RO EN
السلة فارغة

WETTERBEST estimeaza o crestere de pana la 20% a afacerilor, in acest an

Grupul Wetterbest, cu activitati in productia si importul de sisteme si componente pentru acoperisuri metalice, a raportat afaceri totale de aproximativ 130 milioane de lei (circa 28,7 milioane de euro), in crestere cu 35% fata de nivelul din 2014 si un profit de 6,5 milioane de lei. Din grup fac parte companiile Depaco (producator de tigla metalica, tabla cutata si sisteme de drenaj), Polnebo (importator de suruburi autoforante, membrane si ferestre de mansarda) si Cortina (producator de tigla metalica Wetterbest si distribuitor ce deserveste zona de sud-vest a tarii).
In 2015, vanzarile Depaco, cea mai importanta companie din grup, s-au plasat la 107 milioane de lei, in crestere cu 30% fata de anul anterior.
"Cresterile obtinute sunt semnificative si chiar ne-au depasit asteptarile. Dar si mai multumiti suntem de faptul ca am reusit sa ne consolidam afacerea si sa asiguram o baza sanatoasa de dezvoltare pe termen mediu si lung. Ne-am concentrat pe cresterea productiei si a productivitatii, precum si pe imbunatatirea organizarii si a nivelului de pregatire profesionala a echipei. Realizari importante au fost finalizarea unor proiecte consistente de investitii si lansarea pe piata a trei produse noi (Wetterbest Click, Wetterbest Gladiator si W60)", a declarat ing. Dragos Irimescu, directorul general al Depaco.
Pentru anul acesta, reprezentantii companiei au in vedere o crestere mai moderata, de pana in 20%, dar cu eficienta mai mare. Printre planurile companiei se afla lansarea a cinci produse noi. "Anul trecut am avut placuta surpriza sa constatam sporirea cererii de tigla metalica de calitate superioara. Anul acesta, raspundem prin diversificarea ofertei de produse premium", a completat Dragos Irimescu.
Depaco detine doua fabrici, una la Baicoi (judetul Prahova) si alta la Podari (judetul Dolj). Compania detine 33 de linii automate si cinci hale de productie, precum si o linie moderna de fabricatie a accesoriilor pentru drenaj.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter