RO EN
السلة فارغة

BestJobs: Majoritatea angajatilor iau masuri de precautie atunci cand ies din casa

Daca ar avea simptome asociate Covid-19, 7 din 10 respondenti la un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs si-ar suna medicul de familie pentru a cere indrumare. 15,3% ar chema ambulanta, iar 10,7% spun ca ar ramane in casa si s-ar trata singuri, fara sa ceara sfatul medicului.
Daca nu e vorba de o urgenta medicala, peste 60% dintre respondentii la sondajul BestJobs prefera sa evite spitalele si sa trateze acasa eventualele probleme medicale usoare sau medii, care nu au legatura cu coronavirusul, consultandu-si medicul de familie, si mai putin de 4% ar chema o ambulanta pentru a merge la spital.
In urma restrictiilor impuse de autoritati pentru a preveni raspandirea epidemiei de Covid-19, 41% dintre intervievati spun ca ies afara din casa o data sau de doua ori pe saptamana, in timp ce 37% se gasesc aproape zilnic in situatia de a iesi afara din casa, motivele principale fiind cumparaturile de stricta necesitate (76,4%), job-ul, in cazul celor care nu lucreaza remote (39,3%), dar si miscarea fizica (18,4%).
Majoritatea angajatilor romani isi iau insa masuri de precautie atunci cand ies din casa: poarta masca (85%) si manusi (60,4%), si au mereu cu ei un dezinfectant de maini (50,6%). In plus, mai bine de 77% dintre angajatii chestionati evita atat sa se apropie de alti oameni, cat si sa mearga in locuri aglomerate, iar alti 67,2% se feresc sa urce in mijloacele de transport in comun.
Astfel, dezinfectantii (75,5%), mastile (74,5%) si manusile (62,3%) sunt produsele de protectie pe care le detin majoritatea angajatilor romani, iar cei mai multi (25,8%) dintre respondentii la sondajul BestJobs au cheltuit pe astfel de achizitii in medie intre 50 si 100 lei. Sondajul a fost efectuat in perioada 10-20 aprilie 2020, pe un esantion de 882 de utilizatori de internet din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter