RO EN
السلة فارغة

PATRES sustine eliminarea barierelor si reducerea costurilor pentru prosumatori

Desi a aparut legislatia pentru prosumatori (consumatorii de energie electrica persoane fizice care pot fi si producatori de energie, pe care o injecteaza in retea), raman cateva obstacole, in special legate de costuri, pentru cei care vor sa-si produca singuri energia cu ajutorul panourilor fotovoltaice si sa vanda in retea surplusul.
PATRES (Organizatia Patronala a Producatorilor de Energie din Surse Regenarabile din Romania) atrage atentia asupra unor costuri suplimentare pe care le pot suporta viitorii prosumatori, care ar trebui eliminate prin amendarea legislatiei specifice. In acest sens, organizatia a facut deja adrese oficiale catre institutii.
Fisa de solutie, in loc de studiu de solutie
Primul este legat de obtinerea avizului tehnic de racordare (ATR), pe care viitorul prosumator trebuie sa il obtina de la firma de distributie. Aici pot fi doua variante: ATR se obtine fie pe baza unei fise de solutie, un document simplu, relativ standardizat si ieftin, fie pe baza unui studiu de solutie, care trebuie elaborat in Comitetul Tehnico Economic al distribuitorului, prin care se specifica solutia de racordare a prosumatorului, care este destul de cronofag si, mai ales, scump. Au existat situatii in care, desi este vorba despre mici consumatori casnici care vor sa isi puna panouri, distriubuitorii au decis ca e nevoie de studiu de solutie, personalizat, si nu de acea fisa de solutie, desi, practic, tot ce apare in plus este o protectie la instalatia electrica, contorul inteligent si invertorul.
“Propunem ca pentru prosumatorii PF dar si PJ cu Pi (putere instalata n.red.)<10 kW, solutia de racordare sa fie stabilita strict prin intermediul unei fise de solutie, fara necesitatea elaborarii unui studiu de solutie care poate costa pana la 4000 RON + 750 RON taxa de avizare CTE, costuri care distrug fezabilitatea economica a unui sistem mic”, arata PATRES intr-o adresa care a fost transmisa atat ANRE, cat si Comisiei de Industrii si Servicii din Camera Deputatilor.
Standardizarea echipamentelor de protectie
Pentru ca firmele de distributie pot avea solicitari de echipamente care pot fi excesive pentru un consumator mic, se solicita standardizarea acestor echipamente, si un cod de bune practici care sa fie valabil pentru toti distribuitorii.
„Experienta practica la nivel national din ultimii ani a aratat ca Operatorii de Distributie (OD) au cerut specificatii tehnice foarte variate pentru echipamentele antiinsularizare si releele de protectie, iar in baza cerintelor OD costul pentru aceste echipamente a variat de la 2-300 RON la peste 1.000 EUR. Comportamentul OD a fost de a trata un prosumator de cativa kW ca si un parc fotovoltaic de cativa MW, lucru fundamental eronat. Consideram ca se impune recomandarea din partea ANRE a unui set de bune practici in acest sens, astfel incat OD sa poate impune cerinte tehnice rezonabile, care sa nu incarce costurile prosumatorului in mod inutil si astfel sa elimine fezabilitatea economica a acestui demers”, se arata in scrisoarea PATRES.
Citirea consumului intregii instalatii
Poate aparea un cost suplimentar pentru micii prosumatori, iata de ce: desi pentru oameni in relatia cu furnizorul e suficient sa se masoare doar soldul din schimbul cu reteaua-cata energie se consuma din retea si cata se livreaza, intr-o luna, autoconsumul fiind irelevant aici, legea solicita totusi ca masurarea datelor sa se faca si la nivelul intregii productii a centralei nou instalate. Practic trebuie masurat separat si autoconsumul. Or,daca masurarea trebuie platita de prosumator, pot aparea si aici costuri.
„Consumul mediu anual al unei gospodarii in Romania este de cca 1.6 MWh, iar un prosumator mic va putea prin decontarea orara sa acopere prin autoconsum maximum o tremie din acest consum (fara stocare). Astfel o potentiala economie anuala de cca 0.5 MWh, respectiv cca 300 RON/an, poate fi foarte usor consumata de un potential cost de 1-2 EUR/luna doar pentru citirea contorului din instalatia prosumatorului. In consecinta consideram ca se impune o abordare extrem de precauta a acestui subiect, in asa fel incat prin impunerea sarcinii suplimentare, ANRE sa nu elimine complet fezabilitatea economica a intregii idei de prosumator”, arata PATRES.
Organizatia are trei solutii pentru rezolvarea acestei probleme:
1.Intrucit orice invertor disponibil azi pe piata inregistreaza productia inregistrata de sistem cat si autoconsumul (de regula exista si un program online, aplicatie mobila unde datele sunt centralizate), o alternativa ar putea fi ca prosumatorul sa transmita catre OD/ANRE/AFM aceste date la o anumita frecventa de timp (lunar, la 6 luni, anual). In cazul in care nu transmite datele OD le poate citi odata la 6 luni, caz in care prosumatorul va plati acest serviciu. Aceasta varianta are si beneficiul ca elimina complet achizitia unui contor suplimentar in instalatia prosumatorului, cost care in acceptiunea noastra nu se justifica doar pentru obiective de statistica. Problema datelor statistice se poate rezolva colectand datele din invertoare.
2.Operatorul de distributie va realiza citirea contorului suplimentar din instalatia prosumatorului fara niciun cost pentru prosumator, iar eventualul cost al OD cauzat de aceasta citire suplimentara va fi recunoscut de ANRE in costul total de distributie (in tariful de joasa tensiune – daca este cazul).
3.Operatorul de distributie va realiza citirea contorului suplimentar din instalatia prosumatorului cu Pi < 10 kW fara cost pentru prosumator, iar pentru prosumatorul cu Pi >10 kW la un cost reglementat de ANRE care sa nu depasesca 2-4 RON/luna/loc de consum/productie
PATRES reprezinta interesele a 100 de companii din Romania, producatori de energie din tot spectrul regenerabilelor, cumuland o putere instalata de peste 1.200 MW.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter