RO EN
السلة فارغة

BT (INS): Consumul privat a initiat o tendinta de decelerare

Institutul National de Statistica (INS) a comunicat la 5 aprilie 2018 datele privind dinamica volumului vanzarilor din comertul cu amanuntul (barometru proxy pentru consumul privat - principala componenta a PIB) in februarie si primele doua luni ale anului curent. Statisticile confirma astfel schimbarea de tendinta, din accelerare in decelerare, pe fondul epuizarii impactului Noului Cod Fiscal si maturitatii din piata fortei de munca, piata creditului si piata imobiliara, intr-un context caracterizat prin distorsiuni generate de accelerarea inflatiei si de incertitudini din sfera politicii economice, cu impact asupra increderii consumatorilor, precizeaza printr-un comunicat dr. Andrei Radulescu, economist-senior al Bancii Transilvania (BT), director al departamentului de analiza economica din cadrul aceleiasi institutii bancare si cercetator stiintific gradul III la Institutul de Economie Mondiala, aflat sub egida Academiei Romane.
Astfel, conform datelor INS analizate de BT, volumul vanzarilor din comertul cu amanuntul s-a ajustat pentru a doua luna consecutiv in februarie, cu un ritm lunar in intensificare la 2.3%. Aceasta evolutie a fost determinata, in principal, de declinul vanzarilor de bunuri nealimentare cu 4.4% luna/luna.
De asemenea, vanzarile de carburanti in magazine specializate au scazut pentru a doua luna la rand in februarie, cu un ritm in intensificare la 6.4% an/an.
Pe de alta parte, vanzarile de bunuri alimentare/bauturi/tutun au crescut pentru a patra luna consecutiv in februarie, cu o dinamica lunara in accelerare la 0.8%.
In dinamica an/an volumul vanzarilor din comertul cu amanuntul a decelerat de la 11.8% in ianuarie la 5% in februarie (cel mai redus ritm din aprilie 2017), evolutie determinata de temperarea venitului real disponibil al populatiei, majorarea cotatiilor internationale la titei, fluctuatiile din piata valutara si semnalele de maturitate din piata creditului si piata imobiliara.
Se observa temperarea vanzarilor de produse nealimentare de la 17.6% an/an in ianuarie la 5% an/an in februarie, pe fondul accelerarii inflatiei, maturitatii din piata fortei de munca si din piata creditului si acumularii de incertitudini din sfera politicii economice, cu impact asupra increderii consumatorilor (acest indicator a inregistrat in februarie nivelul minim din septembrie 2014).
De asemenea, vanzarile de bunuri alimentare/bauturi/tutun au crescut cu 8% an/an in februarie, dinamica in decelerare de la 8.5% an/an in ianuarie.
Nu in ultimul rand, vanzarile de carburanti in magazine specializate s-au ajustat cu 0.5% an/an in februarie, evolutie puternic influentata de majorarea cotatiilor internationale la titei (in medie cu 17.7% an/an).
Astfel, in primele doua luni ale anului curent vanzarile din comertul cu amanuntul au crescut cu 8.3% an/an. Vanzarile de carburanti, bunuri alimentare/bauturi/tutun si cele de produse nealimentare au inregistrat dinamici anuale de 3.7%, 8.2%, respectiv 11.1%.
In scenariul macroeconomic central BT previzionam decelerarea dinamicii anuale a consumului privat de la 10.2% in 2017 la 5.5% in 2018, 5.1% in 2019, respectiv 4.2% in 2020.
Acest scenariu este sustinut de o serie de factori, printre care mentionam apropierea de final a ciclului post-criza global/european, maturitatea din piata fortei de munca, piata creditului, piata imobiliara si rebalansarea politicii economice din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter