RO EN
السلة فارغة

EJOBS: 130.000 de noi locuri de munca pe platforma, in perioada martie-mai 2022

Ridicarea restrictiilor, la inceputul lunii martie, a reactivat sectoarele puternic afectate de pandemie, dar si pe candidatii care asteptau aceasta revenire. Cu aproape 130.000 de joburi nou aparute in piata din martie si pana acum, ultimele trei luni au adus o crestere cu peste 30% a numarului de oportunitati pentru cei aflati in cautarea unui loc de munca comparativ cu anteriorul trimestru.
Retailul, campionul istoric al celor mai activi angajatori din Romania, a continuat sa domine topul sectoarelor cu cele mai multe pozitii noi, insa pe locurile urmatoare din clasament se situeaza domenii care au inregistrat cresteri spectaculoase in numarul de joburi noi pe fondul eliminarii restrictiilor. ”Daca ne uitam in lista industriilor cu cele mai multe joburi postate in ultimele trei luni, vedem, imediat dupa retail, zona de servicii, industria alimentara, turismul si transporturile. Toate, cu exceptia retailului, sunt zone care au fost afectate, intr-o masura considerabila, de masurile impuse in ultimii doi ani de pandemie. Pentru fiecare dintre aceste domenii vorbim despre cresteri de doua cifre, insa cele mai semnificative sunt cele din turism, unde numarul de noi locuri de munca aproape ca s-a dublat. Organizatorii de evenimente reprezinta o alta categorie de angajatori pentru care nevoia de personal a crescut cu 60% pentru aceeasi perioada de timp”, spune Roxana Draghici, head of sales, eJobs Romania.
Astfel, din martie pana in iunie, au fost postate aproape 20.000 de locuri de munca in servicii, 17.600 in industria alimentara, 15.000 in turism si 14.000 in transporturi / logistica / import-export. Cei care au cautat sa se angajeze in sectorul evenimentelor au avut la dispozitie aproape 4.000 de optiuni. Angajatorii se pregatesc cu toate fortele si pentru sezonul cald si, prin urmare, au scos la bataie de doua ori mai multe joburi sezoniere decat in aceeasi perioada a anului trecut, majoritatea pentru cei care vor sa lucreze in turism si horeca.
In ceea ce priveste interesul candidatilor pentru aceste domenii, cele mai multe aplicari au fost inregistrate pentru joburile din turism (193.000 de aplicari pentru perioada martie-iunie 2022), industria alimentara (184.000 de aplicari), transport / logistica / import-export (183.000) si evenimente (63.000 de aplicari). Aproximativ 38.000 de aplicari au fost inregistrate pentru locurile de munca sezoniere.
”O schimbare interesanta si oarecum neasteptata pentru aceste trei luni a fost reprezentata de cresterea numarului de joburi remote. Cifrele eJobs.ro arata un total de 11.500 de joburi in perioada martie-iunie 2022, de aproape trei ori mai multe decat in acelasi interval de timp din 2021 si cu 60% peste nivelul inregistrat in trimestrul anterior. Si interesul candidatilor pentru munca de acasa a ramas crescut - 318.000 de aplicari din martie pana in iunie”, a mai spus Roxana Draghici.
De altfel, numarul de locuri de munca este asteptat sa creasca si in lunile urmatoare, atat pentru pozitiile care vizeaza candidatii din zona blue collar, cat si pentru specialisti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter