RO EN
السلة فارغة

ZITEC a raportat o crestere de 60% a cifrei de afaceri din primul semestru din 2021

Zitec, lider pe piata de IT & digital marketing din Romania, specializat in dezvoltarea de solutii si servicii de transformare digitala, a inregistrat o cifra de afaceri de 7,4 milioane de euro in prima jumatate a anului 2021, in crestere cu aprox. 60% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Compania isi propune sa incheie anul 2021 cu o cifra de afaceri in valoare de 16 milioane de euro.
Pentru a doua parte a anului, compania mizeaza pe dezvoltarea parteneriatelor cu Google, Microsoft, Adobe si VTEX, dar si pe segmentul proiectelor de transformare digitala, atat pentru Romania, cat si pentru Europa si Statele Unite ale Americii cu servicii de dezvoltare software personalizate, e-commerce, blockchain si aplicatii mobile, precum si pe serviciile de securitate si protectia datelor si marketing digital.
In prima jumatate a anului, Zitec a continuat intr-un ritm accelerat dezvoltarea proiectelor de transformare digitala, pe fondul nevoilor de modernizare a infrastructurii de business si a proceselor IT. Cele mai mari cresteri au fost pe segmentele de servicii si solutii cloud oferite in parteneriat cu Google, produse software personalizate, aplicatii mobile si digital marketing. In perioada mentionata, compania a inceput colaborarea cu noi clienti importanti din industrii variate precum managementul mediului, retail sau ONG, printre care Brico Depot, Karcher si Daruieste Viata.
In primele sase luni, compania s-a concentrat si pe dezvoltarea produselor proprii: Regista, lider de piata pe segmentul aplicatiilor de registratura si managementul documentelor in administratia publica locala si Mirro.io, aplicatia completa de management al performantei resurselor umane.
Zitec a continuat procesul intensiv de digitalizare al institutiilor publice, prin intermediul solutiei de tip SaaS Regista.ro. Astfel, in prezent, Regista este folosita in toate judetele tarii de peste 700 de clienti, inregistrand in total peste 15 milioane de documente, si fiind utilizata zilnic de peste 14.000 de functionari publici. Tot in prima jumatate a anului, echipa Regista a lansat o noua functionalitate in cadrul aplicatiei, Contul contribuabilului, prin care cetatenii pot trimite rapid cererile online catre primarie ori de cate ori au nevoie, dupa crearea unui cont dedicat. De asemenea, cetatenii isi pot plati online direct si rapid catre primarie taxele locale si amenzile prin modulul Plati online, recent lansat, dezvoltat in portalul public e-Guvernare al aplicatiei. De la lansarea acestei functionalitati, peste 9.000 de de cetateni si-au creat conturi de acces si au folosit Regista pentru a interactiona cu administratiile publice locale.
In ceea ce priveste aplicatia Mirro.io, aceasta a inregistrat o crestere de 80% a numarului total de utilizatori in primele sase luni ale anului comparativ cu anul trecut, si s-a bucurat de un interes crescut din partea companiilor medii si mari din intreaga lume. Datorita eficientei abordarii managementului performantei, Mirro a atras in prima jumatate a anului clienti importanti din industrii diverse, precum Tazz by eMag sau Sensilab, companii care sunt lideri pe pietele in care activeaza si care folosesc aplicatia pentru a-si dezvolta cultura organizationala.
Totodata, pentru validarea experientei si a cunostintelor profunde, Zitec a primit o noua recunoastere din partea Microsoft, fiind prima companie din Romania si unul dintre cei doar 20 de parteneri la nivel mondial care au obtinut specializarea avansata „Migrarea in Azure a Linux si a bazelor de date open source”.
“Tendinta crescatoare remarcata anul trecut privind digitalizarea companiilor s-a mentinut, cele mai multe dintre acestea observand deja primele efecte benefice ale proiectelor de transformare digitala implementate cu precadere in perioada de inceput a pandemiei. In a doua jumatate a anului vom continua dezvoltarea noilor directii, serviciile de securitate cibernetica precum, si segmentul de mobile si blockchain, si mizam pe cresteri sustinute ale segmentelor de cloud-computing si digital marketing. De aceea, suntem optimisti privind evolutia companiei in a doua jumatate a anului 2021, estimand o cifra de afaceri de peste 16 milioane de euro”, a declarat Alexandru Lapusan, CEO & Co-Fondator Zitec.
De la inceputul anului, Zitec s-a concentrat pe cresterea echipei si atragerea de oameni talentati printr-un proces de recrutare desfasurat exclusiv online. In prezent, echipa companiei numara 230 de membri, in crestere cu 33% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
In continuare, Zitec urmareste extinderea echipei cu specialisti pe urmatoarele posturi disponibile: PHP Software Engineer, Magento e-Commerce, Business Developer (Google Cloud), Devops Engineer, Scrum Master, iOS Developer, QA Engineer, Android Developer, UI Designer, Product Owner, Wordpress Developer, Digital Marketing Specialist, dar si traineeship PHP (part-time) sau traineeship QA (part-time).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter