RO EN
السلة فارغة

Arctic Stream: Crestere cu 125% a veniturilor, in primul semestru din 2023

Arctic Stream, integrator de infrastructura si securitate IT si emitent listat la Bursa de Valori Bucuresti, a inregistrat, la finalul primelor sase luni din 2023, un profit net cu 185% mai mare decat in acelasi semestru din 2022, odata cu realizarea de venituri totale mai ridicate cu 125% fata de perioada similara a anului trecut.
Compania a inregistrat un profit net de 5,83 milioane de lei (1,17 milioane de euro), fiind de 2,8 ori mai mare decat cel din T1 2022 (2,04 milioane lei), respectiv de 6,3 ori mai mare decat cel din S1 2021 (0,92 milioane lei). In ceea ce priveste profitul operational (Earnings Before Interest and Taxes - EBIT), un indicator folosit adesea pentru a evalua capacitatea unei companii de a genera profit, cresterea este si mai substantiala: de 239%, respectiv pana la 6,82 milioane de lei, fata de la 2,01 milioane de lei (in S1 2022).
Profitul Arctic Stream a fost realizat in contextul cresterii cu 125% a veniturilor semestriale, care au atins suma de 62,70 milioane de lei (12,62 milioane de euro), fata de 27,84 milioane de lei, realizate pe primele sase luni ale anului trecut. Comparativ cu primul semestru din 2021, anul listarii la BVB a companiei, cresterea veniturilor este de peste cinci ori.
Performantele financiare ale Arctic Stream au fost realizate in pofida cresterii totale cu 116% a cheltuielilor din exploatare, dintre care cele mai mari cresteri s-au inregistrat la cheltuielile cu marfurile (162%) si cu personalul (101%), fata de S1 2022.
De altfel, pentru a putea sustine acest ritm de dezvoltare a business-ului, echipa Arctic Stream a urcat constant, in ultimii ani: de la finele S1 2022 la sfarsitul S1 2023, cresterea a fost de 33%, de la 18 la 24 de angajati permanenti, in timp ce extinderea echipei se preconizeaza si pentru cel de-al doilea semestru din 2023.
In prima jumatatea a anului, Arctic Stream a semnat doua contracte semnificative, in valoare de 11,5 milioane de lei (cu un client din sectorul public), respectiv 1,55 milioane USD (cu un client din sectorul privat). Finalizarea acestor contracte, asteptata pentru finalul lunii septembrie 2023, creeaza premisele atingerii si depasirii bugetului de venituri si cheltuieli anuntat de companie la inceputul anului. In plus, in ultimele doua luni, a fost anuntata incheierea unor acorduri cadru in valoare totala de peste 450 milioane de RON, suma reprezentand valoarea maxima posibila, contractele subsecvente urmand a fi incheiate in functie de nevoile beneficiarului final.
„Traiectoria ascendenta a rezultatelor noastre, atat la nivelul veniturilor, cat si al profitului net, reflecta implementarea cu succes a strategiei noastre de dezvoltare pe piata integratorilor de solutii IT, pe care ne propunem sa devenim un brand de referinta. Ma bucur sa constat ca echipa Arctic Stream creste, de la un trimestru la altul, dar nu doar numeric, ci si calitativ: detinem expertiza care ne permite sa preluam proiecte din ce in ce mai complexe si sa le ducem la indeplinire la cel mai inalt nivel de performanta, ceea ce se vede in aprecierea clientilor. Desi nu putem face abstractie de mentinerea inflatiei si de riscul de incetinire a cresterii economice, cred ca in Romania se manifesta un interes ridicat pentru transformarea digitala, deopotriva in randul clientilor din sectorul public si al celor din sectorul privat. Mai mult, vor exista si oportunitati de finantare a proiectelor legate de crearea de infrastructuri IT, asadar ne asteptam sa continuam a semna contracte cu noi clienti si sa ne imbunatatim performantele financiare,” a declarat Dragos Octavian Diaconu, fondator si director general al Arctic Stream.
Pe piata de capital, Arctic Stream are in desfasurare un program de rascumparare a actiunilor proprii, in limita a 100.000 de actiuni (2.38% din capitalul social), cu termen limita octombrie 2023, dintre care rascumparase aproape 59.000 de actiuni pana la finalul primei saptamani a acestei luni. O parte dintre actiunile rascumparate fac obiectul unui program de tip „Stock Options Plan”, pentru recompensarea si motivarea angajatilor actuali, precum si atragerea unor noi specialisti de inalta calificare in echipa, iar restul actiunilor rascumparate vor fi anulate.
Pe 28 septembrie 2023, conducerea companiei invita actionarii sa participe, fizic sau online, la cea de-a doua editie a evenimentului „Ziua Investitorului Arctic Stream”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter