RO EN
السلة فارغة

BIHOR: Proiectul drumului expres Arad-Oradea a intrat in ultima etapa de avizare

La inceputul acestei saptamani, la Ministerul Mediului s-a semnat acordul de mediu pentru drumul expres Arad - Oradea, iar miercuri, 4 octombrie, studiul de fezabilitate al proiectului a fost avizat favorabil de catre Consiliul Tehnico - Economic al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Cu avizul dat de CNAIR, proiectul a intrat in ultima etapa de avizare. Astfel, in a doua jumatate a lunii octombrie va intra in avizare in sedinta Consiliului Interministerial ce avizeaza proiectele publice de valoare mare. Dupa emiterea acestui ultim aviz, in luna noiembrie se vor aproba indicatorii tehnico-economici ai proiectului prin hotarare de Guvern. Trebuie emisa si hotararea de expropriere a terenurilor afectate de proiectul drumului expres, dupa publicarea hotararii ce aproba indicatorii”, a explicat Ilie Bolojan, presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Pana la sfarsitul lunii noiembrie ar urma sa fie finalizat proiectul tehnic al drumului, ca in perioada ulterioara sa fie lansata licitatia pentru executie pe cele trei loturi: (1) Arad - Chisineu Cris, (2) Chisineu Cris - Salonta si (3) Salonta - Oradea.
„Daca procedurile de licitatie nu se vor lungi, in primavara anului viitor vor incepe efectiv lucrarile. Multumesc celor implicati in derularea acestui proiect: proiectantilor de la Consitrans si subcontractorii lor, partenerilor din Arad si Oradea, echipelor tehnice din autoritatile locale si CNAIR”, a adaugat presedintele Consiliului Judetean Bihor.
Traseul Drumului Expres Arad - Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulatie. Proiectul mai prevede drumul de legatura cu orasul Salonta (judetul Bihor), de 5 km, drumul de legatura cu orasul Arad, de 3 km, si drumul de legatura cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta - Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totala a drumului va fi de 138 km.
Lucrarile vor fi impartite in trei tronsoane: Oradea - Salonta, Salonta - Chisineu Cris si Chisineu Cris - Arad. Valoarea totala estimata a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei, inclusiv TVA.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter