RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Un an mai bun asteptat pe piata de software pentru constructii

Piata locala de aplicatii software pentru constructii si arhitectura s-a stabilizat in acest an, majoritatea companiilor specializate indicand mentineri ale cifrelor de afaceri la nivelul anului 2012. Pentru 2014 sectorul s-ar putea inscrie pe un trend crescator, avand in vedere, in special, cresterea exigentelor arhitectilor si inginerilor pentru gestionarea cat mai corecta si in timp real a proiectelor, in toate etapele de executie. La nivel national exista aproximativ 20 de companii specializate in furnizarea de programe software pentru proiectare arhitecturala si planificarea lucrarilor de instalatii. Potrivit informatiilor oficiale, acestia au consemnat, in 2012, o crestere de 4% a incasarilor fata de nivelul anului anterior, pana la 37 milioane de euro, dupa o crestere de peste 80% raportata in 2011 fata de 2010. Trebuie precizat, insa, faptul ca nivelul total al cifrei de afaceri include si incasarile obtinute ca urmare a derularii altor activitati specifice domeniului IT.
 
Noi tendinte previzibile in 2014
Principala tendinta remarcata de managerii furnizorilor de aplicatii software pentru constructii este reprezentata de schimbarea preferintei companiilor de la proiectarea 2D la cea 3D, trend vizibil de mai multi ani in tarile vest-europene, mai dezvoltate din acest punct de vedere decat Romania. De asemenea, sunt tot mai solicitate solutiile de "cloud" privat "la cheie", care pot ajuta companiile de constructii sa-si modernizeze infrastructura IT fara a mai fi limitate de necesitatea sigurantei datelor sau de spatiul de stocare. O crestere a cererii a fost raportata si pentru sistemele de tip Building Information Modelling (BIM), atat pentru dezvoltarea planurilor de constructii, cat si pentru managementul cladirilor, infrastructura sau unitati de productie. In ansamblu, aplicatiile BIM sunt folosite pentru imbunatatirea rezultatelor in activitatea de proiectare si constructie, intrucat acestea ofera mai multe detalii si o predictibilitate optima a proiectelor pentru care sunt utilizate. In prezent, inginerii interesati sa foloseasca aceste instrumente de modelare pot opta pentru versiuni "in cloud", puse la dispozitie de furnizorii de aplicatii software. cresterea interesului utilizatorilor pentru solutii de proiectare in cadrul unei singure platforme, capabile sa ofere unelte complexe de proiectare asistata. In ansamblu, aplicatiile utilizate in sectorul constructiilor asigura solutii de proiectare mecanica, electronica, electrotehnica, din domeniul arhitectural, in geodezie, cartografie, topografie, cadastru etc., programele preferate tot mai mult de utilizatori fiind cele care integreaza solutiile respective in elemente complexe de planificare a resurselor companiei, de tip ERP (Enterprise Resource Planning). De asemenea, s-a constatat o diversificare a segmentului local de aplicatii si in sensul gestionarii si managementului proiectelor, contractelor, documentelor, resurselor umane, solutiilor pentru colectarea debitelor sau de tip "business intelligence", "self service", control al costurilor etc. sau chiar externalizarea acestui tip de servicii aplicate pentru reducerea costurilor operationale si eficientizarea activitatii. In prezent, pe piata globalizata a aplicatiilor software exista peste 200 de programe destinate proiectarii specifice industriei constructiilor, cele mai multe dintre acestea fiind disponibile si in Romania.
***
O analiza completa a pietei locale de aplicatii software pentru arhitectura si constructii poate fi lecturata in editia Noiembrie - Decembrie 2013 a revistei Agenda Constructiilor. Pentru informatii suplimentare, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter