ANALIZA: Scaderea productivitatii va schimba modul de abordare a constructiilor

Una dintre cele mai grave consecinte ale crizei financiare ce a afectat intreaga lume in ultimul deceniu este o scadere a dinamicii productivitatii la nivelul tuturor sectoarelor economice, in conditiile in care, in vremuri de incertitudine, companiile prefera sa angajeze personal decat sa investeasca in echipamente si tehnologii noi. In mod special, sectorul constructiilor, inclusiv cel din Romania, se confrunta cu astfel de probleme de zeci de ani. Conform datelor firmei de cercetare si consultanta McKinsey Global Institute (MGI), incepand din anul 1995, valoarea adaugata medie pe ora in sectorul global al constructiilor a crescut cu aproximativ un sfert din rata productiei, rezultat negativ care nu a mai fost inregistrat in nicio alta industrie. Astfel, la nivel mondial, productivitatea muncii in constructii a crescut, in medie, cu 1% pe an in ultimele doua decenii, comparativ cu evolutia medie de circa 2,8% pe an a economiei globale si cu majorarea anuala de 3,6% inregistrata in sectorul productiv.

"In special tarile dezvoltate se confrunta cu aceasta situatie negativa. In Franta si in Italia productivitatea medie pe ora a scazut cu 16%-17%, in timp ce in tari precum Germania sau Japonia nu a crescut deloc. In SUA, situatia este mult mai grava, in sensul ca productivitatea din domeniul constructiilor a scazut la jumatate de la sfarsitul anilor '60. Problema este foarte mare avand in vedere faptul ca valoarea totala a cheltuielilor din constructii se ridica la o valoare de 10.000 de miliarde de dolari in fiecare an, la nivel global, reprezentand 13% din totalul productiei mondiale, iar sectorul angajeaza circa 7% din numarul total al populatiei active din intreaga lume. Daca evolutia productivitatii s-ar apropia de cea a productiei in ultimii 20 de ani, castigurile din domeniu ar creste cu aproximativ 1.600 de miliarde de dolari anual, ceea ce ar contribui cu un plus de 2% pe an la economia globala. O treime din oportunitati se regasesc in SUA", se arata in raportul McKinsey.

Conform analistilor, una dintre principalele surse ale productivitatii din constructii este reprezentata de structura sa fragmentata. In SUA, mai putin de 5% dintre angajatii din constructii lucreaza pentru companii cu peste 10.000 de angajati, comparativ cu ponderea de 23% din sectorul de servicii si 25% din cel productiv si din industria prelucratoare. Totodata, marjele de profit din constructii sunt mult mai scazute fata de orice alta industrie, cu exceptia comertului cu amanuntul. Mai mult, sectorul de constructii este ciclic: in timpul crizelor frecvente care il afecteaza, orice companie care investeste in capital si, prin urmare, isi creste costurile fixe, este vulnerabila. In schimb, firmele care angajeaza lucratori fara a investi foarte mult, pot doar sa-si reduca forta de munca in cazul unei recesiuni.

 

Exista, insa, si cateva firme de constructii care experimenteaza tehnologii noi, cum sunt tehnologia de imprimare 3D sau controlul echipamentelor de santier cu ajutorul dronelor, dar cele mai multe companii sunt reticente in a investi in tehnologii noi, de la aplicatii software de management de proiect la productia de masa, care au revolutionat aproape toate celelalte industrii.

In plus, o alta problema a sectorului de constructii vizibila in toate tarile lumii este generata de clientii din domeniu, care sunt interesati indeosebi de investitii cat mai mici si termene de executie cat mai reduse.

In cazul lucrarilor publice, care genereaza circa 20%-30% din cheltuielile din constructii din America si Europa, guvernele reprezinta clienti foarte mari, care pot impune standarde si care au influenta si mijloacele de a incuraja industria de constructii sa se imbunatateasca.

Conform analizei McKinsey, in primul rand, guvernele pot atenua problemele legate de ciclul expansiune-contractie (boom-and-bust), prin inlesnirea cheltuielilor cu proiectele de constructii si mentinerea unor preturi stabile in domeniu. "Prea adesea investitiile publice sunt reduse in timpul crizelor, pentru a genera economii bugetare", precizeaza analistii.

In al doilea rand, guvernele pot incuraja raspandirea productiei de masa prin armonizarea codurilor de constructie. De exemplu, cresterea numarului de societati care realizeaza case prefabricate poate fi ingreunata de adaptarea proiectelor acestora pentru a fi utilizate in mai multe regiuni. De pilda, regiunile si municipalitatile americane utilizeaza pana la 93.000 de coduri de constructie diferite. Standardizarea acestora ar putea genera o crestere a productivitatii si randamente mai mari pentru companii.

 

Contractele din sectorul public pot fi, de asemenea, concepute pentru a impulsiona companiile sa adopte noi tehnologii si sa se coordoneze mai eficient. Prea multe lucrari de constructii sunt, inca, proiectate cu stiloul pe hartie. Modele de urmat in acest sens sunt state precum Marea Britanie, Franta sau Singapore, care solicita ofertantilor pentru contractele din sectorul public sa utilizeze aplicatii de tip BIM (Building Information Modelling), pentru a incuraja companiile sa investeasca in tehnologie, in speranta ca vor utiliza sistemele respective inclusiv in proiectarea constructiilor private.

La nivel global, deficitul anual calculat in cazul investitiilor in infrastructura ajunge la circa 1.000 de miliarde de euro, in timp ce proiectele care sunt aprobate sunt realizate cu intarzieri foarte mari si cheltuieli peste bugetele initiale. "Daca s-ar putea construi mai mult cu cheltuieli mai mici, atat investitorii, cat si utilizatorii constructiilor si toate partile implicate in procesul de executie ar avea de castigat. Iar guvernele pot ajuta la asezarea fundatiilor pentru un nou mod de a privi constructiile", concluzioneaza analistii MGI.

 

Pentru a schimba modul de abordare a constructiilor, specialistii din sector pot invata din exemplele de succes din alte industrii. "Schimbarea este in curs, dar multe dintre abordarile propuse in ultimii ani nu au fost inca adoptate la scara necesara transformarii industriei", se indica in analiza MGI.

Specialistii au identificat, in raportul citat, sapte moduri prin care modul de a privi procesul de constructie poate fi reformat, cu precizarea ca, daca toate ar fi adoptate la scara larga, productivitatea din sector ar putea sa creasca cu peste 60%.

 

1. Reformarea reglementarilor si cresterea transparentei. Deseori, complexitatea reglementarilor impiedica productivitatea. Regulile si normativele reprezinta, de multe ori, «cicatrici» ale unor abateri anterioare, care limiteaza posibilitatile ulterioare. Riscurile nontehnice, inclusiv cele politice legate de reglementare si transparenta, sunt adesea citate ca fiind cauzele principale ale rezultatelor slabe, chiar mai mult decat factorii tehnici. Atat companiile publice, cat si cele private pot asigura programe robuste de gestionare a riscurilor non-tehnice. Guvernele pot ajuta la restructurarea cadrului legislativ prin eficientizarea proceselor de autorizare si aprobare, prin reducerea informalitatii si coruptiei si prin incurajarea transparentei in ceea ce priveste costul si performanta. Multe guverne aloca, de asemenea, subventii pentru inovare si formare profesionala. Ca beneficiari si finantatori de proiecte, guvernele pot, de asemenea, sa incurajeze inovatiile si noi abordari prin recomandarea si includerea in licitatii a unor metode de proiectare si executie, sau chiar a unor tehnologii noi.

 

2. Refacerea cadrului contractual. Studii de caz din industria constructiilor demonstreaza ca, in cazurile in care interesele sunt aliniate si sunt vizate rezultate bine definite, sansele ca proiectele sa fie realizate conform planurilor si la costurile preconizate initial cresc considerabil. Pentru a alinia interesele tuturor partilor implicate, trebuie eliminat mediul ostil de contractare a proiectelor, care caracterizeaza multe lucrari de constructii, si apoi adoptat un sistem axat pe colaborare si rezolvarea problemelor. De exemplu, achizitiile se pot realiza pe criteriul celei mai bune valori si in functie de performantele anterioare ale constructorului, decat exclusiv pe criterii de costuri, iar contractele pot include stimulente de performanta.

O problema din acest punct de vedere este, insa, cea a increderii intre parti in ceea ce priveste impartasirea transparenta a datelor. Totusi, exista beneficiari care au dorit sa inceapa sa incorporeze anumite aspecte ale modelelor de proiecte integrate (IPD - Integrated Project Delivery) in activitatile lor traditionale, pentru a se concentra mai mult pe luarea celei mai bune decizii intr-un proiect, incurajand inovatia si reducand cat de mult posibi variabilitatea. Gestionarea acestor tipuri de contracte va necesita, de asemenea, schimbari la nivelul comportamentului, atitudinilor si abilitatilor tuturor partilor angajate.

 

3. Regandirea design-ului si a proceselor de inginerie. Exista o oportunitate majora de a imbunatati productivitatea prin institutionalizarea proceselor de inginerie in proiectarea generala si pastrarea pentru reutilizare a elementelor de design care se repeta. Dupa cum indica un sondaj realizat de MGI privind productivitatea in constructii, numai 50% dintre respondenti au declarat ca firmele lor detin, in prezent, o biblioteca de proiectare standard. Construirea de biblioteci de modele optimizate si utilizarea lor la proiecte similare pot creste semnificativ productivitatea companiilor.

 

4. Imbunatatirea gestionarii achizitiilor si a lantului de aprovizionare. Sectorul constructiilor se situeaza in partea inferioara a clasamentului privind complexitatea achizitiilor realizat de McKinsey, specialistii sugerand posibilitati ample de imbunatatire. O combinatie a celor mai bune practici din alte industrii si abordarile inovatoare si digitale pot imbunatati fiabilitatea si previzibilitatea achizitiilor. Digitalizarea fluxurilor de achizitii si a lanturilor de aprovizionare va permite gestionarea logistica mai sofisticata si livrarea in timp a produselor. Antreprenorii din constructii si furnizorii de materiale exploreaza deja metode de a aplica modele din alte industrii, precum cea auto sau cea aerospatiala, in ceea ce priveste construirea unor relatii pe termen lung intre furnizori si subcontractori.

 

5. Eficientizarea executiei pe santier. Conform datelor MGI, factorii implicati in procesele de constructie reclama adesea situatii neprevazute care apar pe santiere, inclusiv dificultati in aplicarea modelelor de bune practici, in cadrul proiectelor si in relatiile cu angajatii, dar si greutatea cu care pot gasi sau forma profesional manageri de proiect talentati. Pentru a transforma viziunea asupra lucrului pe santier, proprietarii trebuie sa implementeze schimbari la nivelul tuturor celor trei aspecte ale unui proiect: sistemul de management, sistemele tehnice si, nu in ultimul rand, modul de gandire. Exista deja patru abordari-cheie si, desi sunt bine-cunoscute in industrie, acestea nu au fost adoptate universal. In primul rand, un proces riguros de planificare poate ajuta la asigurarea realizarii activitatilor la timp si in buget. De exemplu, utilizarea instrumentelor integrate de planificare la un proiect de petrol si gaze de mari dimensiuni a inregistrat o crestere de 70% a productivitatii in cazul proiectului respectiv. In al doilea rand, companiile ar trebui sa convina asupra indicatorilor-cheie de performanta (KPI - Key Performance Indicators) si sa-i foloseasca la intalniri regulate de performanta. Este esential ca acesti indicatori stabiliti sa se completeze cu alti indici de perspectiva pentru a identifica si, ulterior, reduce variatiile. In al treilea rand, proprietarii sau managerii de proiecte pot imbunatati mobilizarea prin asigurarea ca toate lucrarile prealabile, cum ar fi aprobarile, autorizatiile si avizele, sa fie finalizate inainte de inceperea lucrului pe santier. In al patrulea rand, planificarea si coordonarea atenta a diferitelor discipline pe santier pot reduce pierderile si variabilele.

 

6. Adoptarea tehnologiei digitale, a noilor materiale si a automatizarilor avansate. Sectorul constructiilor se afla mult in spatele altor domenii in ceea ce priveste utilizarea instrumentelor digitale si, totodata, destul de lent in adoptarea de noi materiale, metode si tehnologii specializate. Progrese semnificative care sunt deja disponibile pe piata pot creste eficienta constructiilor pe trei cai: tehnologii digitale, materiale avansate si automatizari. Tehnologiile digitale - de la instrumentele de tip BIM (care ajung pana la 5D si genereaza analize avansate) - s-au raspandit rapid. Conform datelor MGI, mai mult de 44% dintre respondentii in aceasta chestiune au adoptat un tip de tehnologie digitala, ponderea celor care vor sa adopte o astfel de tehnologie in urmatorii trei ani urmand a ajunge la 70%. Avand in vedere disponibilitatea redusa a fondurilor pentru cercetare si dezvoltare (R&D), companiile din industrie folosesc programe-pilot pentru a testa inovatiile, reducand, in acelasi timp, riscurile ca un anumit tip de program sau model sa nu se potriveasca necesitatilor firmei respective. Tehnologia insasi nu va rezolva, insa, problemele de productivitate slaba in constructii. Conform specialistilor, este nevoie de o schimbare fundamentala a culturii inovarii, alaturi de implementarea unor sisteme, procese si achizitii adecvate.

 

7. Recalificarea fortei de munca. Schimbarea nu poate fi realizata fara investitii in recalificarea unei forte de munca care trece prin schimbari demografice majore, de la manageri in varsta pana la cresterea numarului de muncitori migranti. Programele de ucenicie pot pregati lucratorii din prima linie in competentele de baza care sunt, in prezent, subdezvoltate, precum si in noile tehnologii care sa ajute la ruperea sezonalitatii si ciclicitatii, imbunatatind stabilitatea fortei de munca. Colaborarea este esentiala; finantatorii, educatorii si profesorii din institutiile publice de invatamant care executa programe de formare a fortei de munca ar trebui sa colaboreze cu antreprenorii si furnizorii pentru a se asigura ca programele de competente corespund nevoilor industriei. Megaproiectele ar trebui considerate catalizatori pe termen lung pentru a lucra cu consiliile locale de forta de munca sau cu organizatiile nonprofit si pentru a dezvolta programe regionale de formare.