RO EN
السلة فارغة

BestJobs: Angajatii sunt stresati si resimt oboseala acumulata la final de an

Supranumita „Blue Monday”, a treia zi de luni din noul an este considerata de specialisti drept cea mai deprimanta zi din an, din cauza schimbarilor frecvente de vreme, a sfarsitului sezonului festiv si a nivelului scazut de motivatie. Totusi, putin peste o treime (36%) dintre angajati resimt incarcatura acestei zile, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs. Totodata, 64% declara ca nu au motive sa considere aceasta zi una deprimanta, semn ca ultimii ani au crescut rezistenta romanilor in fata perioadelor dificile. Cu toate acestea, aproape jumatate dintre respondenti declara ca revenirea la job dupa perioada sarbatorilor a fost dificila din cauza oboselii acumulate.
Odihna este, asadar, un factor important ce determina starea de spirit a angajatilor la inceput de an si capacitatea lor de a face fata presiunilor la job. Acest lucru are stransa legatura cu timpul liber, iar sondajul BestJobs arata ca, in perioada dintre Craciun si Revelion, 38% dintre respondenti au avut vacanta, in timp ce 44% au beneficiat doar de zilele libere legal si alti 11% nu au avut deloc zile libere pentru a-si reincarca bateriile.
In acest context, angajatii considera satisfactia la job importanta pentru o stare generala mai buna si 76% dintre participantii la sondaj spun ca felul in care se simt in raport cu munca pe care o fac le influenteaza gradul de implinire personala. Mai mult, 3 din 10 angajati (la fel de multi ca anul trecut) se declara nemultumiti de actualul lor job si au in plan sa il schimbe, in timp ce doar 8% se considera cu adevarat fericiti la job si 62% au o atitudine neutra.
„Romanii au invatat in ultimii ani sa-si gestioneze mai eficient timpul petrecut la munca si activitatile care presupun un grad mai mare de stres. In plus, cei mai multi dintre ei inteleg acum mai bine importanta echilibrului dintre viata personala si cea profesionala, astfel ca tendinta lor este sa elimine cat mai mult activitatile generatoare de stres, sa adopte un stil de viata sanatos si sa lucreze in acord cu nevoile si valorile lor. In acest sens, vedem cum tot mai multi candidati se indreapta catre joburi flexibile, cu salariul afisat si care ofera beneficii extrasalariale generoase”, a spus Ana Visian, Marketing Manager BestJobs Romania.
De asemenea, pentru sanatatea lor mintala, aproximativ 54% dintre respondenti si-au propus ca anul acesta sa adopte un stil de viata mai sanatos, 15% au in plan sa mearga la terapie si 11% isi doresc sa munceasca mai putin. Alti 20% au in plan sa isi creasca veniturile, negociind salariul actual sau aplicand la joburi noi, cu salariu mai mare.
Sondajul a fost efectuat in luna ianuarie 2023, pe un esantion de 925 de utilizatori de internet din Romania.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter