RO EN
السلة فارغة

GRUNDFOS a incheiat anul 2015 cu afaceri de 17 milioane de euro

Grundfos Pompe Romania, subsidiara locala a grupului danez Grundfos - lider mondial in productia de pompe -, a incheiat anul 2015 cu o cifra de afaceri de 17 milioane de euro, pentru anul in curs vizand o crestere de 10% a vanzarilor. Grupul din Danemarca are peste 16.000 de angajati in toata lumea si produce anual mai mult de 16 milioane de pompe. Produsele livrate in Romania sunt importate, preponderent, de la fabricile din Danemarca sau Ungaria. Principalul obiectiv al filialei locale a Grundfos este reprezentat de consolidarea si extinderea activitatii din tara noastra.
Interviu cu Alina Gheorghe, directorul general al Grundfos Pompe Romania.
 
- Cum a evoluat piata locala de sisteme de pompare in 2015 si ce estimari sunt pe termen mediu?
- In 2015, piata a crescut odata cu avantul luat de proiectele imobiliare si, potrivit estimarilor noastre, valoarea totala a acestui sector a ajuns la aproximativ 60 milioane de euro. Este important de mentionat ca business-ul Grundfos include doua directii mari de dezvoltare pe plan local: segmentul rezidential si comercial, care integreaza atat pompe mici pentru casa si gradina, cat si sisteme pentru spatii comerciale mari, precum mall-uri, cladiri de birouri, hoteluri, spitale etc., segmentul profesional - care integreaza pompe si tehnologii complexe si se adreseaza regiilor de alimentare cu apa si statiilor de tratare, dar si domeniul industrial. Prin urmare, ne intereseaza, in egala masura, atat cresterea segmentului rezidential, cat si a celui profesional, insa, in cazul acestuia din urma, proiectele se deruleaza in general pe parcursul mai multor ani, astfel incat vorbim de o viziune pe termen lung.
 
- Precizati care sunt perspectivele de dezvoltare a pietei, in 2016.
- Credem ca ambele segmente, atat cel rezidential/ comercial, cat si cel profesional, se vor dezvolta in continuare, insa este nevoie de implicarea autoritatilor pentru ca Romania sa se alinieze standardelor europene atat in ceea ce priveste alimentarea cu apa pe intregul teritoriu al tarii si reabilitarea retelelor existente, cat si eficientizarea consumului energetic al pompelor din gospodarii si nu numai. In continuare, pe piata se vor mentine problemele legate de lipsa de implicare a autoritatilor in verificarea respectarii legislatiei europene, precum si de lipsa sanctiunilor aplicate companiilor care nu respecta indicele de eficienta energetica la produsele vandute, conform directivelor europene.
 
- Care sunt marcile/tipul de sisteme de pompare pe care le comercializati?
- Asa cum am spus, business-ul Grundfos se imparte in doua categorii principale: segmentul rezidential si comercial, cu produse special create pentru consumatorii finali, precum pompele Alpha 2, Sololift 2 si SQ. Toate sunt aliniate la normativele europene, care se aplica si in tara noastra, iar in segmentul profesional sunt preponderente solutiile complexe, destinate urbanismului, agriculturii, industriilor maritime sau miniere, care includ alimentarea cu apa, tratarea apei sau transportul apelor uzate. Pe plan local, ponderea este de 60% in favoarea primei categorii.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter