RO EN
السلة فارغة

ILFOV: Proiect de transformare in smart city a orasului Magurele

Peste o suta de oameni de stiinta din Europa, experti si reprezentanti ai autoritatilor locale au pus bazele unui parteneriat pentru fundamentarea stiintifica a politicilor publice. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Nationala a Romaniei si a fost organizat de Consiliul Judetean Ilfov, in colaborare cu Joint Research Centre (Centrul de Cercetare al Comisiei Europene).
Marian Petrache, presedintele Consiliului Judetean Ilfov: ”Trebuie sa admitem ca lipsa de performanta a institutiilor publice a dus la neincrederea cetatenilor in administratie si in institutii in general, iar primul lucru pe care trebuie sa-l recastigam este aceasta incredere - fie ca vorbim de primarii, de ministere, de guvern, de scoli sau de spitale. Iar increderea nu se poate castiga decat prin performanta. Administratia performanta va fi de fapt un TRINOM - administratia, expertii/mediul academic si cetateanul.Sa incepem de acum si de aici. Din Ilfov. Asa ca va lansez provocare: haideti sa folosim cercetarea si dezbaterile cu cetatenii. Sa facem dezvoltare bazata pe dovezi stiintifice. ”
In cadrul conferintei Science meets Regions a fost prezentat si un studiu privind potentialul de dezvoltare al orasului Magurele si transformarea sa intr-un smart city, avand la baza politici publice fundamentate pe rezultatele cercetarii stiintifice.
Luca Ciubotaru, expert al Institutului de Politici Publice: ”Magurele este un pol de cercetare, este in proximitatea Bucurestiului, are un grad redus de somaj, are forta de munca disponibila, economie in crestere- exista premisele unei cresteri durabile. Procesul de transformare intr-un oras smart trebuie sa fie continuu.”
Orasul Magurele nu a fost ales intamplator pentru proiectul pilot de transformare in smart city. In judetul Ilfov, la Magurele, este centrul european de cercetare stiintifica Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI - NP), unde este amplasat cel mai puternic laser din lume. Orasul Magurele gazduieste si cea mai importanta platforma de cercetare din Romania. Nu mai putin de noua institute nationale au sediul acolo. Consiliul Judetean Ilfov are in plan si crearea unui parc stiintific, Mpgurele Science Park, pentru care estimam ca vom incepe contructia in toamna anului viitor.
Nicolae-Victor Zamfir, directorul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI - NP): ”. Acest transfer de cunostinte, de la cercetarea stiintifica, la societate trebuie sa raspunda dorintelor si asteptarilor oamenilor. Din partea noastra, a cercetarii, suntem gata si suntem constienti ca trebuie sa contribuim cu rezultate folositoare societatii. Suntem gata sa ne unim cu industria”
Comisia Europeana, prin Joint Research Centre (JRC) a lansat la Bruxelles proiectul pilot Science Meets Parliaments/ Science Meets Regions. Joint Research Centre (JRC) este serviciul stiintific si de cercetare intern al Comisiei Europene.
Giancarlo Caratti, Joint Research Centre: ”Ne propunem sa imbunatatim aportul stiintific la politicile publice. Sunt multe stiri false, avem nevoie de cercetari care sa fundamenteze politicile publice, ceea ce nu se intampla. Politicienii responsabili trebuie sa se preocupe si de instruire, atunci cand vine vorba de politici publice. Am un sfat: incercati sa implicati si sectorul privat. ”
Reprezentantii JRC au mai subliniat ca fundamentarea deciziilor publice pe baza cercetarilor stiintifice nu se poate face decat in urma unui efort integrat, din partea tuturor actorilor politici si sociali.
La finalul conferintei, presedintele Consiliului Judetean Ilfov, Marian Petrache, a anuntat ca transparentizarea judetului va incepe chiar cu institutia pe care o conduce. Banca Mondiala va finaliza lunile urmatoare Strategia de Dezvoltare a Ilfovului, pana in 2030 si va propune o serie de proiecte in acest sens. Prioritizarea proiectelor va fi facuta dupa dezbateri cu cetatenii, mediul academic si cu mediul de afaceri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter