RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Stabilizare pe piata de profile metalice si panouri termoizolante

Piata de profile metalice si panouri termoizolante din Romania se va stabiliza, in 2014, la nivelul de circa 250 milioane de euro consemnat anul trecut, urmand ca din 2015 sa se reia trendul ascendent din domeniu, datorita, in special,deschiderii noilor axe de finantare pentru agricultura, dar si continuarii implementarii proiectelor dezvoltate de companii prin Programul Operational de Crestere a Competitivitatii Economice (POS-CCE). Aproape o treime din valoarea sectorului este reprezentata de segmentul invelitorilor metalice pentru acoperisuri, evaluat la circa 70 milioane de euro, corespunzatoare unei cantitati de 16 milioane mp, in timp ce piata panourilor termoizolante valoreaza intre 70 si 90 milioane de euro (circa 6 milioane mp) si diferenta se datoreaza altor sisteme pentru hale, cum ar fi profilele metalice pentru gips-carton (18 milioane de euro) sau cele pentru tavane casetate (doua milioane de euro), plus accesoriile si sistemele auxiliare necesare montajului.
In 2014, segmentul invelitorilor metalice se va situa, astfel, la nivelul anului trecut, respectiv la circa 70 milioane de euro, corespunzator unei cantitati de circa 16 milioane mp si va detine, in continuare, ponderea majoritara din piata de acoperisuri, evaluata anual la 125-127 milioane de euro si 26 milioane mp. Potrivit estimarilor managerilor celor mai importanti furnizori de tigla metalica, livrarile vor creste usor din punct de vedere cantitativ, ca efect direct al scaderii constante a preturilor de comercializare a produselor, in detrimentul calitatii acestora. Cererea va fi sustinuta, in continuare, de lucrarile de renovare si modernizare a cladirilor, pana in 2016 acest segment urmand a genera 70% din vanzarile de sisteme pentru acoperisuri, observandu-se o crestere fata de ponderea de 60% existenta in prezent. Totodata, din punct de vedere al paletei de culori disponibile, cererea pentru nuanta maro, ce detine 55% din piata (aflandu-se pe un trend ascendent in ultimii ani), va spori cu 3%-5% anul viitor. In ansamblu, sectorul acoperisurilor din tigla metalica va incepe sa se revigoreze, ritmul urmand a fi dictat de dinamica industriei constructiilor si de posibilitatile acesteia de a iesi din recesiunea prelungita.
 
Panourile termoizolante cu poliuretan se mentin in topul cererii locale
Vanzarile anuale de pe piata panourilor termoizolante, evaluate de operatorii din domeniu intre 70 si 90 milioane de euro, corespunzatoare unei cantitati totale de aproximativ 6 milioane de metri patrati, se vor stabiliza la aceste valori in 2014, dupa ce anul trecut a inregistrat o contractie de aproape 10%. Ca in cazul tiglei metalice, din 2015 sectorul va reveni pe un trend ascendent. Din punct de vedere al tendintelor din domeniu, producatorii specializati au indicat faptul ca, in 2014, piata s-a stabilizat, ceea ce poate permite cresterea cotelor de piata ale competitorilor din sector, care vor da dovada de o flexibilitate mai mare in abordarea cererii, in detrimentul furnizorilor ale caror strategii nu vor fi adaptate la contextul actual al pietei. In ceea ce priveste comportamentul consumatorului din Romania, se poate remarca faptul ca, spre deosebire de anii trecuti, beneficiarii au inceput sa puna accent mai mult pe calitatea produselor, fiind dispusi sa plateasca pretul corect al sistemelor. Preturile panourilor termoizolante, exprimate ca valoare medie in euro pe metru patrat, s-au aflat in scadere in semestrul intai din 2014 fata de nivelul anului anterior, pentru urmatoarele sase luni fiind anticipata o stabilizare a acestora. Principalele tipuri de panouri solicitate in Romania sunt cele cu insertie din poliuretan, urmate de sistemele cu vata minerala si polistiren, mai putin utilizate insa pe piata locala a constructiilor.
 
Tendinte de crestere pe sub-segmentele de profile metalice
Piata locala de profile pentru tavane casetate este evaluata la aproximativ 3,5 milioane de metri liniari si la o valoare de doua milioane de euro, in timp ce segmentul profilelor metalice pentru gips-carton se situa, in 2013, la 18 milioane de euro si 40 milioane de metri liniari. Totodata, sectorul de plafoane din fibra si metalice a inregistrat, anul trecut, o valoare totala de un milion de metri patrati, din care plafoanele metalice au o pondere de 10%. Pe acest segment exista un singur producator local, respectiv compania Prometal, parte a grupului Menatwork, ce detine 50% din piata, diferenta fiind asigurata de importuri. Desi sectorul respectiv este inca slab dezvoltat, conducerea Prometal este de parere ca ponderea cladirilor de birouri care vor fi amenajate cu sisteme de plafoane metalice suspendate va ajunge la 50% din totalul noilor proiecte. Astfel, in urmatorii trei ani, Romania va urma trendul din Europa, unde aproximativ 70% din piata de plafoane este reprezentata de sistemele metalice.
Referitor la piata locala a trapelor de fum, evolutia vanzarilor a fost in mod direct influentata de fluctuatiile inregistrate pe piata constructiilor in ultimii trei ani. Potrivit operatorilor specializati, incepand din 2012, trendul a fost de revenire, ajungandu-se la valorile anterioare anului 2008, cand au fost consemnate cele mai bune rezultate in sectorul constructiilor industriale (unitati de productie, centre logistice si comerciale). In prezent, este deja vizibil un usor reviriment la nivelul investitiilor in costructiile industriale si civile.
 
Peste 50 de companii deruleaza activitati pe piata profilelor metalice
Pe piata locala a sistemelor pentru hale, panourilor termoizolante si tiglei metalice sunt active peste 50 de companii, acestea realizand, in 2013, o cifra totala de afaceri de 456 milioane de euro. Trebuie mentionat, insa, faptul ca firmele analizate sunt implicate atat in activitati de productie, cat si de distributie si import/ export al sistemelor si ca valoarea totala a vanzarilor acestora include si activitati cu alte produse pentru constructii sau servicii specifice. Totusi, poate fi remarcat ca suma cifrelor de afaceri ale companiilor a stagnat in 2013 si 2012 raportat la anii anteriori (+1% pe an), ceea ce confirma tendintele indicate de managerii societatilor din domeniu. De asemenea, poate fi remarcat faptul ca, in raport cu anul de referinta 2008, la nivelul lui 2013 vanzarile de pe piata analizata s-au diminuat cu aproape 20%.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter