RO EN
السلة فارغة

COPTRZ: Furnizorul de drone intra pe piata din Romania si cauta un francizat

Coptrz, compania fondata in Marea Britanie care livreaza solutii de drone pentru companii si institutii publice, va intra pe piata din Romania ca parte a strategiei de internationalizare pe mai multe piete europene.
Cu o cifra de afaceri de 20 milioane de euro, Coprtz va furniza solutii de analiza a datelor prin intermediul dronelor si tinteste o cifra de afaceri de 1 milion de euro dupa primul an de activitate pe piata romaneasca. Ca mod de intrare, Coprtz se va dezvolta pe piata locala alaturi de un partener masterfrancizat si va pune la dispozitie echipe de specialisti pentru vanzarea serviciilor si implementarea proiectelor din Romania.
“2021 este momentul deciziei catre expansiune internationala, suntem deja in discutii avansate cu mai multe piete din Europa, inclusiv in Romania, unde potentialul de dezvoltare este urias. Piata dronelor este atractiva datorita adoptiei rapide a tehnologiilor noi, un sector de activitate cu o concurenta destul de redusa”, a declarat Paul Luen, CEO Coprtz.
Britanicul Paul Luen este antreprenor tech si investitor in serie, fiind activ in sectoare de activitate precum mobilitatea, energia, educatia digitala si real-estate. Antreprenor in serie, dezvoltator imobiliar si mentor, Paul Luen a creat mai multe start-up-uri care au generat in total venituri de peste 150 de milioane de lire sterline in peste 100 de tari.
Valoarea pietei globale de drone va creste cu 57,5% in perioada 2021 - 2028, potrivit Grand View Research, iar Goldman Sachs preconizeaza ca valoarea totala a pietei dronelor va fi de 100 de miliarde de dolari, sustinuta de cererea tot mai mare de drone din partea sectoarelor comerciale si guvernamentale. Livrarile totale de drone comerciale la nivel mondial sunt prognozate sa ajunga la 2,4 milioane in 2023. Tehnologia dronelor se va dezvolta accelerat in 7 domenii de activitate: transport, depozitare, agricultura, constructii si minerit, asigurari, media si telecomunicatii, administratia publica.
Coptrz, companie fondata in anul 2016, este unul dintre cei mai mari jucatori europeni din piata de solutii pentru drone si are in prezent 2.500 de clienti, printre care companii ca BMW, Pfizer, Ford, FED, Bombardier, si institutii publice din Marea Britanie, printre care ministere si universitati.
“Principala oportunitate pentru acest model de business este lipsa concurentei la nivel national si faptul ca vorbim despre industrie care creste de la an la an, inclusiv in contextul pandemic, din dorinta companiilor de a avea acces la date care sa le permita sa-si faca operatiunile mai rapide. In plus, avem oportunitatea dezvoltarii unui business antreprenorial in Romania alaturi de fondatori experimentati care au dezvoltat, scalat si vandut business-uri cu o componenta puternica de tehnologie la nivel international”, a declarat Paul Voicu, CEO Franchwise.
Nivelul investitional necesar pentru a incepe afacerea la nivel national este de 200-250.000 de euro. Printre avantajele francizei se numara accesul la Academia de Training Coptrz, care include instrumente de training pentru vanzarea serviciilor si implementarea proiectelor, si la specialisti interni pentru asistenta in definirea de solutii de analiza date cu ajutorul dronelor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter