RO EN
السلة فارغة

MARISTAR si Hydrostroy vor realiza lucrarile de largire la patru benzi a DN1A

Asocierea Maristar COM SRL (lider) - Hydrostroy AD a castigat contractul de proiectare si executie a lucrarilor de largire la patru benzi a DN1A, sectorul cuprins dintre Centura Bucuresti si intersectia cu soseaua Chitila - Mogosoaia (judetul Ilfov), a anuntat, joi, pe Facebook, directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.
Contractul are o valoare 61,56 milioane lei (fara TVA) si este finantat din Fonduri Europene Nerambursabile, iar castigatorul licitatiei are la dispozitie doua luni pentru proiectare si 10 luni pentru executia lucrarilor.
Potrivit sursei citate, in cadrul contractului sunt prevazute lucrari ce vor avea loc la intersectia DN1A cu DNCB, dupa cum urmeaza: la sensul giratoriu existent, pentru a permite o capacitate si o fluenta mai mare a traficului, se vor amenaja benzi suplimentare de viraj la dreapta din DNCB (Otopeni) catre DN1A (Mogosoaia) si din DN1A (Mogosoaia) catre DNCB (Chitila);
De asemenea, la intersectia DN1A cu Soseaua Chitila - Padure se va realiza un sens giratoriu, pentru a permite o capacitate si o fluenta mai mare a traficului. Astfel, pe directia Bucuresti - Buftea se vor realiza doua benzi de circulatie, respectiv o banda cu latimea partii carosabile de patru metri dedicata pentru virajul la stanga sau mersul inainte prin sensul giratoriu. In plus, va mai fi vorba despre o banda cu latimea partii carosabile de cinci metri destinata mersului inainte fara a trece prin sensul giratoriu sau virajului dreapta, catre Soseaua Chitila - Padure.
Pe relatia Buftea - Bucuresti se va realiza o banda de circulatie cu latimea de cinci metri, dedicata pentru mersul inainte prin sensul giratoriu sau virajului de dreapta catre Soseaua Chitila - Padure, iar pe ruta Buftea - Soseaua Chitila - Padure va fi construita o banda cu latimea de cinci metri pentru virajul de dreapta.
In acelasi timp, pe relatia Soseaua Chitila - Padure - Buftea, va fi realizata o banda de circulatie cu latimea de patru metri pentru virajul de stanga sau virajul de dreapta catre Bucuresti, prin sensul giratoriu, iar pe traseul Soseaua Chitila - Padure - Bucuresti va aparea o banda de circulatie cu latimea de sase metri, dedicata virajului de dreapta.
O alta lucrarea va fi efectuata la intersectia DN1A cu Strada Valea Parcului, unde se va amenaja o banda de viraj la stanga dinspre Bucuresti, pentru a putea permite o circulatie fluenta catre Buftea.
Oficialul CNAIR precizeaza ca semnarea contractului va avea loc dupa expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestatii si dupa solutionarea acestora. Pentru informatii suplimentare, click aici!
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter