternative pentru a ajunge mai repede si mai direct exact catre acei candidati de care au nevoie. Pe acest fond, am vazut o dublare a veniturilor generate de campaniile de recrutare digitalizata in 2022, iar tendinta se mentine si pentru acest an”, subliniaza Bogdan Badea.
Pentru 2023, tinta este de a depasi pragul de 15 milioane de euro in cifra de afaceri, atat din activitatea de core business (anunturi de recrutare traditionala), cat si din liniile adiacente: campanii de recrutare digitalizata, employer branding, content marketing, cat si prin intermediul Skilld, serviciul de recrutare rapida prin inteligenta artificiala detinut de eJobs Romania. „Mult timp, aceasta industrie, a resurselor umane, a parut foarte statica si destul de repetitiva. De cativa ani, insa, vedem cum imprumuta din instrumentele specifice altor sectoare si capata valente suplimentare din zone complet noi, astfel incat un om de resurse umane are astazi si competente de vanzari, si de marketing, si de digital si, uneori, chiar de comunicare de criza”, adauga Bogdan Badea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter