RO EN
السلة فارغة

PwC: Produsele inteligente si inovatiile 4IR asalteaza piata cu noi solutii digitale

Consumatorii isi doresc incredere si control in a patra revolutie industriala (4IR) si, potrivit unui studiu recent, realizat de specialistii companiei de consultanta PwC, 90% dintre acestia utilizeaza cel putin o componenta specifica 4IR, inclusiv inteligenta artificiala, realitatea augmentata, internetul lucrurilor, blockchain, robotica, realitatea virtuala, imprimarea 3D sau dronele. Totodata, o alta concluzie a cercetarii indica faptul ca majoritatea consumatorilor sunt dispusi sa furnizeze tertilor date cu caracter personal, in cazul in care beneficiaza de un castig semnificativ in urma acestui demers. Increderea clientilor ce au deja tot mai multe aptitudini digitale in tehnologiile 4IR va fi decisiva pentru stabilirea oportunitatilor necesare marilor companii active pe plan mondial, care trebuie sa se adapteze la fenomenul de Industrie 4.0 sau 4IR (4th Industrial Revolution).
Cu toate acestea, pe masura ce universul digital si cel fizic se intrepatrund tot mai des, rata de adoptie a tehnologiilor 4IR poate incetini, cu exceptia cazului in care marile corporatii, urmate si de intreprinderile din zona IMM, vor face fata cerintelor specifice noii piete de forta de munca (strict specializata in competente digitale) si dorintei consumatorilor de a obtine transparenta si control.
Raportul global al PwC, intitulat „Suntem pregatiti pentru a patra revolutie industriala?”, a reliefat opinii exprimate de 6.000 de consumatori si 1.800 de lideri in mediul de business din sase tari, pentru a obtine o imagine clara a sentimentului consumatorilor fata de tehnologiile 4IR si impactul acestora asupra vietii si muncii. Tehnologiile examinate au inclus inteligenta artificiala, internetul lucrurilor, blockchains si imprimarea 3D.
Consumatorii chestionati de analistii PwC au dezvaluit ca utilizeaza deja o serie de tehnologii 4IR (inclusiv inteligenta artificiala, realitatea augmentata, internetul lucrurilor, blockchains, robotica, realitatea virtuala, imprimarea 3D sau dronele) si recunosc ca acestea aduc beneficii multiple, precum economie de timp si imbunatatire a productivitatii. Cu toate acestea, consumatorii isi manifesta ingrijorarea cu privire la diverse probleme, inca nerezolvate, cum ar fi increderea in securitatea si buna functionare a sistemelor, care ar putea avea un impact semnificativ asupra adoptarii si succesului general al tehnologiilor 4IR.
Eliminarea disconfortului si castigarea increderii
Consumatorii cunosc si apreciaza ca pozitive beneficiile aduse de noile tehnologii, dar sunt precauti atunci cand vine vorba de confidentialitatea datelor personale. Analistii PwC au constatat ca aceasta situatie se confirma in randul respondentilor din aproape toate tarile luate in considerare in cadrul raportului, cum ar fi Coreea de Sud (74%), India (70%), SUA si China (ambele, cu 69%). Acesti respondenti, din randul consumatorilor, carora li se adreseaza tehnologiile 4IR, trateaza confidentialitatea si securitatea datelor ca fiind o preocupare principala. In schimb, cei din Marea Britanie si Germania sunt mai putin preocupati de acest aspect, cu 66%, respectiv 58% din raspunsuri.
In schimb, cei din Coreea de Sud (51%) sunt mai dispusi sa foloseasca produse si servicii 4IR pentru a accesa sau a stoca informatiile personale de natura financiara, comparativ cu respondentii din SUA (35%) Marea Britanie (24%) si Germania (20%), in timp ce respondentii din Coreea de Sud ( 64%), SUA si India (cu 62% fiecare) sunt mai dispusi sa impartaseasca tertilor, prin intermediul tehnologiilor 4IR, informatii despre sanatate, pentru a-si imbunatati calitatea vietii.
Atunci cand li s-a cerut sa identifice primele trei prioritati de investitii in tehnologii 4IR, doar 40% dintre liderii mediului de business (in general, manageri de corporatii) au mentionat ca se impun in principal investitii in tehnologii care sa avertizeze consumatorii cu privire la incalcarea protectiei datelor; totusi, consumatorii au clasat acest aspect, al avertizarii privind protectia datelor, pe al doilea loc ca importanta, in vederea dobandirii increderii in tehnologiile 4IR.
Transformarea pietei fortei de munca, pentru adaptarea la tehnologiile 4IR
Angajatorii si consumatorii sunt insa de acord cu impactul pozitiv pe care tehnologiile 4IR il pot avea la locul de munca, in special atunci cand vine vorba de eliminarea sarcinilor dificile, repetitive si de optimizarea fluxurilor de munca. In plus, 59% dintre consumatori afirma ca tehnologia 4IR le ofera un control mai mare asupra echilibrului dintre viata personala si cea profesionala. Cu toate acestea, liderii din mediul de afaceri si consumatorii au opinii divergente atunci cand vine vorba de impactul tehnologiei 4IR asupra perspectivei de angajare, corporatistii (69% din raspunsuri) remarcand ca tehnologiile 4IR reprezinta un motor al crearii de locuri de munca, iar consumatorii (45%) sustin ca tehnologia 4IR ridica destule preocupari in ceea ce priveste siguranta locului de munca. Din perspectiva globala, preocuparile legate de siguranta locurilor de munca sunt mai mari in Asia. In India (73%), Coreea de Sud (57%) si China (52%) s-au regasit majoritatea respondentilor care si-au exprimat ingrijorarea cu privire la securitatea locului de munca, unele profesii urmand sa le revina robotilor dotati cu inteligenta artificiala, comparativ cu respondentii din Marea Britanie (44%), SUA (37%) si Germania (33%), care nu intrevad aceasta perspectiva ca un motiv real de ingrijorare.
Analiza PwC evidentiaza modul in care a patra revolutie industriala reprezinta, de fapt, mai mult decat implementarea unor tehnologii, fiind de fapt o revolutie a modului in care lucram si traim. Provocarea pentru corporatisti este data de faptul ca liderii din mediul de afaceri au cu totul alte prioritati decat angajatii actuali sau cei potentiali atunci cand vine vorba de impactul investitiilor in tehnologia 4IR care sa suplineasca forta de munca. Din perspectiva angajatilor, este crucial ca liderii de afaceri sa stabileasca mecanisme prin care angajatii sa impartaseasca opiniile lor cu privire la impactul tehnologiilor 4IR asupra locurilor de munca si, eventual, sa le impuna.
„Deoarece produsele inteligente si inovatiile digitale continua sa inunde piata si sa pericliteze unele din actualele locuri de munca, liderii mediului de afaceri trebuie sa se angajeze intr-o abordare transparenta si de colaborare pentru a-si perfectiona organizatiile, facand aceasta cu un scop clar, legat de beneficiile adoptarii tehnologiilor 4IR asupra factorului uman”, a declarat Steve Pillsbury, sef al departamentului de operatiuni digitale al PwC din SUA. „Depinde numai de angajatori sa-si consolideze forta de munca prin personalizarea tehnologiilor respective si sa incurajeze atat implementarea aplicatiilor ce duc la optimizarea afacerii, cat si pe cele care pot constitui o baza pentru noile abilitati ale angajatilor, legate de utilizarea tehnologiilor 4IR”, a concluzionat expertul.
***
Ca metodologie, studiul PwC a presupus un sondaj cantitativ efectuat in randul a 6.000 de consumatori si 1.800 de factori de decizie din domeniul tehnologiilor 4IR ce se pot aplica la nivel corporativ. Un esalon de 4.338 de consumatori angajati in corporatii a fost, de asemenea, subiectul unui chestionar despre experientele privind utilizarea tehnologiilor digitale corporatiste la locul de munca. In plus, au fost formate 12 grupuri-tinta (cu cate 4-6 participanti) si s-au realizat 36 de interviuri in profunzime cu factorii de decizie din domeniul tehnologiei 4IR cu functiuni corporative. Cercetarile au fost efectuate in SUA, Marea Britanie, Germania, India, China si Coreea de Sud.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter