RO EN
السلة فارغة

SIG AIR HANDLING: Obiectiv ambitios pentru urmatorii cinci ani

Incepand din aprilie 2016, societatea Air Trade Centre Romania - unul dintre liderii pietei autohtone de echipamente de incalzire, ventilatie si conditionare a aerului (domeniul HVAC) - isi schimba denumirea si devine SIG Air Handling Romania. Acest demers, care subliniaza caracterul european al firmei, este insotit de conturarea unei noi abordari strategice ambitioase pentru urmatorii cinci ani. Toate acestea au fost anuntate prin intermediul unui eveniment special, derulat la data de 14 aprilie 2016 la Stejarii Country Club, din Capitala, unde au fost invitati sa participe parteneri de afaceri ai societatii, precum si conferentiari din cadrul companiei-mama, SIG Air Handling International, respectiv din mediul academic si al cercetarii.
„In urmatorii cinci ani ne propunem sa ajungem la o cifra de afaceri de 40 milioane de lei, prin crestere organica si achizitii. Astfel, expansiunea se va axa pe mai multe directii principale: orientarea spre proiecte mari si mijlocii (prin furnizarea unor solutii eficiente de ventilare si aer conditionat), focalizarea atentiei pe profesionistii mici si medii din sectorul instalatiilor (care au nevoie sa gaseasca toate elementele intr-un singur loc), dezvoltarea conceptului de comert electronic (e-commerce), intensificarea activitatii de service pe termen lung si asigurarea pieselor de schimb pentru echipamentele comercializate, respectiv specializarea in sectorul echipamentelor de protectie la incendiu”, a declarat Marius Leucutia, director general al SIG Air Handling Romania.
Potrivit datelor furnizate de managerii societatii, care are actualmente 20 de angajati si o prezenta neintrerupta de 13 ani in tara noastra, cifra de afaceri din 2015 s-a situat la 15 milioane de lei si, in pofida crizei economice, rulajul a fost constant in ultimii cinci ani, fara sa se mai atinga, insa, cota superioara a incasarilor din intervalul 2008-2009, cand acestea au ajuns la 22 milioane de lei.
Anul 2015 a marcat reorganizarea filialei Air Trade Centre din Romania, iar 2016 reprezinta atat momentul schimbarii denumirii firmei si concentrarii eforturilor pe cele cinci directii principale, cat si al acordarii unei atentii deosebite specializarii pe piata echipamentelor de protectie la incendiu. „Compania va continua sa activeze la aceiasi parametri de calitate si in viitor. SIG Air Handling Romania va furniza solutii complete pentru clientii sai, carora le pune la dispozitie nu numai stocuri si livrari rapide, ci si consiliere specializata, selectii de produse, rezultate ale activitatii de cercetare-dezvoltare, servicii de proiectare si post-vanzare”, a mai subliniat Marius Leucutia.
La evenimentul ce a marcat schimbarea denumirii firmei si configurarea noii strategii de afaceri pe termen mediu au fost prezenti - si au sustinut prelegeri -, printre altii, Lex Hemels, Managing Director al SIG Air Handling International, Marius Leucutia, Olimpia Iordan si Cristian Popa (director general, director financiar si director de produs in cadrul filialei autohtone), ing. Ileana Ou (ICECON Romania), Pieter Lafosse, Sales Manager al RF Technologies - Belgia, prof. dr. ing. Gabriel Ivan (Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, Facultatea de Ingineria Instalatiilor), Jamie Slowgrove director al diviziei Export Sales Building Services - FlaktWoods (Polonia) si Marcel Pullens, Category Manager al SIG Air Handling International.
***
Parte a grupului Air Trade Centre (infiintat in 1994 in Olanda si afiliat din 2008 la SIG Plc), SIG Air Handling distribuie pe piata din Romania grile si anemostate, dispozitive pentru reglarea debitului de aer, tubulatura de ventilatie, componente si accesorii pentru tubulatura, filtre, ventilatoare si recuperatoare de caldura, sisteme de tratare a aerului si aparate de aer conditionat. Cele mai recente informatii oficiale, publicate pe portalul Ministerului Finantelor Publice, confirma ca, in 2014, SIG Air Handling Romania, cu sediul in Capitala, a declarat un rulaj de 14,86 milioane de lei, insa in conditiile unei pierderi de 1,35 milioane de lei, lucrand cu 18 angajati.
La randul sau, situandu-se printre liderii pietei europene de echipamente specializate pentru constructii, grupul britanic Sheffield Insulation Group - SIG, listat la Bursa din Londra si fondat in 1957, are o cifra de afaceri anuala ce depaseste 3 miliarde euro. Diviziile sale - axate pe vanzarea si asigurarea serviciilor in domenii de baza ca: produse specializate pentru interior, pentru exterior, sisteme de acoperisuri si managementul aerului - reunesc 10.000 de angajati in 15 tari ale lumii, unde sunt operationale mai mult de 700 de filiale. Societatea afiliata - Air Trade Centre International (Olanda) - are subsidiare in Belgia, Bulgaria, Franta, Marea Britanie, Polonia, Romania, Spania, Ungaria, Arabia Saudita si Turcia, coordonand parteneriate strategice cu distribuitori de top din Brazilia si Irlanda. Potrivit conducerii Air Trade Centre, actualmente, pietele din Europa de Est consemneaza cea mai importanta crestere a cererii, motiv pentru care activitatii filialelor din aceasta zona a continentului i se acorda o atentie deosebita. Pentru informatii suplimentare, click aici sau aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter