RO EN
السلة فارغة

DEPACO tinteste afaceri de peste 100 milioane de lei in 2015

Afacerile grupului Depaco - producatorul tiglei metalice marca Wetterbest si proprietarul firmelor Polnebo si Cortina - s-au plasat la circa 60 milioane de lei in primele sase luni din 2015. Pentru intregul an in curs, conducerea companiei estimeaza vanzari totale de 130 milioane de lei, incasarile Depaco urmand a depasi pragul de 100 milioane de lei.
Potrivit datelor firmei, jumatate din cifra de afaceri este generata de vanzarile de tigla metalica, diferenta de 50% din incasari datorandu-se livrarilor de accesorii si tabla cutata. In primul semestru al acestui an, cresterile pentru fiecare categorie de produs au fost oarecum similare, situate intre 20% si 30%. "In mod firesc, data fiind asezarea fabricilor noastre in Baicoi (judetul Prahova) si in localitatea Podari (judetul Dolj), vanzarile cele mai mari sunt in zonele limitrofe, scazand usor pe masura ce ne indepartam de unitati. Totusi, avem parteneri puternici si activi aproape in toate zonele tarii, livrarile efectuandu-se exclusiv prin distribuitori", a declarat ing. Dragos Irimescu, directorul general Depaco.
In acest an, compania a lansat pe piata doua sortimente noi, respectiv profilul de tabla plana faltuita Wetterbest Click si profilul roman la panourile de tigla metalica simetrice dupa axa longitudinala Wetterbest Gladiator, sistem unic in Romania. "Investitia in cele doua linii de productie s-a ridicat la aproximativ 200.000 de euro. Din informatiile noastre, in prezent, suntem unicul producator local de tigla metalica disponibila in patru profiluri distincte: Wetterbest Classic, Wetterbest Wind, Wetterbest Plus si Wetterbest Gladiator. Diversificarea ofertei de produse face parte din strategia noastra de consolidare a pozitiei in segmentul rezidential, in urmatorii ani", a mai spus managerul Depaco.
Totodata, in 2015 compania a investit circa 1,4 milioane de euro pentru realizarea a patru noi hale si dotarea acestora cu utilaje si masini.
 
Se renoveaza circa 30.000 de case pe an
Potrivit datelor Depaco, in Romania exista aproximativ 4 milioane de case, din care se renoveaza circa 30.000 anual. "In general, lucrarile de renovare a unei locuinte incep de sus, de la acoperis, ceea ce asigura o componenta esentiala a cererii de tigla metalica. Segmentul de renovari are, in continuare, un rol foarte important in aceasta industrie. Daca la inceput cererea consistenta venea dinspre constructiile noi, renovarile au crescut in ultimii ani, reprezentand acum un procent important, probabil peste 40% din totalul pietei. Resimtim, de asemenea, o crestere a segmentului rezidential, care probabil va continua si anul viitor. Pe de o parte, s-a majorat cererea de produse premium. Pe de alta parte, pe piata se manifesta, in continuare, un razboi al preturilor, care au ajuns la limita suportabilitatii pentru producatori, in conditiile in care cheltuielile cu materii prime nu au scazut", a explicat Dragos Irimescu.
Piata locala de tigla metalica s-a situat, in 2014, la aproximativ 70 milioane de euro, corespunzatoare unui nivel cantitativ de circa 18 milioane mp. Conform evolutiei din primul semestru al acestui an, conducerea Depaco estimeaza un avans de 5%-10% pe piata locala de tigla metalica.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter