RO EN
السلة فارغة

GUVERNUL instituie 290 de contraventii noi, prin Legea Preventiei

Proiectul Legii Preventiei, initiat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA), a primit majoritatea avizelor ministerelor cu atributii pe zona de control si a intrat in sedinta Executivului, intr-o prima lectura. Normativul introduce 290 de contraventii noi, propuse de 17 ministere care au in portofoliu organisme cu atributii de control. "Este vorba despre fapte care nu se refera la activitati unde intentia de a incalca legea este evidenta si care nu prezinta un grad de pericol social ridicat. Aceste contraventii sunt din domeniile fiscal, legislatia muncii, agricultura, turism, ape si paduri, protectia mediului, comunicatii, educatie, protectia consumatorului, administratiei locale si afacerilor interne", se arata intr-un comunicat al Guvernului.
Cadrul reglementat de acest act normativ acorda operatorilor economici posibilitatea de a remedia o abatere constatata la primul control, intr-un termen de maximum trei luni de zile. Facilitatea introdusa pentru antreprenori consta in faptul ca, spre deosebire de legislatia aflata acum in vigoare, in urma actului de control se da doar un avertisment, fara aplicarea sanctiunii prevazute de lege pentru contraventia inregistrata, urmand, dupa expirarea termenului acordat, in urma unui nou control, fie sa se constate remedierea acesteia, fie sa se aplice sanctionarea pentru neconformare.
"Aceasta este o prima masura de emancipare a actului de control si un pas initial de restabilire a unui cadru de incredere - element esential pentru un mediu de business stabil si sanatos. Legea preventiei va aduce efectul cerut de antreprenori de mult timp: o normalizare a relatiei mediu de afaceri - autoritati de control, bazata pe incredere, informare/ educare si conformare colaborativa, astfel incat sa contribuim la predictibilitatea si stabilitatea cadrului general de business", a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Mediului de Afaceri.
Operatorul care a fost identificat ca neconform beneficiaza de preventie o singura data pentru oricare dintre contraventii, in termen de trei ani de la data aplicarii sanctiunii avertismentului.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter