RO EN
السلة فارغة

KLAES ROMANIA: Piata de tamplarie va reveni pe crestere din 2011


Klaes Romania, reprezentanta autohtona a companiei Klaes Gmbh (Germania), este specializata in elaborarea de software pentru proiectarea si constructia ferestrelor. In contextul in care anul 2009 a fost atipic si cele mai multe companii de pe piata de ferestre au adoptat o strategie de expectativa, pentru Klaes aceasta perioada a fost una complexa, buna din foarte multe puncte de vedere, constituind o baza solida de plecare pentru 2010.

Raoul Iovanut, administrator al Klaes Romania: "Multe firme au recurs la scaderea cheltuielilor si la reducerea costurilor, astfel incat sa-si creasca gradul de competitivitate. La un anumit moment, au aparut si primele semne de revenire, caracterizate de usoare cresteri. Astfel, companiile importante au reusit sa se adapteze rapid la noile cerinte, mizand pe strategii diferite, care sa atraga un volum cat mai mare din aceasta noua cerere. Experienta crizei a demonstrat faptul ca nu cresterile rapide sunt cele mai importante, ci stabilitatea si uniformitatea ritmului. Din acest punct de vedere, 2009 poate sa insemne in nou inceput pentru orice ramura economica din tara noastra. In situatia data, Klaes Romania a implementat doua tipuri de strategii: oferta de solutii complete, de ultima generatie, pentru societatile din Romania, respectiv un program de tip «Rabla», prin care toti cei care au atins limitele aplicatiilor software folosite in momentul de fata sa poata accesa un produs mai bun, prin care sa-si tina afacerea sub control. Pentru noi, anul 2009 a reprezentat o perioada complexa, buna din foarte multe puncte de vedere, constituind o baza solida de plecare pentru 2010, cand continuam aplicarea politicilor de vanzari implementate deja, la care vor fi adaugate elemente noi, idei si proiecte prin care sa indeplinim cererile pietei si sa ne adaptam la planurile viitoare ale partenerilor nostri. In acest moment, in Romania avem de-a face preponderent cu firme «de familie», avand cerinte, solicitari, probleme si un numar de angajati potrivit cu aceasta categorie. Nu trebuie uitat faptul ca Germania este tara in care acest tip de afacere a fost motorul dezvoltarii, contribuind decisiv la castigarea statutului de mare putere economica. Astfel, consideram ca piata autohtona a ajuns la nivelul la care calitatea ar trebui sa inceapa sa primeze in detrimentul cantitatii. In final, ceea ce conteaza este rezultatul, care - pentru investitori si actionari - reprezinta profitul si nu cantitatea produsa intr-un anumit interval de timp. Astfel, un control bun al afacerii, procedurile foarte clare in lantul informational, flexibilitatea fiecarui departament in parte, structura unitara, diminuarea pierderilor si a costurilor sunt atuurile pe care le oferim partenerilor prin programele promovate. Mai ales in perioade de regres economic, este foarte important ca lucrurile sa fie tinute sub control, astfel incat sa sporeasca abilitatea de adaptare la noile cerinte. Dat fiind contextul economic actual, o revigorare se previzioneaza a avea loc in a doua jumatate a lui 2010, fapt ce va aduce pentru bransa locala de tamplarie o crestere abia spre sfarsitul anului si inceputul lui 2011. Aceste aspecte nu trebuie sa ingrijoreze pe nimeni, pentru ca nu cred ca nivelul inregistrat in primele 6 luni din 2010 va fi sub cel din 2009, iar, datorita faptului ca multi manageri sunt de aceasta data pregatiti si au luat din timp masurile necesare, vor trece cu bine de perioada respectiva".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter