RO EN
السلة فارغة

BASF: Centru comun pentru productia materialelor pentru baterii si reciclarea lor

Impreuna cu politicieni, clienti si parteneri, BASF a inaugurat pe 29 iunie primul centru comun de productie a materialelor pentru baterii si reciclare a bateriilor din Europa, in Schwarzheide, Germania. Deschiderea unei fabrici de productie de ultima generatie pentru materiale active catodice de inalta performanta, precum si ceremonia de prezentare a unei fabrici de reciclare a bateriilor reprezinta pasi importanti catre asigurarea unui lant valoric european al bateriilor complet - de la colectarea bateriilor uzate si recuperarea materiilor prime minerale pana la utilizarea acestora in productia de noi materiale pentru baterii.
 
Europa devine o prezenta majora pe piata globala a bateriilor, aflata in crestere rapida
Materialele pentru baterii stau la baza bateriilor cu ioni de litiu, deoarece determina in mod semnificativ performanta acestora si, prin urmare, joaca un rol crucial in transformarea mobilitatii.
"In ciuda tuturor provocarilor cu care ne confruntam in prezent in Europa, avem motive sa fim optimisti. Fabrica de productie a materialelor active catodice de ultima generatie si uzina de reciclare a bateriilor subliniaza faptul ca la BASF credem in viitorul industriei chimice din Europa si din Germania si investim in produse si servicii inovatoare pentru clientii nostri de pe piata interna", a declarat Dr. Martin Brudermüller, Presedintele Consiliului de Administratie al BASF SE. "Prin cele doua investitii, contribuim semnificativ la reducerea amprentei de CO2 a bateriilor si asiguram un ciclu complet pentru o mobilitate durabila."
Vicepresedintele Comisiei Europene, Maros Sefčovič, a subliniat importanta crearii unui lant valoric competitiv si durabil pentru fabricarea celulelor de baterii in Europa. "Piata bateriilor din UE creste rapid. Se preconizeaza ca cererea de baterii va continua sa creasca drastic in urmatorii ani, atat in materie de mobilitate, cat si de stocare, iar competitorii nostri urmaresc, de asemenea, aceasta piata. In acest context, Comisia Europeana se angajeaza sa continue construirea unui ecosistem al bateriilor solid, in Europa. De aceea am creat Alianta Europeana pentru Baterii, care a contribuit pana acum la generarea a peste 180 de miliarde de euro in investitii private. Uzina BASF a beneficiat de acest efort. Concentrandu-se pe materiale active catodice avansate si pe reciclare, demonstreaza ca putem stimula competitivitatea UE si reduce dependenta sa intr-un sector strategic, accelerand, astfel, tranzitia verde."
 
Prima productie de materiale active catodice in Germania
Noua uzina nu este doar prima facilitate de productie pentru materiale active catodice de inalta performanta din Germania, ci si prima uzina de productie la scara larga si complet automatizata din Europa. Fabrica are comenzi, productia fiind complet rezervata pentru urmatorii ani, si va furniza produse adaptate nevoilor specifice ale producatorilor de celule si producatorilor europeni de echipamente auto originale. Amprenta de carbon a materialelor active catodice inovatoare ale BASF este semnificativ redusa fata de media industriei, datorita tehnologiilor eficiente de productie BASF, care includ un consum redus de energie si o proportie mare de energie regenerabila. Pentru a satisface cererea in crestere a clientilor pentru piata europeana de vehicule electrice, BASF se pregateste deja sa investeasca suplimentar in materiale active catodice in Europa si se afla intr-o etapa avansata de negocieri cu clientii. Acest lucru subliniaza angajamentul BASF de a stabili un lant valoric pentru baterii robust si localizat in Europa.
Dr. Robert Habeck, Ministrul Federal al Afacerilor Economice si Actiunilor pentru Combaterea Schimbarilor Climatice, a declarat: "Prin combinarea unei fabrici de productie de ultima generatie pentru materiale active catodice si a unei uzine de reciclare, Germania obtine o piesa-cheie in puzzle-ul ecosistemului sau in crestere pentru baterii. Proiectul BASF sporeste suveranitatea noastra pe intregul lant valoric, promoveaza economia circulara si, astfel, consolideaza securitatea economica. Decizia in favoarea locatiei Schwarzheide subliniaza atractivitatea acesteia – istoria sa si know-how-ul chimic, precum si abundenta de energie regenerabila din vecinatate. Proiectul evidentiaza, de asemenea, transformarea continua: aici, unde carbunele a fost pentru mult timp lichefiat in benzina, de acum se va produce materialul activ pentru bateriile pentru masini electrice. Suntem bucurosi sa sustinem aceasta transformare prin finantarea IPCEI (Important Projects of Common European Interest)."
Inchiderea circuitului pentru materialele bateriei
BASF ofera deja materiale active catodice bazate pe metale reciclate ca o solutie in circuit inchis in Asia si America de Nord, pentru a conserva resursele si a-si reduce si mai mult amprenta de carbon. Prin investitiile efectuate in Schwarzheide, BASF sprijina acum direct piata europeana si, in acelasi timp, faciliteaza o crestere mai rapida pentru afacerea sa la nivel global. Bateriile ajunse la finalul ciclului de viata si deseurile rezultate din productia de baterii sunt prelucrate mecanic in noua uzina de reciclare. Materialul astfel rezultat contine metale cheie utilizate pentru a produce materiale active catodice: litiu, nichel, cobalt si mangan. In cea de-a doua etapa, aceste metale valoroase pot fi recuperate chimic in cel mai sustenabil mod posibil si utilizate pentru a produce noi materiale active catodice. Constructia unei facilitati de productie a materialelor obtinute in urma reciclarii a inceput deja si se estimeaza ca productia va incepe in anul 2024.
"Prin infiintarea primului centru comun din Europa, pentru productia de materiale pentru baterii si reciclarea acestora, ne dorim sa consolidam lantul valoric al bateriilor in Europa", a declarat Dr. Peter Schuhmacher, responsabil de Materiale pentru baterii si reciclare la BASF si Presedintele diviziei de Catalizatori. "Vom continua sa asiguram un ciclu complet si sa investim in capacitatile noastre de productie si reciclare la nivel global pentru a raspunde cerintelor clientilor nostri pentru materiale active catodice de inalta performanta, cu o amprenta redusa de CO2."
Oportunitati de crestere pentru fabrica Schwarzheide
Cele doua uzine vor extinde portofoliul de produse al fabricii BASF Schwarzheide si vor crea in total aproximativ 180 de noi locuri de munca.
"Lusatia este si va ramane o regiune industriala si energetica. Produsele vor fi regenerabile, mai prietenoase cu mediul si mai sustenabile. Noile fabrici pentru materiale de baterii de la BASF Schwarzheide contribuie la succesul transformarii acestei foste regiuni miniere. Prin productia de materiale pentru baterii, productia de baterii si reciclarea acestora, se creeaza o noua ramura industriala unica in Brandenburg, care deschide un nou capitol in tranzitia energetica. Nu doar ca se vor crea noi locuri de munca industriale, ci se aduce si o contributie importanta in privinta independentei economiei europene, a cresterii valorii interne si a protectiei mediului" a declarat Dr. Dietmar Woidke, Ministru Presedinte al landului Brandenburg.
Investitia consolideaza sprijinul BASF pentru agenda Comisiei Europene in directia unui lant valoric european de productie a bateriilor si face parte din fondul "Proiecte Importante de Interes Comun European (IPCEI)", aprobat de Comisia Europeana pe data de 9 decembrie 2019, in conformitate cu regulile privind ajutoarele de stat ale Uniunii Europene. Lansarea de materiale inovatoare pentru baterii si cercetarea pentru dezvoltarea materialelor pentru baterii de generatie urmatoare si a proceselor de dezvoltare, inclusiv reciclarea bateriilor, este finantata de Ministerul Federal al Economiei si Actiunii Climatice, pe baza unei rezolutii a Bundestag-ului german si de Ministerul Economiei, Muncii si Energiei al landului Brandenburg, pe baza unei rezolutii a Parlamentului Statului Brandenburg, ca parte a IPCEI pentru Baterii: Coduri de finantare 16BZF101A/B.
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter