RO EN
السلة فارغة

Aliant si Tailent contribuie la dezvoltarea viitoarelor generatii de specialisti RPA

Aliant, unul dintre principalii integratori IT si furnizori de gestionare a serviciilor IT, si Tailent, compania romaneasca de tehnologie cunoscuta pentru democratizarea accesului la solutii de Robotic Process Automation (RPA), au incheiat un parteneriat cu Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi (UAIC) pentru a contribui la dezvoltarea viitoarelor generatii de specialisti in solutii RPA. Prin acest demers, universitatea isi propune sa pregateasca mai bine studentii pentru locurile de munca ale viitorului si sa ofere astfel un sprijin solid companiilor din Romania care activeaza in sectorul automatizarii, in conditiile in care industria RPA a accelerat in ultimii ani la nivel global, iar Romania devine un important furnizor global de solutii bazate pe aceasta tehnologie.
In cadrul colaborarii cu Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA - UAIC), cele doua companii creeaza un Centru de Excelenta (CE) si un curs de RPA bazat pe tehnologii Tailent, accesibil tuturor studentilor interesati. Centrul de Excelenta are trei roluri: crearea unui Centru Educational pentru formarea viitorilor specialisti in automatizare, a unui Centru de Competente cu potential de a sprijini companiile romanesti si internationale, inclusiv prin programe de internship, precum si a unui Centru de Cercetare si Dezvoltare dedicat colaborarii cu expertii FEAA in domeniul automatizarii si optimizarii proceselor de business.
„Obiectivul acestei initiative este de a pozitiona FEAA cu un pas inainte cand vine vorba despre aceste tehnologii, prin implementari practice, articole de cercetare si prin modificari ale ofertei academice astfel incat sa pregateasca mai bine absolventii pentru o cariera in acest domeniu. Aceasta este o parte foarte importanta a strategiei noastre de a ne alia cu companii romanesti cu viziune progresista si startup-uri care s-au dezvoltat la nivel global. Trebuie sa le oferim exemple puternice studentilor nostri si sa sustinem economia sa faca tranzitia de la externalizare la dezvoltare de produse software”, spune profesorul Mircea Georgescu, prof. univ. dr., care va coordona Centrul de Excelenta Tailent RPA.
Acest parteneriat este dezvoltat de Aliant, Tailent Gold Partner, prin intermediul echipei sale de experti care vor transfera cunostintele si expertiza lor catre studenti. Aliant si Tailent au anuntat in ianuarie 2021 o alianta al carei obiectiv principal este de a aduce tehnologii de automatizare RPA de ultima generatie mai aproape de companiile mici si mijlocii care doresc sa-si transforme business-ul.
Centrul de Excelenta RPA are la baza o echipa dedicata de profesori, studenti si experti in tehnologie care sprijina mai multe arii functionale din cadrul institutiei academice. Principalul rol al Centrului de Excelenta este de a pregati viitorii experti in automatizare astfel incat sa adauge valoare companiilor prin sprijinirea angajatilor in a elimina activitatile de rutina.
„Am intalnit la FEAA o deschidere foarte mare catre tehnologie si cred ca facultatea este locul ideal pentru un Centru de Excelenta in RPA, deoarece imbina perfect cunostintele despre administrarea afacerilor si teorii economice cu modul de functionare din lumea reala. Exista o valoare uriasa in a aduce mai aproape mediul academic de cel de business. Aliant si-a luat angajamentul sa contribuie la exploatarea acestei valori prin furnizarea de cunostinte relevante, dezvoltarea de competente si utilizarea tehnologiei de automatizare de ultima generatie de la Tailent”, a spus Bogdan Ciubotaru, Partener si Chief Commercial Officer la Aliant.
Colaborarea face parte si din strategia Tailent de a democratiza accesul la tehnologia RPA la nivel global si de a sprijini economia si mediul IT din Romania sa evolueze si sa se adapteze mai bine unui viitor „robotizat”. Aceasta evolutie este absolut necesara in contextul in care Romania este deja recunoscuta drept un furnizor global foarte important de solutii de automatizare.
„Sustinem educatia si ne dorim sa contribuim la crearea unui ecosistem de inovare si colaborare format din actori principali din economie. Companiile de tehnologie, mediul academic si de afaceri trebuie sa colaboreze pentru un viitor mai bun, atat in Romania, dar si la nivel global, conform principiului „think global, act local”. Invatamantul superior din Romania este aliniat la standardele internationale ale marilor centre academice de Cercetare, Dezvoltare si Inovare. In plus, crearea Centrelor de Excelenta la nivel academic reprezinta un pas important in misiunea noastra de a democratiza accesul la tehnologia RPA, astfel incat din ce in ce mai multe companii sa poata folosi roboti software pentru a creste productivitatea si competitivitatea”, a spus Mario Popescu, CEO Tailent.
Studentii care finalizeaza cursurile obligatorii obtin o Specializare Academica Tailent si vor primi o insigna digitala pe care o vor putea folosi online pentru a-si indica specializarea. In plus, companiile pot angaja studenti pregatiti pentru stagii de practica, instruiti in domeniul tehnologiilor de automatizare a proceselor, iar acestia isi pot pune in practica cunostintele, adaugand rapid valoare pentru angajatorii lor.
Tailent se afla in prezent intr-un proces de expansiune, atat pe plan local, cat si international, prin incheierea de noi parteneriate si intrarea pe piete strategice, RPA fiind o industrie care a accelerat puternic in ultimii ani, la nivel global, in timp ce Romania a devenit un important furnizor global de solutii de automatizare. Recent, compania a semnat acorduri cu doi furnizori de solutii: Winsig, o companie portugheza cu o baza extinsa de clienti in Europa, Africa si America de Sud, si Wolters Kluwer, care activeaza in industrii strict reglementate.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter